comunicat de presă Asociatia Implinim Destine
Asociația ”Împlinim Destine” a fost contactată de dl Dan Greenberg, cetățean român plecat la muncă în Israel și stabilit împreună cu familia pe teritoriul Statului Israelian. Tatăl ne-a oferit detalii îngrijorătoare cu privire la abuzurile extrem de grave săvârșite de autoritățile statului respectiv.
Acestui părinte i-a fost, pur și simplu, luat copilul și instituționalizat, fără drept de apel, încălcând astfel dreptul firesc și normal al părinților de a-și crește copiii în sânul familiei, și mai ales dreptul copiilor de a avea o familie extinsă.
Există numeroase studii de specialitate care au demonstrat că, din punct de vedere psihologic, dezvoltarea armonioasă a unui copil pe absolut toate planurile existenței nu poate avea loc decât în sânul familiei pe care copilul o recunoaște ca atare din fragedă pruncie, iar strămutarea obligată a acestuia în familii surogat nu duce decât la dezechilibru, dezechilibru care va avea mai târziu repercursiuni asupra dezvoltării echilibrate a viitorului individ și implicit asupra societății din care face parte.
Din acest motiv vă aducem la cunoștință și vă invităm să vă implicați activ, deoarece este vorba despre familiile românilor, statul și instituțiile publice având obligația să le apere interesele și să-i ajute în astfel de situații.
Astăzi este vorba despre ei, mâine ar putea să fie vorba despre copiii tăi!
Tatal, Dan Greenberg împreună cu mătușa lui Ben, au făcut nenumărate demesuri către autoritățile, și Protecția copilului, M.A.E, Ministerul Familiei, Consulat și Ambasadă, am demarat campanii prin mijloacele mass-media prin care am solicitat implicarea reală a autorităților în soluționarea acestor cazuri în favoarea părinților.
Dorim să mediatizăm cazurile și situațiile prin trec acești părinți și copiii acestora, informând și aducând în atenția opiniei publice dramele prin care trec românii stabiliți în afara granițelor și copiii acestora, rupți cu forța din familie.
Totodată, alături de cazurile românilor din străinătate care au fost despărțiți cu forța de proprii copii, vrem să tragem un semnal de alarmă privind situația disperată a mai multor mame din țară ai căror copii le-au fost smulși din brațe și înstrăinați de acestea. Vorbim de cazuri concrete în care copii mici, sub cinci ani, au fost lipsiți cu forța, peste noapte, de prezența și afecțiunea mamei, cu consecințe devastatoare asupra dezvoltării lor fizice și psihice.
Legea 272/2004 definește abuzul ca fiind „orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copiii”. În contextul în care acești copii mici sunt opriți cu forța să-și vadă părinți și să aibă o viață normală, fiind ținuți uneori în izolare socială, fiind uneori victime ale violenței domestice, autoritățile bifează în raporturile lor că acești copii „nu se află într-o situație de violență”
și încurajează agresorii să perpetueze abuzul. Acest lucru este de neacceptat!
E în joc viața unor ființe nevinovate, care au nevoie de sprijinul și ajutorul nostru cât mai repede.
Vă rugăm să vă implicați activ, ca părinții să-și aducă copii acasă, copii luați în mod abuziv din sânul familiei și instituționalizați.
Copiii nu au nevoie de instituționalizare, copiii au nevoie de familie, de o viață armonioasă și echilibrată!
Copiii de azi sunt viitorul de mâine; cum vom avea grijă de ei și cum îi vom educa așa vom avea societatea de mâine!
Haideți să oprim împreună abuzurile împotriva copiilor noștri! Haideți să ne implicăm și să facem tot posibilul ca, părinți să își strângă copiii in brațe.
Dreptul de a fi PĂRINTE!!!
Contact
Președinte – Abuzaid Ionela – Monica
Tel: 0726992923