București, 14 februarie 2019 – Partidul România Mare (PRM) a luat act, cu consternare, de declarația europarlamentarului german Elmar Brok care afișează o atitudine profund neprietenoasă față de România, caracterizând autoritățile de la București ca având o mentalitate stalinistă.
PRM atrage atenția europarlamentarului german să își măsoare cuvintele folosite la adresa României și a românilor, subliniind faptul că România și cetățenii români au drepturi egale în cadrul Uniunii Europene. Ne manifestăm indignarea și stupefacția că, în cadrul Parlamentului European, există asemenea personaje care abordează atitudini profund jignitoare la adresa românilor.
Declarația dlui Elmar Brok dovedește faptul că factorul extern este disperat de perspectiva recuperării României de către români. Această poziție exprimată de dl Elmar Brok nu numai că este periculoasă, dar reprezintă și un atac la adresa autorităților statului român. Atragem atenția susținătorilor intereselor factorului extern că România și românii merită respectul tuturor, inclusiv al membrilor Parlamentului European. Mai mult, poate că, până la a condamna autoritățile române de folosirea unor presupuse pratici care depășesc principiile statului de drept, dl Elmar Brok ar trebui să clarifice aspectele apărute în spațiul public european cu privire la “contribuția de participant” despre care făcea referire publicația Politico.
PRM își reafirmă determinarea de a lupta, în continuare, pentru recuperarea României din mâinile factorului extern care devine din ce în ce mai nevrotic de perspectiva pierderii controlului.
Biroul de presă