Asaltul zilnic al activiştilor pro-lgbt, orientat către conservatorii şi creştinii, cu alte viziuni asupra lumii decât cele „progresiste”(sunt catalogate de aceștia drept- „grupuri de ură), își au originile în trecutul odios bolșevic.
Despre cum ar trebui să „luptăm cu mentalitatea conservatoare” şi să „facem paşi mai hotărâţi” spre accelerarea revoluţiei sexuale la toate nivelurile societăţii ne vorbeste unul dintre teoreticienii revoluției sexuale- Vladimir Ilici Lenin.
Într-un schimb de scrisori între Lev Troţki şi Vladimir Ilici Lenin, citim următoarele: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât există această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, şi-a trăit complet traiul. Trebuie spus mai mult despre asta muncitorilor… ”. Lenin răspunde: „Şi nu numai familia. Toate interdicţiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de acelaşi sex ar trebui să fie eliminată”. Teoria este pusă în practică în primele luni de după Revoluţia bolşevică din Rusia. În decembrie 1917 Lenin emite decretele „Cu privire la abolirea căsătoriei” şi „Cu privire la căsătoria civilă, copii, şi despre modificarea actelor de stare civilă”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (care înlocuia „uniunea prin căsătorie”) era posibil să se încheie rapid şi să se desfacă la fel de uşor. Pe lângă faptul că este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate şi promovate avortul, relaţiile homosexuale, „amorul liber” în grup, şi chiar exhibiţionismul şi relaţiile cu minori. În 1918 la Petrograd defilează o paradă a lesbienelor, care aniversează un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troţki notează în memoriile sale că Lenin a afirmat cu satisfacţie la auzul acestei veşti: „Ţineţi-o tot aşa, tovarăşi!”.
Tacticile psihologice şi de propagandă ale lgbt sunt prezentate în detaliu – şi putem spune că aceste tactici sunt foarte asemănătoare cu cele folosite de activiştii bolșevici din Rusia, înainte de preluarea puterii în noiembrie 1917, sau de activiştii de partid în România anilor ’50 – când îi reprezentau pe marxişti drept purtătorii luminii, ai progresului, şi ai eliberării omului de sub tirania societăţii burgheze şi iudeo-creştine.
Iată însă, că unii membri ai grupurilor lgbt (cu bun simț) nu se simt reprezentaţi de această revoluţie sexuală – ba chiar o critică vehement. Iată, de pildă, o declaraţie a homosexualilor de la Dolce & Gabanna care apără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi susţin că orice copil are dreptul să crească alături de un tată şi de o mamă: „Familia nu este o modă. În familie regăsim un sens supranatural al apartenenţei” (Stefano Gabbana); „Nu noi am inventat familia”; „Procreaţia ar trebui să fie un act de iubire”. (Domenico Dolce); „Noi, un cuplu gay, spunem nu adopţiilor gay. S-a mers prea departe cu copiii chimici şi cu uterele de închiriat. Copiii ar trebui să aibă o mamă şi un tată”. (Stefano şi Domenico).
Mamele și tații biologici aduc o zestre unică și complementară propriilor copii. Contrar logicii mariajelor homosexuale, genul părinților contează enorm pentru dezvoltarea sănătoasă a fiilor. Intr-o familie, tații, prin natură, sunt cei care asigură identitatea, inspirând direcția, disciplinând, oferind încredere și reprezentând un exemplu pentru copiii lor. Dar tații nu pot crește copii în pântece și nu pot naște, nu pot alăpta. Mamele sunt cele care nasc și cresc copii cum numai ele pot și nu pot fi înlocuite de tați.
Nu trebuie să fii mare savant ca să știi că bărbații și femeile sunt diferiți din punct de vedere anatomic, biologic, fiziologic, psihologic, hormonal și neurologic. Diferențele dintre ei oferă copiilor toate acele beneficii care nu pot fi recreate de părinți „legali” de același sex care se prefac că sunt de sex diferit sau care încearcă să substituie modelul matern sau patern într-o casă.
Mariajele homosexuale nu doar îi privează pe copii de propriile drepturi în privința părintelui natural, ci dă Statului puterea de a nu ține cont de autoritatea părinților biologici, ceea ce înseamnă că drepturile calității de părinte sunt uzurpate.
Din păcate, viziunea progresistă-lgbt asupra lumii ne propune construirea unei lumi noi – şi a unui om nou. Existenţa nu mai este guvernată de nici un principiu, cu excepţia celui al subiectivismului absolut. Anarhia şi lipsa de responsabilitate sunt implicite. Viaţa în cetate, la fel ca viaţa individului încetează să se mai supună raţiunii şi normelor morale iudeo-creştine şi, în final, însuşi ontologicul este alterat. Ceea ce era numit cândva viciu sau comportament aberant sau patimă sau dependenţă acum este ridicat la rang de virtute şi de obiectiv care trebuie urmărit de către toţi oamenii. Învăţat să-şi urmeze toate pulsiunile, să-şi aleagă identităţile şi orientările sexuale, omul nou este modelabil, fluid, dependent de patimile sale. Aflat în perpetuă revoltă, omul nou este, în fapt, infinit maleabil şi obedient. I-am auzit pe progresişti spunând, iar şi iar, că susţinătorii valorilor familiei, ai demnităţii şi ai libertăţii umane reprezintă „ultraconservatori” şi chiar „extremişti de dreapta”. Mă întreb – cunosc oare aceşti progresişti şi activişti de ocazie limbajul şi filosofia revoluţiei sexuale pe care o susţin, originile şi finalitatea acesteia, maniera în care influenţează ea limbajul politic şi pe cel comun, transformându-se în practici de acaparare a puterii? Sau poate că majoritatea progresiştilor nu ştiu şi nu s-au obosit să cunoască, în fapt, ce susţin? Se pare că tot ce ştiu mulţi dintre ei este că aceia care apără valorile familiei sunt nişte „ultraconservatori” care vor să le fure „dreptul” la revoluţia sexuală.
Biroul de Presa PRM Sector 5
