Sunt două căi de a cunoaște viața unui oraș, să-i cunoști oamenii și, doi, să-i vizitezi bisericile și muzeele. Dar cum a cunoaște oamenii e un lucru mai greu, necesită timp, fiindcă este vorba despre viața intimă a lor, viața privată, atunci apare mai lesne să-i cunoști… istoria la vedere. Am vorbit anterior despre germani și imigranți, și mai ales despre românii germanizați pe care i-am cunoscut la Frankfurt am Main, acum voi scrie despre bisericile și muzeele orașului. Ele sunt oglinda în care se vede cel mai bine istoria unui loc, viața unei comunități.
Frankfurt-ul se prezintă în perspectivă, dacă ai ocazia să-l vezi de la un bloc-turn din sud de Main, ca o localitate de case și bocuri înconjurată de păduri. Foarte multă verdeață, de peste tot, cu imaginea în zare a dealurilor numite munții Taunus. Iar dacă te apropii, dacă treci pe faimosul pod pietonal Eiserner Steg, un pod al dragostei, unde se află mii de lacăte prinse de el, cu nume, ca simbol al iubirii de nedeschis, vei zări țâșnind dintre clădiri numai turle de biserici. Cea mai frumoasă priveliște o oferă Domul Bartholomäus, care face legătura cu Primăria orașului prin vestita Römer sau Calea romanilor, un cult care păstrează legătura cu istoria, cu Imperiul roman. Credeam că numai americanii au un cult pentru Roma antică, dar iată că și germanii, fiindcă ei, romanii, sunt simblul drumurilor și al construcțiilor monumntale. Frankfurt-ul este un oraș monumental. Ca și economia Germaniei, cea mai puternică din Europa. Spiritul roman este bine conservat, atât pe străzi, în drumuri și construcții, cât mai ales în Muzeul de istorie, a cărui intrare este un square străjuit de statui antice.
În Catedrala Sf. Bartolomeu, dom imperial, în stil gotic, datând din 1356, erau încoronați împărații Germaniei. Iar azi, se celebrează constant nunți. Altarul gotic, celebrând Adormirea Maicii Domnului, este o bijuterie. După ce se face oficiul la primărie, mirii și alaiul lor se deplaseză pe Calea romanilor la biserica Bartolomeu, unde are loc ceremonia religioasă. Apoi mirii se urcă într-un tramvai de epocă, numit „tenul de miere”, unde parcurg în aplauze centrul orașului. Bisericile au rolul de a fixa cultul germanilor pentru ceremonii.
O altă biserică istorică este St. Paul, un adevărat simbol național. De fapt, ea nu mai funcționează ca biserică, a devenit un centru politic, clădirea ei, baza spațiului central, fiind echipată pentru conferințe. A fost constrută în anii 1970-1833, în stil clasicist-baroc, arhitect Johann Andreas Libhart. Monumentală. Interiorul a devenit o sală de concerte de orgă. În mijloc sute de locuri, scaune negre, contrastând cu pereții albi. De jur împrejur steaguri istorice ale landurilor germane. Nici o icoană, nici o reprezentare bisericească. Spațiul a fost atribuit adesea parlamentului german. Dar șocul cel mare îl constituie o pictură murală gigantică aflată pe cilindrul de la parter, care susține clădirea. Este reprezentată o procesiune imperială, iar oamenii din cortegiu arată caricatural. Ei duc coroana regală, dar și trupul lui Hristos coborât de pe cruce. Iisus este înconjurat de chipuri grotești de burghezi, evident, un reflex după modelul „Purtarea crucii” al lui Bosch. Cortegiul se termină cu purtarea unui coș uriaș încărcat cu porci decapitați! Printre chipurile celor din cortegiu sunt figuri recognoscibile ale oamenilor politici germani. Biserica a devenit, așa cum scrie pe o placă de la intrare: „Simbolul libertății democratice și al unității naționale”. Pe o altă placă se află o listă cu numele unor personalități care au vizitat biserica și au cuvântat aici, începând cu anul 1950. I-am reținut pe Vaclav Havel, Amos Oz, Mario Vargas Llosa, Chinua Achebe, Susan Sontag, Orhan Pamuk, Herman Hesse, Thorton Wilder, Leopold Sedar Sengor, Max Frisch, Yehudi Menuhin, Octavio Paz, dar și The Club of Rome.
Saint Paul are în față un soclu măreț cu o statuie pe el. Este un fel de Statuia Libertății a Germniei. Biserica se află în Paulsplatz, poate cea mai animată piață din Frankfurt, un adevărat peisaj stradal medieval. Pe acolo trece și tramvaiul de miere, iar restaurantele sunt cu dichis, cum ar fi „Hanz & Franz”, „Backstube” sau standul „Jokers”, plin de albume de arta, dar lângă Rembrandt și Leonardo îl vei găsi și Johnny Depp! În această piață, am văzut și un cort cu două asiatice care practicau exerciții yoga.
Bisericile catolice și protestante prezintă 8 biserici-monument, ca fiind istorice. Un tur al lor se poate face în două-trei ore, căci sunt în partea veche a orașului și dai dintr-una într-alta. Dacă prima ar fi Domul Sf. Bartolomeu, biserică romano-catolică, imediat, pe Calea romanilor, ajungi la biserica Sf. Nicolae, a doua biserică rămasă în picioare după bombardamentele aliaților. Se află în chiar Piața Primăriei. E protestantă, de o simplitate măreață, datând din secolul 12, iar din sec. 15 a fost luterană. În interiorul gotic există o sculptură medievală numită „Omul umbrelor”, un simbol al timpului, desigur.
Fenomental este locul numit Zeil sau Aleea Platanilor, din apropiere de celebra Hauptwache, unde se află cel mai modern supermarket („My Zeil”) al Germaniei, față în față cu magazinele americane „New Yorker” și „H.M.”. Dar privirile îți sunt atrase de catedrala St. Katherinen (1681), biserică protestantă, gotică, de asemenea, dar cu un portal baroc. Conține o galerie de picturi din sec. 17. Dar ea este renumită pentru că aici a fost botezat Goethe, fiu al Frankfurt-ului.
Fenomentală, o frumusețe, în care am adăstat de multe ori, fiind în drumul meu, este biserica Dreikönigs, adică Trei Regi, noi i-am zice a Crailor de la Răsărit. Cei Trei Crai se află în afara bisericii, pe un soclu înalt, într-o sculptură de grup. Biserica are o construcție neogotică și datează din anul 1881, dar posedând o inscriptițe care îi plasează fundația în anul 1531.
Romano-catolice sunt și bisericile Sf. Leonhard, clasică, cu elemente gotice, datând de la 1430, Deutschordens (nume intraductibil ce conține ideea de viziune), gotică, de la 1309, cu un muzeu de icoane și cu o splendidă fațadă barocă, și Liebfrauen (biserica Femeilor Iubitoare), aflată în apropiere de Piața Sf. Paul, cu o capelă originală din 1318 închinată Sfintei Fecioare, biserici care au fost distruse la război și refăcute. Și biserica unei mănăstiri din sec. 13, protestantă, cu numele Heiliggeist (Spiritul Sfânt), în apropiere de ruinele rămase de la getto-ul evreiesc, a fost complet distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial și refăcută.
Peste germani nu a venit comunismul să le distrugă bisericile, ci războiul. Tot un drac. Dar germanii sunt foarte religioși și mândria lor ascunsă se vede în frumoasele biserici reconstruite, refăcând astfel un adevărat cult istoric al smereniei.
Grid Modorcea, Dr. în arte
Corespondență din Frankfurt
