Legea familiei, în programul legislativ al Guvernului

0
208

Legea familiei, în programul legislativ al Guvernului pe acest an / Va reglementa „diversitatea formelor de familie”, căsătoria și divorțul, drepturile și responsabilitățile părinților, protecția copiilor

 

 

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero (PSD), are în pregătire un proiect de lege privind familia, pe care intenționează să îl prezinte în Guvern până în luna iunie, potrivit programului legislativ al Executivului pe anul 2024 consultat de G4Media. Actul normativ va reglementa „diversitatea formelor de familie”, căsătoria și divorțul, drepturile și responsabilitățile părinților, protecția copiilor.

Programul legislativ se află pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de joi, pentru a fi aprobat.

„Scopul Legii privind familia din România este să ofere un cadru legal cuprinzător și echitabil pentru reglementarea relațiilor familiale și protejarea drepturilor și intereselor membrilor unei familii”, susține Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în susținerea necesității legii.

Legea va defini conceptul de familie și va stabili drepturile și responsabilitățile pe care le au părinții.

În prezentarea viitorului proiect, ministerul face referire la „recunoașterea diversității formelor de familie” și enumeră explicit „familia tradițională” și „familia monoparentală”. În acest stadiu nu există nicio referire clară la recunoașterea cuplurilor formate din persoane de același sex, pentru care România a fost condamnată la CEDO.

Printre principalele reglementări ale acestei legi, „fără a se limita la acestea”, sunt, potrivit documentului consultat de G4Media, următoarele:

1. Definirea familiei: Precizarea conceptului de familie, recunoașterea diversității formelor de familie (familia tradițională, familia monoparentale, familii adoptive, etc.);

2. Drepturile și responsabilitățile părinților: Stabilirea drepturilor și obligațiilor părinților față de copii, inclusiv dreptul la custodie, vizitare, susținere financiară și responsabilitatea pentru educația și bunăstarea copiilor;

3. Protecția copiilor: Asigurarea unui cadru legal pentru protejarea copiilor împotriva neglijenței, abuzului și exploatării, inclusive măsuri de intervenție în situații de abuz sau neglijare;

4. Reglementarea căsătoriei și a divorțului: Stabilirea condițiilor și procedurilor pentru încheierea căsătoriei, precum și regulile și procedurile pentru divorț, custodie și împărțirea bunurilor;

5. Adopția și protecția persoanelor vulnerabile: Precizarea legislației în vigoare pentru procesul de adopție, asigurarea protecției și sprijinului pentru copiii fără părinți sau pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii;

6. Protecția victimelor violenței domestice: Stabilirea măsurilor și resurselor/instituțiilor responsabile pentru prevenirea și protejarea victimelor violenței domestic, inclusive ordine de protecție și acces la servicii de consigliere și sprijin.

Context. Pe data de 23 mai 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a explicat la vremea respectivă pentru G4Media.ro că prin această decizie, România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex.

În septembrie, CEDO a respins contestația făcută de Guvern în cauza Buhuceanu și alții vs România privind protecția familiilor formate de persoane de același sex, astfel că hotărârea a devenit obligatorie.

Pe 23 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat la Europa FM despre faptul că România trebuie să prezinte, până pe 25 martie 2024, propunerile de măsuri în urma deciziei CEDO referitoare la recunoaşterea şi protecţia legală a cuplurillor formate din persoane de acelaşi sex, că societatea românească nu este pregătită pentru acest lucru.

Şeful Guvernului a mai spus că nu este „un om obtuz” şi are prieteni care „au relaţii cu un alt bărbat”, însă vorbeşte din punctul de vedere al unui prim-ministru. Liderul PSD a adăugat că nu ar fi nici prima, nici ultima oară când CEDO condamnă România.

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a solicitat Guvernului, Parlamentului și ministerelor să ia măsuri pentru aplicarea deciziei CEDO în cauza Buhuceanu și alții vs România privind protecția familiilor formate de persoane de același sex, potrivit unei scrisori trimise Parlamentului, consultată de G4Media.

În scrisoare, ministrul subliniază că „statul român are obligația ca, cel târziu până la data de 25.03.2024, să prezinte CM (Comitetului Miniștrilor, n.red.) informații privind măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a răspunde încălcărilor Convenției constatate de Curte”.

Ministerul Afacerilor Externe a trimis astfel de solicitări către Camera Deputaților, Senat, Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Familiei, Ministerul Muncii și Ministerul Afacerilor Interne.

 

 

 

 

@g4media