Astăzi, 28 noiembrie

VADIM ÎMPLINEŞTE 60 DE ANI!

* Corneliu Vadim Tudor este, înainte de toate, un poet de autentică vibraţie, cu sunet adînc şi tulburător. (ANA BLANDIANA, 1970) * Poezia lui Corneliu Vadim Tudor vine cu o undă de tot proaspătă în poezia noastră actuală. Ea aduce o schimbare, aş îndrăzni să spun şi chiar aş observa acest lucru - o schimbare în tendinţa mai generală a poeziei tinere, o schimbare superioară, şi anume o întoarcere către lirismul pur, către simplitatea autentică. Aşa cum remarca şi marele nostru prozator Eugen Barbu pe coperta volumului în discuţie, "Rareori mi-a fost dat să găsesc, de la Nicolae Labiş, o mai mare puritate în întrunirea cuvintelor, care atît se refuză unele pe altele pentru a scoate sau a nu scoate acea jerbă nevăzută a poeziei care încununează un vers. E poezia unui copil care zgîrîie cu crida o tablă de ceară pe care nu s-a scris nimic. Căutător de fîntîni nedescoperite în aridul deşert al unor ogoare lirice ce-au început să secătuiască, Corneliu Vadim Tudor promite să ne descătuşeze un filon de aur". Sîntem cu totul de acord cu opinia prozatorului nostru, pe care nu-l putem acuza niciodată de o prea mare blîndeţe în ceea ce priveşte judecarea poeziei. Fără să fim cîtuşi de puţin blînzi, ne bucurăm din toată inima de această plachetă de versuri intitulată "Poezii" - foarte frumos acest titlu, îl ţin minte încă de la primul mare volum semnat de Eminescu.

Aşadar, ne bucurăm din toată inima de apariţia acestui volum nobil, de această nouă puritate care apare în poezia noastră tînără şi căreia îi prevestim un strălucit viitor. Îl invit pe cititor să caute în librării această carte şi să o citească cu deosebită atenţie.
(NICHITA STĂNESCU, 1978)

* Cine ar bănui că sub aparenţa unui june pus la punct vestimentar totdeauna, sugerînd un dandysm mai rar practicat în epoca boemă a tinerilor punck, se ascunde, nu un universitar, cum sugerează cămaşa apretată şi cravata asortată la costum, ci un fiu al Rahovei, care sărea gardurile şi se bătea pe maidane cu pegra bucureşeană, nu cu mulţi ani în urmă, pe numele său de poet: Corneliu Vadim Tudor! Paul Valéry, parcă, recomanda colegilor săi automobilul, călătoriile şi luxul vestimentar, declarînd război boemei murdare ce infestase lumea literară franceză, şi nu o făcea de dragul luxurii, pentru că Poetul adevărat trebuie să fie, mai curînd, curat interior şi, dacă se poate, să aibă şi o înfăţişare decentă. Undeva, această atitudine trufaşă arborată de cel în cauză se reflectă şi în cele ce scrie. Corneliu Vadim Tudor nu arborează ţinuta voit snoabă a lui Baconsky, să zicem, şi el, la vremea sa, un dirijor de modă masculină, după lepădarea salopetei cîntate în unele poeme, cu sîrg şi credinţă. Poet cult, cu un bun liceu şi cu studii universitare pe care nu le-a absolvit plimbînd copiii unora sau declarînd că în cazul său nu mai e nevoie de şcolarizare, Corneliu Vadim Tudor vădeşte o înclinare spre temele majore ale vieţii: Iubirea, Moartea, Patria, Limba strămoşească, toate abordate într-un registru poetic de rang înalt, fără a trişa sau a face rabat rigorii. Dominat de o structură istorică în tot ce scrie, înclinare în care excelează, el a produs în cei 10 ani de la apariţia în lumea literară poate cele mai frumoase versuri după Octavian Goga şi Aron Cotruş, cum vom vedea mai încolo. Cu un bagaj lexical scăldat în străluminile Cronicilor româneşti, din care culege mierea şi polenul unor texte ignorate de către contingentele de imitatori ai poeţilor englezi, americani şi francezi, autorul prefaţat de noi şi-a stabilit cortul poetic în inima sacrelor pagini, uitate de cei mai mulţi dintre contemporanii săi, companioni de arme lirice, să nu zicem trecuţi la inamic, dar uitîndu-se cruciş la sacra comoară. Individul, dornic şi el de notorietate, invadîndu-ne în presă, la radio şi la TV cu articole, predici moralizatoare despre comportare cetăţenească, dînd sfaturi, certîndu-i pe cei răi şi lăudîndu-i pe cei buni, ascunde un redutabil sabreur, polemizînd, şi încă cum, cu nişte năimiţi refugiaţi pe alte meridiane, ba mai aruncînd cu paloşul în nişte colegi ce confundă Olympul cu Penteleul, catedra cu maidanul, vajnici stricători ai textelor călinesciene, sub pretextul unor "îmbunătăţiri", "adăugiri" şi "scurtări", de parcă Perfecţiunea mai are nevoie de foarfeci sau de lamă de cuţit! Trăind după un ceremonial clasic, Corneliu Vadim Tudor nu are decît o umoare, el e un tip solar, nebîntuit de angoase împrumutate, nesfiindu-se să-şi cînte mama, ceea ce ar părea unora demodat, în versuri ce au fost puse pe muzică pentru calitatea lor emoţională, de o frumuseţe netrucată ("Mulţumesc, iubită mamă"). Dedicînd poeme elevate Eroilor Patriei, perpetuîndu-le memoria, nu se lipseşte nici de o melanholie bine temperată. Într-un limbaj vetust, de tot farmecul, se substituie zugravilor de supţire, dînd textului acel aer istoric potrivit veacurilor revolute pe care le evocă. Tip hugolian, de tribună, declamativ, optimist, cu ceva copleşitor, şi în metaforă, şi în declamaţie, Poetul e mult, strivitor, tumultuos, imperativ, grav, feroce.
(EUGEN BARBU, 1986)

* Poetul - prin excelenţă! (...) "Elegii pentru vietăţi" cuprinde cea mai simplă şi mai directă expresie a afecţiunii şi a totalei dăruiri faţă de necuvîntătoare. În tot acest ciclu, poetul împrumută ceva din spiritul celui mai mare geniu afectiv al omenirii, San Francesco d'Assisi. (...) Corneliu Vadim Tudor a realizat aici unul dintre piscurile lirice legate de motivul privighetorii. (...) El a ştiut să înalţe cîntarea despre existenţa disperată a cîinilor lăsaţi în voia soartei pînă la nivelul celor mai sfîşietoare drame umane, care s-au scris de-a lungul veacului. (...) Am mai spus că prin giganticul foc al iubirii de părinţi, poetul reprezintă un glas unic în literatura noastră, glas pe care tăcerea nu-l va putea acoperi.
(EDGAR PAPU, 1990)

* Un mare poet al României contemporane, Corneliu Vadim Tudor, îşi înscrie astăzi numele în cronica oraşului Cluj-Napoca, oraş ce păstrează în memoria sa activă pe acei creatori de energie şi spiritualitate românească, cum au fost Emil Racoviţă, Sextil Puşcariu, Emil Isac, Gheorghe Dima, Ion Agârbiceanu, Popovici-Bayreuth, Emil şi Iuliu Haţieganu, Ion Lupaş, Pavel Dan, Mihai Beniuc şi mulţi, mulţi alţii. Nu ştiu în ce măsură Corneliu Vadim Tudor este conştient de puterea magnetică a fiinţei sale, de darul pe care îl are de a stîrni furtuni de emoţii, de revolte şi de speranţe, de a lărgi înţelegerea noastră asupra lumii.
(RAOUL ŞORBAN, 1998)

* Poeziile lui, asemenea celor ale lui Goga şi Coşbuc, se cîntă ca romanţe. Ele încep să devină în tot mai mare măsură ale tuturor românilor. Voi evoca o fericită şi nu unică întîmplare. În această toamnă, într-un sat de lîngă Apahida, Sânicoară, compozitorul Mircea Dascălu, bucurîndu-se de concursul a două strălucite cîntăreţe, Rodica Toma şi Maria Peter, a organizat într-o grădină, sub stelele mari care ne vegheau bucuroase, o seară de romanţe pe versuri de Corneliu Vadim Tudor, pe care apoi le-a cîntat mulţimea de ţărani. Am evocat acest fapt pentru a sublinia că marele poet Corneliu Vadim Tudor este iubit, că are rădăcini, deşi volumele lui în regimul trecut au fost retrase din librării, fiindcă versul său era al unui răzvrătit, erau versuri ale "pătimirii noastre", scrise, cum zicea Arghezi, pe peretele unei temniţe, cu "unghia de la mîna stîngă". Căci, trebuie s-o spun cu francheţe şi adevăr, domnul Corneliu Vadim Tudor este o personalitate uriaşă, vulcanică. El reprezintă îngemănarea fericită a unui mare poet cu luptătorul, omul politic şi justiţiarul. Afirm însă că domnia-sa nu este primul din această falangă de mari cărturari patrioţi - a făcut şi studii la Viena - dimpotrivă, domnul Corneliu Vadim Tudor se înscrie într-o tradiţie nu de aur, ci de platină şi diamante, în care nume precum Titu Maiorescu şi Octavian Goga au condus nu doar Guvernele politice ale României, ci şi Guvernele spiritualităţii româneşti, prin scrisul lor. Ca unic şi mare pamfletar, are părinţi nu mai puţin iluştri - de la Mihai Eminescu, N.D. Cocea (care ar trebui recitit, căci lumea l-a uitat, şi care este un pamfletar genial) la Tudor Arghezi şi pînă la maestrul său nemijlocit, marele Eugen Barbu! Între prejudecăţile cultivate cu bună-ştiinţă şi cu rea-credinţă pe seama poetului şi omului politic Corneliu Vadim Tudor se înscrie şi aceea că domnia-sa este un izolaţionist, un provincialist european prea aplecat asupra istoriei româneşti, care nu-i interesează decît pe români - o prejudecată ca atîtea altele - cînd el este, într-o mult mai mare măsură, un renascentist modern, cărturar, incendiar şi scînteietor precum George Călinescu şi, iată, un poet universal. Dovada cea mai fierbinte este cartea lansată azi, prin care spiritul românesc atît de deschis spre universalitate vorbeşte lumii în toate limbile de mare circulaţie ale Pămîntului. (...) Acesta este o antologie de excepţie, cartea de verset nemuritor a marelui poet Corneliu Vadim Tudor - este unică, singulară, din păcate, prin care, iată, literele române pătrund eclatant pe toate meridianele lumii. "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris" - zicea Arghezi. Domnul Corneliu Vadim Tudor este un freamăt stelar! Un luptător şi, sigur, un învingător, mereu în marş triumfal. Steaua lui e mereu suitoare şi necăzătoare. Să ne trăieşti! România şi Poporul ei au nevoie de tine!
(VASILE REBREANU, 1998)

* Este pentru mine o mare cinste şi, aş zice, un privilegiu, dacă îngăduiţi să spun astăzi cîteva cuvinte despre noua carte a maestrului Corneliu Vadim Tudor. Noi îl cunoaştem de mulţi ani. Îl cunoaştem şi ca prozator, şi ca pamfletar imbatabil, de temut, îl cunoaştem şi ca om politic, şi ca intelectual rasat. Dar, iată, astăzi, Corneliu Vadim Tudor a revenit la prima sa dragoste, la poezie. (...) Numai cine iubeşte poate cunoaşte lumea, detaliile lumii, pentru că, dacă urăşti pe cineva, îl respingi, îl îndepărtezi şi nu-l poţi cunoaşte. Iată de ce, fără să abuzez de amabilitatea dvs., voi spune deschis că admir acest om, acest pamfletar, dublat de un poet autentic, de un poet mare. Vreau doar să fac o precizare: în orice orînduire socială, pamfletarului i-a fost îngăduit să înfăţişeze, nepedepsit, relele şi racilele societăţii. Unii nu înţeleg un lucru, pe care eu sper că l-am intuit corect. Maestrul Vadim Tudor trăieşte, în opinia mea umilă, mai mult în literatură, iar eu admir felul acesta bătăios de a fi. De ce? Pentru că marii poiticieni, marii oameni, marii teoreticieni ne-au învăţat că, atunci cînd există prea multă corupţie "la cartella" (cartella= masă, fişă, coală dactilografiată, lb. italiană), e nevoie să scoatem spada. Vreau, de asemenea, să vă spun că, deşi locuiesc tare departe de casa maestrului Vadim, sîntem, sufleteşte, aproape şi-l admir nu numai ca politician, ci şi ca intelectual rasat. Pentru Vadim, condeiul a devenit un fel de al 6-lea deget la mînă. Fie ca acest al 6-lea deget la mînă să rămînă mulţi ani în stare de luptă.
(TITUS RAVEICA, 1998)

* A ajuns la maturitate un poet adevărat, un poet pe care luptătorul din el nu-l poate elimina din tabloul de valori al lumii intelectuale, pentru că, probabil, cel mai mult contează ce face fiecare, ce zic ceilalţi e mai puţin important, aşa că luptătorul are harul şi, uneori, blestemul de a pune în umbră colegii de pionierat, uneori excepţionali. (...) Pentru mine, ca poet român, este o foarte mare bucurie că astăzi cartea de poeme a lui Corneliu Vadim Tudor vine ca un adevărat Consiliu de Securitate, în mai multe limbi, şi proclamă adevărurile fragile ale poeziei, adevărurile eterne ale Patriei, de o tulburătoare frumuseţe, a ceea ce are limba română durabil. Corneliu Vadim Tudor a descoperit şi o cale de a-şi însuşi şi de a-şi pune amprenta autorităţii sale pe texte, parcă din veacurile trecute, pe care le face să vibreze în momentul nostru, în acest final de mileniu. (...) Dacă mie mi-a venit să vorbesc frumos la emisiunea mea de la Antena 1 despre cartea lui Corneliu Vadim Tudor, de ce n-aş fi şi pe viu prezent la bucuria acestui confrate, care e cel mai bun pamfletar român în viaţă?! Şi, probabil, în moarte. (...) Vă recomand s-o citiţi cu plăcere, este un monument de bun-gust, nu e un monument gol pe dinăuntru, ci un monument plin de poezie adevărată. Singurul lucru care rămîne din noi, după ce toate trec, idiosincraziile, luptele, poezia adevărată rămîne, pentru că vorbeşte de un om adevărat, de un luptător, despre un remarcabil poet român, Corneliu Vadim Tudor.
(ADRIAN PĂUNESCU, 1998)

* Vadim este un elegiac, un nostalgic. Ne aflăm în faţa unui mare sentimental, care numai prin voinţă scoate, cum se spune, sabia. El simte nevoia să ţină locul cuiva care nu există. Se sacrifică în acest sens şi sacrifică şi o vocaţie literară. Este un poet important, este un poet care se înscrie într-o traiectorie a literaturii române de valoare, are o combinaţie modernisto-tradiţionalistă foarte specială, asupra căreia nu insist, dar cine citeşte cartea îşi va da seama. Este, în acelaşi timp, autorul unor capodopere, cum spunea şi Eugen Barbu într-o prefaţă. Mă întorc şi spun şi eu că Vadim Tudor este, în primul rînd, un scriitor, şi aşa va fi cînd n-o să mai fie om politic, dacă se va întîmpla acest lucru. Oricum, va rămîne un scriitor şi un mare gazetar.
(MIHAI UNGHEANU, 1998)

* Volumul de "POEMS" al lui Corneliu Vadim Tudor este o spectaculoasă şi nobilă aventură a poeziei noastre contemporane, suscitînd un larg interes. Autorul are puterea uimitoare de a renaşte cu fiecare vers, cu sentimentul de extaz al celor ce şi-au aflat expresia, prin poeziile lui circulînd duhul naturii, mobilitatea păstorilor noştri transhumanţi. Crainic al bucuriilor, Poetul desluseşte din fibrele vieţii sale emoţia plăcerii identităţii cu universul fizic şi social ce-l înconjoară, plăcere ce ne-o comunică în cele 7 versiuni. Ne vine greu să-l bănuim pe Corneliu Vadim Tudor deopotrivă de iscusit în toate versiunile - ce vorbesc? - în toate transpunerile, cu aceeaşi graţie şi alint, cu acceaşi voluptate a greutăţii învinse, în aflarea soluţiilor armonice exacte în rimă şi în ritm. Cine îl cunoaşte pe Poet - fie şi doar din vedere - e greu să-i identifice glasul pătrunzător, volubilitatea nesecată în scrisul gazetăresc şi vorbirea, cu glasul galeş, de catifea, feminin aproape, din poezii. Condeiul lui nu cunoaşte margini, aşa cum fantezia lui e un abecedar la îndemîna unui poet de zile mari, care îşi poartă cititorul în graţie şi alint, convins de valoarea creaţiei sale. După ce i-am citit şi recitit poemele, sîntem convinşi toţi că un nou Poet român s-a ivit la sfîrşit de secol şi mileniu: Corneliu Vadim Tudor!
(GEORGE SBÂRCEA, 1998)

* Domnule Vadim Tudor, vă salut ca pe cel mai mare pamfletar acidulos al lumii! Cred că însuşi iadul se înspăimîntă!
(CALINIC ARGATU, Episcop de Argeş, 1999)

* Putem să fim sau să nu fim de acord cu activitatea politică a lui Corneliu Vadim Tudor - dar trebuie să recunoaştem că poeziile lui închinate mamei sînt tulburătoare.
(GRIGORE VIERU, 2000)

* Sînt foarte puţini poeţi postbelici care au depăşit ilustrativismul, făcînd din poezie nu numai un vehicul al politicului, ci şi un act patriotic. Dintre excepţii, cel mai important continuator al tradiţiilor naţionaliste este Corneliu Vadim Tudor (...) Mutatis, mutandis, volumul "Mîndria de a fi român" e comparabil cu "Mustul care fierbe", al lui Goga. Gazetarul mai întîi, apoi poetul vor provoca proteste interne şi externe, incriminarea principală fiind aceea de antievreism. Vadim n-a fost privilegiat de oficialităţi; de mai multe ori sancţionat cu privare de semnătură, îşi predă, în iunie 1989, carnetul de partid şi legitimaţia de salariat la Agerpres. (...) Corneliu Vadim Tudor este un naţionalist care-şi îngăduie mai puţine excursuri afective sau ideologice şi ambiguităţi militante sau metaforice; grandios, dur, complexat de superiorităţi naţionale nerecunoscute, extrovertit. (...) În ansamblu, monumental şi somptuos, în detaliu feeric şi atent la emoţiile derivate (...) "Mioriţa" sa e o alegorie splendidă.
(MARIAN POPA, 2001)

Versiune de tiparit Astăzi, 28 noiembrie Versiune de tiparit