Am început să primim și vești bune, pe 24 aprile a fost prima zi când s-au raportat mai multe persoane vindecate decât îmbolnăviri, iar pe 25 aprilie am primit vestea că actorul american Al Pacino a împlinit 80 de ani. O vârstă care sfidează orice epidemie. L-am cunoscut pe acest fascinant actor și om de o modestie rară. Și nu așa, la întâmplare, pe stradă, cum am cunoscut-o pe Uma Thurman, sau pe o alee în parc, ca pe Woody Allen, ci după un mare spectacol. E vorba despre The Merchant of Venice / Neguțătorul din Veneția, spectacolul montat de Daniel Sullivan la Festivalul Shakespeare din Central Park, New York. În acest spectacol Pacino juca rolul lui Shylock, cel mai complex rol din istoria teatrului, în care un evreu este judecat și obligat să se încreștineze. E cea mai mare lecție pe care Shakespeare o dă orgoliului și îndărătniciei, ca și dorinței de căpătuială și răzbunare. Această piesă, în timpul celui de-al doiea război mondial, era intens jucată în Germania lui Hitler, dar ani buni interzisă în Israel. Al Pacino a jucat rolul lui Shylock și în ecranizarea acestei piese, în filmul lui Michael Radford, o mare realizare, un film antologic.
La sfarșitul spectacolului am stat la un rând serios ca să ajung să dau mâna cu Al Pacino și să-l felicit pentru rol, rugându-l să-mi dea o adresă unde să-i trmit cartea The American Film, în care am scris mult despre el, în special despre rolul pe care îl face în Shylock. Eram și cu fetele mele, Mihaela și Gabriela, și el a acceptat să facă o poză cu ele, pe care apoi ele au atașat-o la galeria foto din acest video, moment memorabil al vieții lor:
Acum, la vârsta de 80 de ani, când toată presa i-a dezvăluit viața intimă, axându-se în special asupra relației lui cu femeile, de la faza de gigolo la acea de tată iubitor (are trei copii, o fată și o pereche de gemeni, fără să fi fost căsătorit), cred că e potrivit să scriu despre fimul care i-a adus cea mai mare recunoaștere în carieră, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. E vorba de rolul din flmul Scent of a Woman / Parfum de femeie (1992), unul dintre cele mai aclamate filme din lume, în regia lui Marin Brest, cu Al Pacino în rolul unui fost ofițer în Armata Americană, pe nume Frank Slade, care și-a pierdut vederea într-o împrejurare ciudată, o grenadă care i-a explodat din greșeală, fapt care i-a adus și un alt necaz, faptul că nu a mai fost avansat la gradul de general, ci a fost trecut colonel în rezervă.
Filmul prezintă portretul complex al acestui ofițer cu prilejul unui week-end, chiar de Ziua Recunoștinței, când nepoata lui Frank, la care el locuia, trebuia să plece de acasă și angajează un elev, Charlie (Chris O’Donnell), să aibă grijă de el. Elevul avea nevoie de bani pentru a putea să meargă la facultate, dar nu bănuia ce greu își va câștiga banii. Fiindcă Frank este un personaj irascibul, îi vorbește foarte brutal și este mereu imprevizibl.
Mai mult, inteligența sa este așa de mare încât nu pare că este orb, pare că vede tot. Mai ales femeile. Le miroase de la distanță și descrie cum arată și cum sunt îmbrăcate. Charlie este mereu derutat. Plus că nu are experiență, e foarte timid. Mai ales că se trezește antrenat în niște situații neanunțate. Cum este, din start, plecarea la New York, despre care nu știau nici nepoata lui, nici rudele. Dar Frank își pregătise din timp și în detaliu această plecare, cu o cazare la un hotel de elită, cu mese luxuriante și cu intenția de a-și petrece o noapte cu o femeie frumoasă. Dar lui Charlie îi spune că vrea să ajungă să-și vadă familia aflată acolo, la New York, sigur, o va vedea, momentul iese cu scântei, dar Frank avea un plan ascuns. Care este acest plan, vrea să afle Charlie și insistă. Și Frank îi spune că planul e „să-mi zbor creierii”, a venit timpul, gata, ajunge, nu mai pot!
Contrastul este foarte puternic între cele două personaje, unul cu o experiență de fier, celălalt total inocent, Charlie aproape că nu înțelege nimic din ce-i spune Frank, care se prezintă pe sine ca un om rău și pervers. Scena cea mai dramatică se petrece în camera de hotel, când Frank se îmbracă în costumul de ofițer, își încarcă pistolul și e gata să se împuște, intervine Charlie, care îi cere pistolul, dar acum Frank vrea să-l împuște și pe Charlie, fiindcă, din datele apărute, aflăm că el este implicat într-un proces la colegiu și nu mai are nici un viitor. Nici tu, nici eu, nu mai aveam nici un viitor, îi spune Frank, deci trebuie să plecăm din lumea asta. E o stare-limită, o puternică încleștare a nervilor. Charlie îi tot cere să lase pistolul. Dă-mi un motiv, ce motiv am să trăiesc?, întreabă Frank.
Și Charlie îi oferă două motive, faptul că știe să danseze tango și să conducă mașina Ferrari ca nimeni altul. Nu mai există pe pământ un orb care să fie în stare de așa ceva. Într-adevăr, anterior acestei secvențe, am văzut cele două momente antologice, când Frank, la un restaurant, dansează tango cu Donna, o fata găsită acolo, singură la o masă, și apoi când el conduce un Ferrari, marca preferată, după ce o închiriază.
Atunci Frank abandonează pistolul, își dă seama că Charlie are dreptate. Din relația cu tânărul descoperă cât de cinstit este acest băiat, de aceea, în final, el va veni la școala lui Charlie, în aula unde este judecat, și va pleda pentru nevinovăția sa, în termeni care entuziasmează întreaga asistență. Charlie este achitat, iar imaginea care ne rămâne este aceea a unei prietenii neobișnuite între acești doi oameni. Frumuesțea aceastei relații la limita dramaticului este ceva tulburător, poate cel mai mare elogiu făcut prieteniei.
Toate cometariile la acest film sunt superlative. Filmul a obținut mai multe premii mari, inclusiv premul Oscar pentru cel mai bun actor, cum am spus, sigurul Oscar obținut, deși Al Pacino a mai avut în cariera sa 7 nominalizări la Oscar. Parfum de femeie a mai avut și nominalizări pentru regie și pentru scenariu adaptat, fiindcă acest film este un remake al filmului realizat de Dino Risi cu Vitorio Gassman în rolul principal.
Filmul realizat de Dino Risi se numește Profumo di Donna (1974) și este o ecranizare a romanului Il Buio e Il Miele / Întunericul și mierea de Giovanni Arpino. Parfum de femeie adaptează aceste surse italienești. Interpretarea s-a dovedit o reușită de proporții, fiindcă Scent of a Woman a mai fost câștigător al multor premii, inclusiv Globul de Aur, cu trei victorii, pentru cel mai bun film, actor și scenariu adaptat.
Am citit mai toate comentariile, inclusiv părerile forumiștilor.
Însă am rămas surprins că nimeni nu a remarcat esențialul, care se află în chiar titlul acestui film. La orice apropiere de o femeie, Frank recunoaște parfumul cu care s-a dat. De altfel, are puterea să miroase de la distanță femeia. În lipsa văzului, simte cu nările. Are un miros dezvoltat ca la cele mai fine animale. După parfum, reiese că a fost un fel de Gigolo la viața lui, un mare fante, oricum, el teoretizează că nu există pe lume nimic mai prețios decât femeia, să peteci o noapte cu o femeie frumoasă.
Acesta a fost și scopul descinderii sale la New York, într-un hotel pe care îl cunoștea perfect, într-o lume de lux ale cărei date îi sunt familiare, cunoștea până și chelnerii după nume, ce bacșiș ia fiecare, aici are ceva din autistul jucat de Dustin Hofman în Rain Man (1988) al lui Barry Levinson. Și, culmea, comandă aceleași preparate culinare ca odinoară, inclusiv nelipsitul Jack Daniels, băutura preferată de whisky. Frank are numai gusturi rafinate, iar felul cum cunoaște o femeie după miros, îl ridică deasupra tuturor îndrăgostiților.
Acest parfum de femeie emană prin porii acestui fascinant film, care ne face să uităm sau să depășim realitatea că în fața noastră se află un orb ce dă sentințe, ca un ofițer al Armatei Americane. Tot ce spune Frank are alură de sentință, de dicton profetic. Dar în contrast cu vocea dictatorului, apare latura lascivă a personajului, delicatețea lui, prin elogiul pe care îl face femeii, ca rațiunea noastră supremă de a fi pe pământ.
După ce vezi acest film, acest elogiu adus femeii, ți-e rușine dacă ieși din casă fără să te stropești cu puțin parfum. Cred că nu i-ar strica nici distinsei cocote Corona Lisa un asemenea tratament cu parfum. Dar poate o subestimăm, cine știe pe la ce case umblă, Lancome La Vie est Belle, Alien, Lolita, Euphoria sau exoticul Zebra? Findcă nu prea-mi miroase a Givenchy, Versace sau a Saint Laurent. Sigur pe la Creed, cum umblă și Angelina Jolie! Oare cu ce fel de parfum se dă Corona Lisa?
Oricum, Frank ar recunoaște-o de la distanță. El ar valida parfumul Corona Lisa. Mirosul lui de elefant ar fi leacul anti-virus. Ne-ar spune la toți dacă virusul e departe sau în preajma noastră. Parfumul, pe rol de medicament salvator, ar trebui să fie vaccinul universal. Și ar fi bine să-i dea și lui Trump această idee, e singurul care ar anunța descoperirea! Cine află cu ce parfum se dă Corona Lisa, va găsi și antidotul!
Acest film, cu Al Pacino pe rol de mediator al speranței, ar trebui programat în această perioadă pe toate canalele TV. Ne-am simți din nou oameni, parfumați și iubitori de poezie.
Nu-mi vine să cred că azi am ajuns să ne stropim cu dezinfectat contra virusului! Dar poate vor reveni vremurile bune, când parfumul va fi iar la căutare. Prin parfumul de femeie, Frank face un elogiu neasemuit iubirii. Acest lucru rămâne în antologia creației umane.
Grid Modorcea, Dr. în arte
