Dilema Schengen !
“Adevărul nu poate fi ascuns însă românilor. Nu suntem în Schengen pentru că Iohannis, Ciolacu și Ciucă nu au fost în stare să negocieze demn, nu au știut să valorifice avantajele geopolitice și strategice pe care România le are și evident nu au dorit sa își deranjeze stăpânii. Schengen-ul este “marea prosteală” pe care o vor servi românilor ca...
Comunicat DNA : vine „decontul” pentru vaccinurile din pandemia de COVID-19
23 noiembrie 2023
Nr. 1084/VIII/3
COMUNICAT
În conformitate cu prevederile constituționale și legale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz...
Evenimentele sprijinite de Ministerul Culturii: 6 august – 12 august
Săptămâna ce urmează este încărcată în evenimente culturale desfășurate de către instituțiile din subordinea Ministerului Culturii sau derulate cu finanțare prin intermediul acestora. Suntem invitați, în toată țara, la festivaluri, expoziții sau ateliere, ce se adresează atât adulților, cât și copiilor sau tinerilor.
9-15 august: Festivalul Independent ANONIMUL - Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.
Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL reunește în...
Ministerul Culturii a semnat primele trei contracte de finanțare a investițiilor pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii
Ministerul Culturii a semnat ieri, 8 iulie 2021, primele 3 contracte de finanţare ce vizează obiectivele de investiţii pentru asigurarea infrastructurii culturale necesare desfășurării programului Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Finanţarea totală acordată de Ministerul Culturii prin intermediul acestor 3 contracte este de 22.503.267 lei, iar beneficiarul este Municipiul Timişoara.
„Transformarea Timișoarei în Capitala Europeană a Culturii...
Un fost Prefect de Bucuresti le spune adevarul gol-golut
În postarea anterioară vorbeam despre “fudulie”, însă de data aceasta trag un semnal de alarmă extrem de serios!
Dacă efectele pandemiei, ale sinistrei guvernări PNL-PSD-USR și mai nou efectele războiului din Ucraina ne fac viața un calvar, să știți ca “omul lipsit de inteligență și bun simț” se instalează la putere și la conducerea instituțiilor statului sub confortul neatenției noastre!...
Percheziţii DNA la ASSMB si 2 spitale!
COMUNICAT
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri...
Momentul României Suverane
Este inflație de suveranism pe scena politică din România, dar despre unicul partid care se încăpățânează să existe și să crească, cei care ar trebui să ofere o informare obiectivă românilor "refuză" să scrie și să vorbească.
Mișcarea România Suverană, pentru că despre acest partid este vorba, produce teamă fanarioților de la putere și stăpânilor acestora.
Sâmbătă, 25.11.2023, a avut loc...
Ipocrizia lui Piedone, tună și fulgeră doar când e vorba de alții dar nu mai ține cont de lege când trebuie să protejeze banii familiei
"În 16.07.2023, “primarul” Piedone se supăra pe deoparte (și făcea demiteri doar pe hârtie) pe DGASPC sect. 5 (vezi cazul “Minora gravidă”), iar pe de altă parte neamurile lui făceau afaceri cu același DGASPC sect. 5 (vezi cazul firmelor Actual Dominic Construct și actual David Construct (David fiind nepotul lui Piedone iar Dominic fiind fiul nepotului lui Piedone)). Mi...
Guvernul României a aprobat Hotărârea privind „Regulamentul-cadru și componența comitetelor de organizare UNESCO”
COMUNICAT DE PRESĂ
Guvernul României a aprobat Hotărârea privind „Regulamentul-cadru și componența comitetelor de organizare UNESCO”
Guvernul României a aprobat astăzi, 11 august 2021, hotărârea privind „Regulamentul-cadru și componența comitetelor de organizare UNESCO”, constituite pentru monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial și a zonelor de protecție ale acestora.
De la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, consiliile județene în a...
DNA a trecut și pe la Primăria sector 6! -> Călătoria continuă!
24 noiembrie 2023
Nr. 1086/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie 2023, a inculpatului
ADAM GEORGE MARIUS, șef Serviciu managementul documentelor și comunicare instituțională în cadrul Direcției Generale de Impozite și Taxe...
UN OM PENTRU OAMENI – LA PRIMĂRIA BRAGADIRU
Pe data de 14.04.2024, domnul Dan Dumitrescu, un antreprenor foarte apreciat și respectat în Bragadiru, a fost ales de organizația PSD Bragadiru ca și candidat la alegerile locale din data de 09.06.2024.
Doamna Violeta Tudorie, președinta Organizației de femei din Ilfov, a prezidat ședința de prezentare a candidatului și a viitoarelor proiecte pentru comunitate. La acest eveniment a fost prezentă...
Precizări ale Ministerului Culturii referitoare la modificarea și completarea Legii nr. 422/2001
25.08.2021
COMUNICAT DE PRESĂ
Precizări ale Ministerului Culturii referitoare la modificarea și completarea Legii nr. 422/2001
Ministerul Culturii dorește să aducă o serie de precizări în legătură cu observațiile apărute în spațiul public legate de prevederile din proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Acesta se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii, până la...