CONCURS FRAUDAT LA DGASPC SECTOR 2 PENTRU UN POST DE DIRECTOR GENERAL ADJUNCT ?

0
396

Directorul general în funcție – Adrian Andor și Directorul Resurse Umane – Antonela Rădulescu pasează responsabilitatea funcționarilor din eșalonul doi.

“Gândirea” administrativă a edilului pierzător, Radu Mihaiu, produce încă efecte negative în funcționarea unei instituții cheie a administrației locale a sectorului 2 – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Deși a pierdut alegerile pe 9 iunie 2024, acesta a decis organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de director general adjunct la DGASPC Sector 2, post înființat în aprilie 2023 la presiunile Alinei Seghedi în ședințele operative privind modificarea organigramei DGASPC Sector 2 de la acea vreme.

Postul a fost înființat cu scopul clar al retrogradării directorului Florin Ștefan Vasile și nicidecum pentru eficientizarea activității direcției.

În prezent, după anularea dispoziției de conducere a incompatibilei Sanda Maria Vasile Rușanu cu 24 iulie 2024, întoarsă în cuibul de doamne profesioniste din subordinea lui Mihaiu, direcția este condusă de băiatul de sub fustele de la Obor, Adrian Andor și Antonela Rădulescu de la direcția care are ca răspundere organizarea de concursuri și numiri în funcții.

  • ADRIAN ANDOR ȘI ANTONELA RĂDULESCU SE SPALĂ PE MÂINI ȘI BAGĂ LA ÎNAINTARE ALȚI FUNCȚIONARI PUBLICI.

Organizarea concursului din 30.09.2024 este pasată la funcționari de rang inferior.

Conducerea agreată de Radu Mihaiu nu își asumă răspunderea.

Andor a semnat actele organizării concursului menționat alături de o altă divă agreată la Obor, Antonela Rădulescu, personaj administrativ care fuge de responsabilitate în orice moment de luare a unor decizii administrative importante precum votarea unei organigrame sau organizarea unor concursuri cu miză importantă.

Concursul are loc pe data de 30 septembrie și conform informațiilor de pe site-ul  DGASPC Sector 2 s-au calificat până în prezent 4 candidați din 6, unul dintre respinși depunând o contestație împotriva Comisiei de organizare a concursului pentru că nu i-au luat în calcul vechimea deținută. Contestația a fost respinsă și candidatul se poate adresa instanței, spre bucuria celor doi directori coalizați împotriva DGASPC Sector 2.

Comisia numită de Andor Adrian este condusă de Pârvanu Cornelia, Director executiv Direcția Juridică, direcție protejată de fostul director Sanda Rușanu în momentul reorganizării DGASPC Sector 2 din data de 27.03.2024, atunci când s-a votat pe ascuns în Colegiul Director păstrarea acestei direcții, desi nu îndeplinea normativul stabilit de lege.

Comisia este compusă și din alți membri: Drăgan Florentina, Nicoleta Știrbu –  protejata lui Sanda Rușanu și al directorului resurse umane Rădulescu, Lazăr Mariana și Mihaela Vlad.

  • SERVILISM POLITIC ȘI ADMINISTRATIV

ANDOR ADRIAN, ACTUALUL DIRECTOR SE JOACĂ DE-A DUMNEZEU ÎN DIRECȚIA PROTECȚIEI SOCIALE

Prin Dispoziția 7105/19.08.2024, Adrian Andor și-a dovedit servilismul față de Mihaiu și Alina Seghedi, cu care au gestionat proiecte importante pe parte de protecție socială personală, afacerile cu mâncarea pentru refugiații ucraineni, masa caldă pentru copii din zona Tei  –  Boboc printr-un proiect gestionat la limita legii, gestionarea produselor primite de la Rezervele de Stat și pentru care fostul Director Administrativ Dana Vlad a fost rechemată la cuibul de doamne profesioniste din Primăria Sectorului 2 și multe alte proiecte inutile.

  • CONDIȚII DUPĂ URECHE, LEGISLAȚIE ÎNCĂLCATĂ

Unul dintre cei care și-a depus dosarul de candidatură a reclamat încălcarea legislației – art. 94 din Codul Administrativ deoarece nu sunt precizate foarte clar condițiile.

Candidatul a solicitat precizări clare cu privire la tipul de aviz psihologic, respectiv specialitatea psihologului care trebuie să emită avizul de specialitate solicitat.

Nici până la această oră, Adrian Andor nu a binevoit să răspundă unei sesizări privind condițiile de calificare la un concurs, într-o notă de dispreț și batjocură.

  • FRAUDĂ PE FAȚĂ, FAVORIZAREA UNUI CANDIDAT !

Din informațiile primite, în data de 25 septembrie 2024, Sanda Rușanu a fost văzută  purtând discuții cu o fostă colegă din DGASPC Sector 2, Dana Vlad – fost director administrativ, în condițiile în care se cunoaște faptul că fosta directoare general Rușanu și-a depus dosarul de candidatură, aceasta purtând discuții amicale în cadrul Primăriei sectorului 2 și DGASPC Sector 2 pe această temă.

Se pare că a fost sesizată Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Poliția de Sector, Primăria Sectorului 2 și conducerea DGASPC Sector 2 cu privire la aceste fapte care ridică semne grave de suspiciunea supra corectitudinii organizării acestui concurs.

Nu ne așteptăm ca Adrian Andor să dea dovadă de onestitate și echidistanță.

Nu așteptăm ca acesta să se înbolnăvească brusc, la fel ca Antonela Rădulescu, lăsând funcționarii simpli să spele putina pentru interesele perfide ale edilului pierzător de la Obor. Este cel mai probabil că cei doi directori vechi colegi de măgării funcționărești își vor băga un concediu medical pe o perioadă suficient de lungă cât să treacă concursul din 30.09.2024.

Membrii comisie de concurs au însă aceleași drepturi și presiunile psihologice la care sunt supuși pot cauza o sumedenie de concedii medicale, lăsând comisia de concurs fără suport tehnic.

Cum este posibil ca Adrian Andor –  director general să nu fie membru de drept într-o comisie de concurs pentru un post așa de important ? Adrian Andor și Rădulescu se spală pe mâini și dau dovadă de lașitate.

  • PROCESE, ABUZURI, INCOMPATIBILITĂȚI

În istoricul profesional al Sandei Rușanu, protejata lui Radu Mihaiu, există nenumărate subiecte controversate și situații ilegale gestionate de personajul amintit.

Vă readucem aminte de procesul intentat de faptul că un “ număr de 14 angajații din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 au depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a-VIII-a Conflicte de muncă și asigurari sociale  – dosarul cu nr.18594/3/2024 –  (https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001130925&id_inst=3) pentru litigii de muncă împotriva directoarei generale Sanda-Maria (Vasile) Rușanu și a ajutorului principal de tortură pshilogică și administrativă – EDUARD CĂLIN, dar și a echipei printre care regăsim pe MIHAELA PETRACHE (director delegat la Direcția Achiziții), DANIELA VLAD (fost director delegat la Direcția Administrativ pentru 8 luni, direcție pe care a avariat-o intenționat ca activitate și angajați, acum un mic șefuleț la un serviciu banal de aprovizionare), ADINA CODREȘ (sfătuitor de bază și de vază, provenită din pepiniera unde și-a făcut veacul Sanda Rușanu) și nelipsita intermediară care nu știe nici ea de care parte a puterii este – ANTONELA RĂDULESCU (director resurse umane).”.

(https://ataclapersoana.ro/2024/07/22/proces-colectiv-pe-viata-si-pe-moarte-la-dgaspc-sector-2/)

Există nenumărate comisii de disciplină pe baza celor sesizate de către angajații DGASPC Sector 2 ca urmare a injuriilor și abuzurilor inimaginabile ale conducerii agreate de către Radu Mihaiu la un moment dat. (https://ataclapersoana.ro/2024/05/21/tortionarii-de-astazi-vs-experimentul-pitesti-d-g-a-s-p-c-sector-2-2024/)

De asemenea, cazul de incompatibilitate clară a Sandei Rușanu a fost trecut cu vederea de către Radu Mihaiu și s-a spălat pe mâini în stilul lui caracteristic, pasând problema la comisii, comitete și alte organisme neimportante, sperând că se va da uitării acestui caz grav.

https://ataclapersoana.ro/2024/06/28/incompatibilade-la-dgaspc-sector-2-actioneazade-una-singura-si-incalca-legile-fals-indeclaratii-abuz-dispret/

  • MIHAIU, UN EDIL PIERDUT ÎN FUSTELE PRIMĂRIEI PE CARE NU A CONDUS-O NICIODATĂ.

Răzbunarea este arma prostului și Radu Mihaiu a practicat permanent acțiuni de răzbunare împotriva unei părți a conducerii DGASPC Sector 2 pe motive știute doar de el sau manipulat fiind de fustele din jurul său.

Un edil care nu a înțeles onoarea funcției pe care a ocupat-o timp de 4 ani de zile și care îl obliga la o minimă decență față de angajați, față de locuitorii sectorului 2.

Acest concurs pentru postul de director general adjunct este trucat de către Adrian Andor, Antonela Rădulescu, Alina Seghedi și Radu Mihaiu, care au girat moral și faptic un abuz administrativ și o situație administrativă alambicată pentru buna funcționare a unei astfel de instituții.