Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 martie 2024, față de inculpații:
SIVACHE GABRIELA-OANA, la data faptei director general/director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
FURTUNĂ IOAN-BOGDAN, manager interimar la Spitalul Clinic Colțea din municipiul București, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 01.07.2023 – 27.02.2024, inculpata Sivache Gabriela-Oana, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa A.S.S.M.B. l-ar fi ocupat împreună cu familia.
În schimbul obținerii acelor foloase, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022.
Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată),
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.
Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.