“O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”
Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, din 13-14 Septembrie 1940
Imediat după ocuparea de trupele horthyste a teritoriului transilvănean din 1940, a început seria masacrelor împotriva populației civile românești. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacrați 477 de români, cele mai afectate fiind Ip cu 157 de martiri și Trăznea cu 87. Masacrele au inceput in 7 septembrie, cand in localitatea bihoreana Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de romani si au continuat pana pe 18 septembrie, cand 58 de romani au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita.
Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan
Mărturiile din 2009 ale lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supraviețuitor de atunci, sunt cutremurătoare. Gavril Butcovan avea 16 ani în 1940. Povestea spusă de el la 84 de ani este îngrozitoare: „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copii. Locuinta era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptand pustile spre noi. S-au rastit si la noi, bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat aratand spre leagan, ca ce va intampla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns ca o s-o creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga «Unde esti maica?!», a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati unguri au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta.
Soției i-au scos copilul din burtă cu baioneta
Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, a marturisit cu lacrimi in ochi Gavril Butcovan. Marturia acestuia continua: „Doresc sa va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de masacru cu 3-4 zile. Unii romani au fost batuti pana ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au taiat mainile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la maini. Nu pot sa uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum a avut ghinionul sa se intalneasca cu echipa criminala. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. O alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani, si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi, de 14 septembrie 1940, orice roman intalnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat. Trebuie sa va marturisesc adevarul pana la capat. Nu toti consatenii mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au sarit in apararea familiilor de romani, punandu-si prin acest gest viata in pericol. Astfel au fost salvati din mana ucigasa a horthystilor cel putin 3 familii de romani. Cu siguranta, daca actiunea criminala ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi sarit in ajutorul nostru, al romanilor, si in mod sigur numarul celor ucisi era mult mai mic”, a incheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.
Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit de către instanța Tribunalului Poporului din Cluj la 13 martie 1946.
Sub pretextul răzbunării celor doi militari unguri morți într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăsește în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nușfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.(sursa Istoria României.Transilvania, Volumul II, Capitolul VII – Transilvania în cel de-al doilea război mondial, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1997, pag 34).
În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 11 noaptea, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Imediat acesta împreună cu membrii gărzii naționale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori trezindu-i din somn și împușcându-i. Au fost uciși în acest mod 18 români. Crimele au fost comise înainte de miezul nopții. Întors la sediul gărzii naționale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicații membrilor să pregătească 10 căruțe și mai mulți oameni pentru dimineață în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăsește apoi postul. Imediat după se aude o rafală de mitralieră trasă din sat, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naționale pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios se adresează oamenilor din corpul de strajă local, spunând că va incendia comuna. Unul dintre comandanți a încercat să-l oprească răspunzându-i că așezarea este compusă în proporție de 70% din maghiari. Vasvári a simulat în continuare că va da foc numai caselor românești, dar același comandant a protestat spunând că nici acest lucru nu este posibil întrucât gospodăriile românilor sunt răsfirate printre cele ale ungurilor.
Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate soldaților lui caselor românești, pentru a-i împușca pe vlahi. De data această ordinul i-a fost acceptat. S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite au pornit fiecare pe străzile comunei.
Echipa I a acționat pe drumul ce duce spre localitatea Suplacu de Barcău. Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.
Echipa a II-a a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.
Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.
Echipa a IV-a a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.
Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
Echipa a VI-a trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.
În tot acest timp, populația română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte și paturi de armă. Mai mulți copii au fost sfârtecați cu baionetele. Tortura a fost urmată de uciderea oamenilor, jefuirea cadavrelor, a caselor și a bisericii.
A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la groapa comună.
La Trăznea, preotul a fost ars de viu
In data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat in comuna Traznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la pascut. Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit „asaltul”.
Romani si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de romani si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ungare si impuscat langa o capita de fan, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”.
Preotul ortodox a ars in casa parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei.
Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati. SURSA: Curentul
