Reconditionarea tuturor filmelor scurte ale lui Charles Chaplin (1889 – 1977), din perioada muta, cand lucra la studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, este un mare eveniment pentru mine, ca om de film, care am urmarit din studentie opera marelui cineast englez (nu a avut cetatenie americana, ci doar rezidenta) si am scris despre ea constant, indeosebi despre lung-metrajele sale, de la capodoperele mute, The Kid (1921), The Gold Rush (1925), The Circus, (1928) sau City Lights (1931), la ultimele sale creatii sonore The Great Dictator (1940), Monsieur Verdoux (1947), Limelight (1952), A King in New York (1957) si A Countess from Hong Kong (1967). Este acreditat cu 72 de filme ca scenarist si regizor, si 89 ca actor. In realitate insa sunt mult mai multe, caci a realizat peste 70 de scurt metraje, dar nu s-au pastrat toate. In ultmii ani de viata, petrecuti in afara SUA, fiindca aici era persecutat politic (mai ales in epoca mccarthysmului), Chaplin a compus muzica pentru toate scurt-metrajele sale mute, redistribuindu-le sonor. Ii cunosteam si o parte din scurt metraje, dar acum am cu adevarat imaginea intregului.
Numeroase filmulete le-am vazut acum pentru prima oara. Lista este impresionanta, precum filmele din anii 1914-1915: The New Janitor, By the Sea, The Property Man, The Adventurer, The Masquerader, The Cure, The Pawnshop, Work, The rink, The dentist, Easy Street, The Vagabond, Laughing Gas, The Champion, The Roounders, The Fireman, The Tramp, The Count, The Rivals si altele.
Evident, in toate eroul este micul Charlot, cum l-au numit francezii, pe rol de vagabond, de fost puscarias evadat, de politist, de croitor, chelner, pompier, boxer, aventurier, muncitor, imigrant, roluri de oameni simpli, dar si de impostori, fiindca in mai toate ipostazele sale apare imbracat in frac, cu melon, mustata si baston, desi incaltarile sunt aceleasi botine cu numar foarte mare, care ii fac mersul de penguin. Impostorul, fie ca se da drept conte, fie mare proprietar, fie om de bani gata, se invarte lejer prin inalta societate, unde curteaza numai doamne bine, de regula, abandonate de sotii lor. El este, prin manierele galante, vagabondul gentilom. Un gentleman de mahala, care scapa din toate belelele in care intra. Toate intamplarile se amesteca cu o poveste de dragoste, mereu Charlot da peste fata nefericita pe care el o consoleaza.
Insa ce este uimitor in aceste filme, ce le leaga, ce le caracterizeaza? Un comportament definitoriu pentru fiinta umana: bataia. Indiferent de mediu, orice intamplare, cat de anodina, orice conflict, fiindca mereu Charlot are un rival, se termina cu o bataie. Suturile in dos sunt specialitatea lui Charlot, oriunde ar fi, in saloane inalte, la biserica, la iarba verde sau pe patinoar. Chiar si femeile se bat de se rup, ca in The Adventurer.
Probabil ca inca din experienta sa pe scenele unde a crescut la Londra, Chaplin a observat ca oamenii se distreaza cel mai copios atunci cand vad o bataie. Si probabil a observat ca omul este de la natura un bataus, fiinta batailor, fiind legat ombilical de o legenda a educatiei, care spune ca bataia e rupta din rai. Bataia a devenit un fel de buna ziua. De altfel, Charlot, dupa orice conflict, da mana cu adversarul, in semn de impacare, fiindca loviturile au fost reciproce, desi el nu uita niciodata sa dea ultima lovitura. Se spune ca Charlot e un personaj universal, da, dar foarte special, de-a dreptul unic, fiindca Charlot, desi calic, desi lipsit de orice subventie, are mandrie, e obraznic din cale-afara, e un permanent impostor, se da altcineva decat este in realitate, cu un cuvant, este foarte descurcaret. Acesta este Imigrantul. Desi marginal ca si conditie de viata, ii place sa traiasca in buricul lumii, in mediul high life. Evident, este superior lumii in care traieste, fiindca se descurca pe socoteala ei, ii exploateaza toate slabiciunile. Lumea burgheza sau aristocrata in care intra se dovedeste plina de fetisuri, de clisee, de tabieturi, pe care Charlot le ridiculizeaza. El se comporta ca peronajele din inalta societate, dar mereu gafeaza, fiindca manierele lumii bune, din high life, sunt ridicole.
Pana la urma vedem ca leit-motiv al scurt-metrajelor lui Chaplin este bataia, aflata peste tot, indiferent de categorie sociala. Ea este personajul principal, culminand cu Easy Street, unde bataia este generala si continua. Actiunea se petrece pe o strada rau famata, unde toate personajele se bat fara ragaz, din te miri ce, de dimineata pana seara. Iar bataia in grup este preferata de multime. Se naste un delir al batatii, o cascada de ciomageli. Desigur, intodeauna exista un bataus de spaima, care ii sperie pe toti, care pare invincibil. Si arata ca un urias. Numai omuletul Charlot, din care s-a inspirat si Gopo, ii poate veni de hac, dar nu prin forta, ci prin istetime, imaginand forme de lupta atipice, fiindca se foloseste mereu de obiecte. Obiectele ii furnizeaza solutii, pentru a iesi invingator.
De altfel, secretul comediei mute este gagul, iar gagul poate fi definit ca relatia dintre om si obiect. Pe care Chaplin o duce la extrem. In The Pawnshop / Magazinul de amanet vedem ce poate face micul Charlot cu o scara. E filmul gagului cu scara. Sau ce poate deveni o cofa cu apa, vedem in povestea unui Charlot care canta la vioara sa adune un ban de pomana (The Vagabond). Iar interpretarea sa trece de la duiosie la delir. O sticla, un cleste, o carpa, o furculita, un fier de calcat, un covor, tot ce se afla in cabinetul unui dentist, de pilda, devine prilej de carlig comic.
Insa supercapodopera relatiei actor-obiect este One A.M. (1916), filmulet realizat la studioul “Mutual”, in care eroul, un gentleman rasat, vine acasa cu taxiul, dupa care vrea sa intre in casa, sa ajunga in dormitor si sa se culce. Acesta actiune banala devine o cascada, un Everest de gaguri, fiindca nobilul domn e beat si incurca totul, mersul sau devine absurd, pe dos, imposibil. Un covor, o masa rotativa, animalele impaiate, urcatul scarii care duce la etaj, la dormitor, pendulul nabadaios, apoi patul cu mecanismul lui, toate obiectele devin adevarate obstacole de escaladat, imposibil de cucerit, fiindca toate inving omul, iar omul le distruge. Aventura sa sfarseste in cada de baie, unde domnul despuiat isi pune haina la cap sa se culce. In cazul patului mecanic, care se pliaza numai cu ajutorul unui set de butoane, ironia la adresa tehnologiei moderne este totala. Gagul de aici anticipeaza gagurile similare din lung metrajul Modern Times (1936).
Modalitatea de a povesti, celula ei principal, este, asadar, gagul. Cu aliatul sau principal, pantomima. Formula o va duce mai departe si in scurt-metrajele de mai tarziu, precum Sunnyside si Triple Trouble. In esenta, mijlocul comic din aceste filmulete este gagul cu batai, ca in commedia dell’arte, tradusa in genul numit slapstick (bufonada). Nimic nou. Teatrul popular din evul mediu a inventat acest nucleu comic, care are un mare efect la public. A fost preluat si de Shakespare in comediile sale. Iar arta filmului a venit cu animatorul, cu montajul rapid si trucajele sale ingenioase.
Originala, in istoria teatrului, este numai viziunea lui Caragiale, care a adus mahalaua in prim-plan, iar bataile se tin lant. El il anticipeaza pe Chaplin. Eroii din D-ale carnavalului, O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa se bat ca chiorii, la fel si alegatorii. Amorul e asemenea lor, o anticamera a batailor. Insusi Leonida vede o “rivulutie” in trasul la pistoale al unor cheflii. Mediul de mahala este vazut ca un teritoriu al batailor. La fel, lumea high life a lui Chaplin este la granita cu mahalaua. Si lumea lui e plina de alde Pampon, Nae Girimea, Jupan Dumitrache, Mite si Didine, si alte personaje asemenea. Situatia de valet la un hotel, in relatia lui Charlot cu patronal sau, mi-a amintit de relatia lui Spiridon cu Jupan Dumitrache, iar felul cum Charlot ii prepara masa stapanului sau pare rupta din anecdotele lui Pacala, in varianta cinematografica a lui Geo Saizescu. Ca sa faca un ou la tigaie, Charlot pune gaina pe tigaie si asteapta sa faca oul, iar pentru laptele din ceasca, aduce vaca in casa si o mulge. Toate au o logica, fiindca Charlot nu vine de la tara. Iar suturile in dos pe care le ia de la stapan, sunt de o inventivitate suprarealista. Charlot vine din mahala si introduce in societatea inalta ceea ce stie bine de acasa, bataiele de cartier.
Publicul primelor filmulete, al inceputului cinematografic al lumii, era un public rudimentar, nepretentios, semianalfabet, de aceea, bataile si tot ce genereaza ele erau gustate din plin. Si Chaplin le-a alimentat acestor spectatori de mahala, de fapt, spectatori imigranti, care veneau in valuri in Turnul Babel al Lumii Noi, exact ce le-a placut, tot felul de slapstick-uri, de prostii si prostioare naive. Erau mute, le intelegea toata lumea. De fapt, filmele mute, comediile marilor artisti ai mutului, pot fi incluse, fara teama de a gresi, in arta naiva. Trebuie sa ai o deschidere copilareasca, o stare de prosteala, as spune, ca sa gusti asemenea filme, care nu au nimic profund in aparenta, practica un limbaj universal, fara dificultati de limba, caci imaginea este fara granite de timp si loc, dar are la baza ceea ce defineste profund natura umana: bataia.
Este bataia rupta din rai? Nu stim. Dar se pare ca inca din viata cavernelor, oamenii s-au emancipat prin batai. De la bataile intre vecini, s-a ajuns la bataile intre triburi, apoi intre popoare, intre armate si aliante. Traim pe o planeta in care bataia, numit razboi, a devenit mondiala, dupa doua razboaie mondiale, a devenit sperietoare atomica. S-a ajuns ca in dystopia lui Orwell, in care legea suprema este Peace is War / Pacea este Razboi. Pentru pace, trebuie sa te pregatesti de razboi. Toate popoarele lumii stau incordate, independent de evolutia armelor, care la Chaplin erau obiecte simple, casnice, acum au devenit obiecte foarte complicate, sofisticate, ca drone sau bombe atomice.
In acest context, sa nu uitam ca Chaplin a militat pentru primul razboi mondial, apoi a fost de stanga, de partea Uniunii Sovietice, si a sustinut comunismul ca singura cale de progres a omenirii.
Daca bataia e rupta din rai, Dumnezeu stie, dar noi vedeam ca ea este un razboi neintrerupt pe pamant, o realitate de cosmar, care a lasat milioane de victime. Si bataia continua, cu tot felul de amenintari. Invinge cine este cel mai puternic sau cel mai istet, dupa tehnica lui Charlot, care stia foarte bine sa-si ia ca aliati obiectele. Povestioarele lui Chaplin sunt naive, ne amuza, dar dincolo de prosteala, ramane o stare de crispare, fiindca oricat de bine apretate ar fi costumele persoanjelor, ele, in final, raman sifonate. Acest fapt, tradus in limbajul subtextului politic, aflat in toate filmele sale, mai ales in cele cu imigranti (Chaplin insusi era imigrant englez), inseamna o parabola satirica la adresa capitalismului, vazut ca o masina de stors oamenii, ca in Modern Times (1936).
Iar cine vede jocul secund al filmelor lui Chaplin, ii descopera geniul parodic. Filmele lui sunt o lunga parodiere a cliseelor umanitatii, a schematismului social care a intrat in oameni si le comanda viata. Oamenii traiesc dupa un noian de prejudecati, de deprinderi si automatisme ordinare, de care nu mai sunt constienti. Ori tocmai pe acestea le scoate in prim plan Chaplin si le ataca. Iar parodia sistemului apare la apogeu in City Lights, care incepe un secventa dezvelirii monumentului “Prosperitate si pace”. Dupa discursul unui barbat corpulent, simbol al americanului implinit, este invitata o doamna de onoare din comitetul de organizare sa traga de funia legata de panza cu care este acoperit monumentul. Copertina cade si dezvaluie in varful monumentului, dormind in bratele ingerului, un cersetor. Este Charlot, care se trezeste, face cateva miscari de dezmortire, apoi, cand este admonestat de organizatori si public, se agita si cade in sabia ingerului. Si ramane asa ca o victima in sabia prosperitatii si a pacii. Ironia este totala. Si toata aceasta atitudine generala din filmele lui Chaplin se deruleaza in contrast cu adeziunea cineastului pentru umiliti si obiditi, cum ar spune Dostoievski.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
