Bancomatele nu informează complet asupra comisioanelor

0
666

Deşi băncile au obligaţia de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, în anumite situaţii, clienţii care vor să scoată bani de la altă băncă decât cea care a emis cardul sunt informaţi că tranzacţia este comisionată conform contractului, fără a specifica exact care este suma.

Potrivit unui anunț publicat de ANPC în Monitorul Oficial, consumatorul va avea posibilitatea, dacă tranzacţia nu îi este oferită în mod gratuit, să renunţe la efectuarea acesteia, prin apăsarea unui buton de anulare a respectivei operaţiuni.

Reprezentanţii ANP susţin că ”băncile au venit cu numeroase argumente prin care ne-au demonstrat că implementarea Ordinului, unitar, atât la ATM-uri băncii emitente card, cât şi pentru ATM-urile altor bănci, într-un termen scurt, ar presupune costuri mari care ar putea fi transferate către consumatori”.