A apărut cea de-a 104-a carte a scriitorului și cineastului Grid Modorcea. Este un roman. Se numește Buharia sau Mesalina se întoarce, roman în șapte trepte, apărut la Editura Scriitorilor. Pe coperta I vedem o luptă de tauri pictată de Picasso, un tablou din seria Tauromahia, iar pe coperta IV e reprodusă o femeie frumoasă, lascivă, antica Messallina, un senzual portret realizat de danezul Peder Severin Kroyer.
Tot aici, pe cop. IV, citim această prezentare:
„Antica Messallina se întrupează într-o prostituată din zilele noastre, iar prin natura ei de nimfomană, atrage în mreje personaje importante ale puterilor lumii. Acum aflăm, într-un limbaj insolit, amestec de proză, poezie, eseu sau filosofie religioasă, cum a întemeiat Tempul Sexului și noile sale aventuri prin subterane oculte, de unde primește misiunea să se întoarcă în țara natală, BUHARIA, și să mijlocească noi punți între ea și Lume. Merită să aflați ce va face aici Mesalina de azi, care sunt vederile ei radicale și proiectul fantastic pe care îl pune în practică, creând un guvern al potenței sexuale și oferind Soluția ieșirii din criză, din Marea Dilemă cu care se confruntă nu numai Buharia, ci și omenirea”.
Așa cum îl definea criticul literar Alex. Ștefănescu, Grid Modorcea este un „autor inclasificabil” și ne surprinde cu fiecare carte. Însuși titlul acestei cărți este un mister. De aceea, i-am luat un amplu interviu autorului, din care prezentăm un fragment:
– Ce înseamnă Buharia?
– Țara Buhailor, o țară supravirilă, dar care a dispărut din istorie, azi, vestita Buharia, mândria lumii de odinioară, cu bărbați buharici care speriau cu vitejia lor și Roma, se numește Buhărica sau Buhăricuța. A ajuns o piață de desfacere pentru produsele străine, o țară divizată, coruptă, de la marginea umanității. Suntem cu acțiunea cărții în anul 2054, la o mie de ani după marea schismă religioasă care a dus la ruperea în două a creștinismului, apoi la fărâmițarea lui, care a transformat biserica într-un teren de luptă pentru putere, pentru proprietăți și averi. Lovitura de grație i-a dat-o anglicanismul lui Henric al VIII-lea, dar și papalitatea coruptă, viciile din sânul Vaticanului, așa cum vedem în serialele Dinastia Tudorilor și respectiv Tânărul Papă, faimoase mai ales pentru faptul că leagă politica, istoria și religia de sex. Aceste seriale sunt preferatele Mesalinei, care este un mare cinefil. Dependența omului de sex este atât de mare încât ea determină categoric mersul istoriei.
– Buharia este, deci, un roman politic?
– Poate fi interpretat și așa, dar eu îl consider un roman erotic. Fiindcă personajul principal este Mesalina, o fată născută în Buhăești, un sat din Buharia, căreia mama ei, vrăjitoarea Sicorah, o înzestrează cu puteri supranaturale și îi pune numele Mesalina, după antica Messallina, împărăteasa romană, considerată cea mai ilustră nimfomană din istorie. Și Mesalina buharică este o nimfomană, așa cum o dovedește la bordelul mamei ei. Povestea cum a fost ea deflorată de un cioban ce păzea turma de buhai a satului devine laitmotiv, fiindcă, peste ani, după periplul ei erotic mondial, Mesalina, când revine în țara natală, Buharia, îl face pe acest cioban ministru, după ce ea însăși ajunge prim-ministru și înființează Ministerul sexului.
– Dar cum ajunge prim-ministru?
– Cu ajutorul dronelor americane, de ultimă generație, mai performante decât drona care l-a ucis pe generalul iranian.
– Dar ce treabă au americanii în povestrea asta?
– Au, fiindcă suntem în UMSA, adică în Uniunea Mondială a Statelor Americane, iar Mesalina, inițiată de Lucifer, singurul ei partener nimfomaniac, cucerește cu înzestrările ei de spioană erotică America și creează acolo Templul Sexului, după modelul celebrului Muzeu al Sexului. Însă acest templu este o nouă minune a lumii, bazat pe cercetări științifice și istorice, cu dovezi că antichitatea, toate popoatele ei, au făcut din sex o religie. Nu e nici un secret că Priapus era zeul fertilității, al sexului, reprezentat statuar ca un pitic cu un falus uriaș, idee după care Peter Brook a conceput spectacolul Visul unei nopți de vară. Sexualitatea antichității este un model pentru Templul Sexului, fapt pentru care americanii din UMSA i-au fost foarte îndatorați Mesalinei și, fiindcă ea lucra și în rețeaua de spionaj a serviciilor secrete, au trimis-o în țara ei natală, Buharia, să împlinească o mare misiune.
– Ce misiune?
– Să facă un referendum și să alipească Buhăricuța de UMSA, ca un nou stat american. Ea face referendumul, toată populația buhailor e de acord cu această alipire și țara se numește acum BUMERICA, având ca liant vebal limba buhgleză.
– Ați creat un fel de parodie parabolică à la Swift?!
– Sigur, și Jonathan Swift a creat o Țară a Cailor, care sunt buni și înțelepți, față de oameni, prezentați ca niște sălbatici. Desigur, romanul meu poate fi apropiat de Gulliver al lui Swift, de Ferma animalelor lui Orwell, de romanele utopice și dystopice ale lui Aldous Huxley, dar nu am avut în vedere asemenea modele. Modelul meu a fost absolut original, Civitas Innocentiae, o viziune născut din Apocalipsa lui Ioan, în care am descoperit că Dumnezeu însuși se dezice de lumea în care trăim, deci, de Geneză. Și am purces la o nouă facere, am creat Cetatea Inocenței, și m-a interesat să aflu dacă poporul buhar mai poate fi inocent, dacă se mai poate întoarce la origini. Fiindcă, în secret, Mesalina nu era pentru Bumerica, ea visa la Buharia Mare, și chiar visa ca într-o bună zi America să fie alipită de Buharia Mare.
– Și cum a vrut ea să realizeze acest vis? Povestiți în carte acest fapt?
– Păi tocmai despre acest vis vorbește romanul meu. Ce face Mesalina ca prim-ministru? Pune un fundament puternic, educația buhailor prin film, prin povești. Însăși venirea ei se face pe covorul roșu, fiindcă ea vine aici cu un film despre Buharia, realizat la Hollywood, de un mare hărțuitor sexual, film în care Mesalina este star. Apoi înființează aici Tempul Sexului, o filială americană, cu prostituate din toată lumea. Și mai ales studiază cu atenție dosarele celor 38 de guverne care au fost înaintea ei și descoperă care a fost cauza căderii lor, a corupției, a haosului care a dus ca Buharia să devină Buhăricuța. Și a descoperit: cauza este impotența. Și a creat imediat un guvern erotic, al potenței sexuale. I-a încercat pe toți guvernanții și parlamentarii, i-a trecut prin camera conspirativă de la Templul Sexului și a văzut că toți sunt impotenți. Strecurătoarea ei e mai ceva ca votul, e proba cea mare, treapta a șaptea a potenței. Ei nu puteau protesta, fiindcă le dovedea că nu au snagă. Cu o clasă politică impotentă nu se poate face Buharia Mare, își spunea. Atunci l-a adus pe Ionică, buhăiașul cioban, a înființat Ministerul sexului, l-a făcut pe el ministru și l-a trimis să răscolească toate ungherele țării, să-i trezeaazscă pe buhaii de rasă, adormiți, să vină la guvernare, să participe la reconstrucția din temelii a țării. Și a făcut un guvern viril, cu idei sănătoase, după principiul mens sana in corpore sano. Nu poți avea idei sănătoase dacă trupul ți-e șubred. Iar Templul sexului a devenit Casa de nemurire, la care se bat să ajungă străinii din toată lumea, somitățile planetei, să vină și să guste și ei puțin din nemurirea pe care le-o oferă Mesalina și Buharia ei cea renăscută.
– Are vreo legătură cu România romanul BUHARIA?
– Cititorul este invitat să co-participe la acest roman, să-l decodifice, să facă translația simbolurilor, să facă asocierile de rigoare, fiindcă parabola mea privește Marea Dilemă sexuală în care se află nu numai România, nu numai Anglia sau America, ci însăși omenirea zilelor noastre.
– Să înțeleg că romanul dvs are mult umor?
– Bineînțeles. Suprema formă literară este să realizezi parabole spirituale. Ele te pun cu fața spre viitor. Eu am fost tentat mereu spre acest gen, am această vocație. Am pus cărții și acest motto din Victor Hugo: „Nimic nu se compară cu visul de a crea viitorul”. Încă de la debut, cu romanul Derută în paradis, am abordat acest gen, pe care l-am continuat cu Paznic la Turnul Babel, cărți scrise și apărute în plin comunism, care atacau și parodiau tocmai sistemul comunist, reușind să treacă de cenzură, care nu era educată să înțeleagă parabole. Arma literaturii este formidabilă, de aceea nu am înțeles niciodată de ce scriitorii comuniști trădau acest mijloc și degradau această nobilă armă. Ce frumos spune Samuel Johnson, marele scriitor și critic englez: „Scriitorii – iată adevărata măreție a unei națiuni”.
– Scriitorii comuniști nu erau… măreți?
– Da, erau, dar ce fel de măreți, fiindcă, aproape fără excepție, s-au înregimentat, cei mai talentați s-au bătut chiar să devină membri CC, ca să aibă avantaje. Ce avantaje? Să-și strice harul? Să-și vândă talentul pentru niște avantaje materiale? Scriitorul nu trebuie să facă politică activă, să fie activist politic, el nu este judecat în timp ca activist politic, ci ca scriitor. Ce s-a ales din opera unui talent masiv ca Adrian Păunescu, infestată de obediență politică? Cine stă să mai separe boabele sănătoase de neghină? Și câți scriitori de talent nu au făcut pactul cu Satana?! Orice talent literar care s-a angajat în politică, s-a fript ca scriitor.
Un roman politic trebuie să aibă valoare literară, nu valoare politică. De pildă, Moromeții lui Marin Preda a cucerit lumea datorită valorii lui literare, întrucât ca valoare politică este depășit. În filmul meu Credința lui Moromete arăt cum și de ce Moromete l-a învins pe autor, pe Marin Preda, care îl considera pe Moromete înapoiat pentru că nu intra în colectivă, așa cum îi spune Niculae, băiatul său, care devine activist. A învins Colectiva sau credința lui Moromete? Tematic, romanul lui Marin Preda este învins de realitate, fiindcă după ‘89 țăranul avea să aibă din nou pământ. Mulți scriitori au încurcat harul divin cu partidul unic.
Iar această obediență a scriitorului român față de putere s-a continuat și mai abitir după revoluție. N-a existat scriitor de seamă să nu stea de-a dreapta sau de-a stânga lui Iliescu sau Băsescu. Ba s-a creat și o grupare numită „intelectualii lui Băsescu”, în care un autor ca Liiceanu îi lingea ghetele lui Băsescu atunci când a primit o tinichea la Cotroceni! Declara că „noi, scriitorii, suntem mândri că avem un așa președinte ca dvs”! Auzi, el vorbea în numele scriitorilor români, pe care îi sfidează sistematic și publică la Humanitas, o editură făcută „cadou” profitorului, aceeași gașcă de scriitori politizați, fecalizați (de la Gigi Fecali). Această gașcă humanitaristă (era să spun harassmentistă), indiferent de talentul unora, ca Andrei Pleșu, a fost și este aservită puterii și rămâne însemnată ca zvastica pe poneiul lui Patapievici de la ICR New York.
-Totuși nu publică… pușcăriași!
– Încă. Dar publică pușcăriabili… Văd că președintele Iohannis nu are locotenenți scriitori, fiindcă o face el pe scriitorul. La Târgul de carte Gaudeamus și-a lansat o broșură politică și n-ai să mai vezi evenimente cu lansări de carte ale scriitorilor profesioniști, ci ale activiștilor politici. Ba există o direcție sinistră ca pușcăriașilor să li se reducă pedeapsa dacă scriu cărți. La acest nivel de degradare a ajuns mândria de care vorbea Samuel Johnson. Și la Gaudeamus ne-au năpădit cu lansări astfel de autori. Sunt Adrian Năstase, Dan Voiculescu sau Klaus Iohannis scriitori? La ultima ediția a târgului și-a lansat o carte Petre Roman și l-a prezentat Adrian Severin, abia ieșit din zeghe! Este aceasta imaginea scriitorimii române? Nu mai sunt scriitorii mândria națiunii, sunt ei, politrucii, ex-pușcăriașii, care au fecalizat România, sunt toți impotenții din guvern și parlament, care nu trec testul Mesalinei!?
– Iată ce provocare, ce soluție pentru România, testul Mesalinei!
– Aș propune Uniunii Scritorilor, d-lui Nicolae Manolescu, să facă o dezbatere în „România literară” pe această temă, să ne delimităm, să salvăm literatura de ploșnițele politice, să o depolitizăm, să revenim la izvorul ei natural, la frumusețea ei divină.
– Vă felicităm pentru această nouă ispravă fără de asemănare și îi anunțăm pe cititorii noștri că volumul BUHARIA se află la Libraria „Sadoveanu”, unde va fi lansat în curând.
Redacția
(Comunicat de presă)
