În ciuda pandemiei, a condițiilor aspre, când se cântă o altfel de muzică, muzica restricțiilor, foarte zgomotoasă, din tobe și trompete, a avut loc Concursul Internațional „George Enescu”, un concurs minunat, unul dintre cele mai imporante din lume, înființat în 1913 chiar de către George Enescu, pe cheltuiala proprie, fiind atunci un concurs național de compoziție, în scopul de a ajuta creația simfonică românească.
Concursul a luat însă amploare și a devenit ceea ce este azi, un concurs internațional, cu patru secțiuni, pe lângă compoziție, se desfășoară concursul de vioară, pian și violoncel. Mulți câștigători ai acestor secținui au devenit nume importante pe scena muzicii internaționale.
Evident, această ediție se desfășoară fără spectacori, ca și US Open. Ca și atâtea competiții care sfidează virusul. Sala Ateneului, focusul de desfășurare, este goală, doar cu excepția juriului sau juraților. Însă nu-i bai, fiindcă nici în anii anteriori pandemiei, sala nu era plină, ba unele faze ale concrsului se desfășurau cu câțiva anatori în sală. Sala era plină numai la fazele finale.
Dar acum ni se spune că la toate fazele participă pe intrenet 3 000 de vizitatori. Le spun așa fiindcă aceștia nu sunt spectatori. E ca și cum niște extratreștrii asistă la un concurs muzical desfășurat pe pământ. Una e să bifezi un eveniment, să apeși pe un buton, alta să fii la fața locului în carne și oase. Fără participare directă, fără să simți în suflet sunetul primordial care se emite în ideala sală a Ateneului, nu putem vorbi de muzică.
Într-un fel, organizatorii au vrut să demonstreze că se poate, că muzica învinge pandemia. Și concursul s-a desfășurat cu o participare deplină. Au fost selectați 205 tineri muzicieni din 35 de țări: 54 la violoncel, 60 la vioară, 55 la pian, 22 la compoziție (însumarea dă numărul 191, nu 205, cum ne spun organizatorii, ceea ce e posibil ca 14 să se fi rătăcit pe drum!).
Concursul s-a deschis cu piesa Brahmsodia de Dan Dediu, care este un triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, compoziție care prelucrează muzica lui Brahms. Și cum? Ne spune autorul, cică „deteritorializând această muzică și apoi reteritorializând-o cu același matrerial dizlocat, curățat de sedimente și relocat”. Vă dați seama ce bazaconie? Nu Brahms, ci Enescu se întoarce în mormânt cu spatele la o asemenea dizlocare, el, pentru care Brahms a fost compozitorul preferat. Dar bine că Dediu l-a disclocat pe Brahms de sedimente și nu l-a „curțat” pe Enescu, cum a făcut mai an Țăranu! Am impresia că ne aflăm la nivelul lui „nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit”, un citat dat de Dan Dediu, care ar fi „un fel de reconstituire a traseului expresiv”, o reconstituire în stilul lui Bulă. O bătaie de joc! Mai bine tăcea și filosof rămânea!
La următoarea ediție, sigur Dan Dediu va veni cu Beethoveniada sau Bochodia, ca să-i completeze pe „Cei 3 B”, iubiții lui Enescu (Bach, Beethoven, Brahms), dar așa a vrut acum Dediu, fiindcă se pregătea pentru… concursul Brahms! Nu era firesc să vină cu Enesciada?
Dar trebuie să fim cinstiți și să spunem că Dan Dediu e departe de nuzica lui Enescu. Nu are nici o legătură cu ea. I-am oferit d-lui Dan Dediu Oratoriul „George Enescu”, libretul aflat în volumul Iuțirea de sine, pe care l-am lansat la ediția 2019 chiar la Ateneu. De ce nu a compus așa ceva? Sau Adrian Iorgulescu, căruia i-am dat mai multe exemplare, să le ofere celor interesați. Dar nici un compozitor român nu și-a arătat boiul în acestă direcție.
Încă o dată se dovedește că Enescu este un handcap pentru compozitorii noștri. Cea mai frmuoasă poveste de viață și muzică din lume, povestea lui George Enescu, nu interesează Uniunea Compozitorilor români. Concursul de compoziție cred că tebuie să înceapă cu ei, să se afle cine sunt compozitorii români, ce pot, ce capacitate au, dacă nu atacă un lucru esențail, oratoriul! Un Oratoriu „George Enescu” este tot la fel de important ca Templul Muzicii, două dimensiuni fundamentale, fără de care nici Festivslul, nici Concursul, nu au pecete națională.
Din juriu au făcut parte, aproape fără excepție, aceeași artiști faimoși din concursurile anterioare, în frunte cu Dmitry Sitkovetsky (vioară), David Geringas (violoncel), Cristina Ortiz (pian), Zygmunt Krauze (compoziție).
Tinerii concurenți au avut în program un repetroriu liber, cu piese la alegere. Cel mai tânăr a avut 14 ani (la violoncel), iar cel mai în vârstă 33 de ani (la compoziție). Ca de obicei, la fel ca și în edițiile precedente, cei mai mulți concrenți provin din Coreea de Sud, o țară foarte culturală, așa cum am putut constata în America, unde sud-coreenii sunt foarte activi, în toate domeniile, mai ales în artele plastice. Ei sunt un reper de ceea ce înseamnă o americanizare profundă, fără să-și piardă specificul. România ar trebui să-i aibă de model.
Important de reținut este faptul că din faza semifinalelor, sonatele lui Enescu sunt probe obligatorii. Iar în finale au fost incluse și suitele enesciene, concertele având loc cu participarea Flarmonicii „George Enescu”.
Au fost ediții când Enescu nu era cântat deloc. A trebuit să luptăm mult cu o mentalitate superficială, să demonstrăm că nu există concurs în lume fără o asemenea obigativitate. Și am dat ca exemplu concursurile Ceaikovski și Chopin, unde există obligația să se cânte piese ale celor care dau numele evenimentului.
Varinata pandemică a fost oarbă, adică numai cu audiții online și cu aplauze virtuale. Un mare handicap, fiindcă la emoțiile obișnuite, se adaugă și acestă situație fără public, iar pentru tinerii fără experiență publicul ar fi fost vital, fiindcă ar fi simțit susținearea, căldura lui.
La violoncel, pentru etapa a II-a, faza premergătoare câștigătorului, au fost selectați 13 interpreți, printre care și un român, Ștefan Cazacu. Dar și Jaemin Han, coreeanul de 14 ani, o premieră aboslută ca un muzician atât de tânăr să fie selectat în faza semifinalelor.
La vioară, juriul a stabilt pentru faza a II-a 17 concurenți, în loc de 12, din 21 de țări. Motovația a fost dată de calitatea înaltă a interpretărilor. Concurenții au cântat cel mai mult piese de Mozart, Bach și Paganini.
La fel și la pian, au fost selectați pentru faza a II-a, 13 concurenți din 8 țări. Cel mai tânăr are 18 ani, cel mai în vârstă 31. Printre ei se află și Adela Liculescu, cunoștința noastră mai veche, o mare speranță a României.
Toți acești tineri concurenți selectați sunt considerați semifinaliști.
La secțiuea compoziție, cum era și firesc, s-au dat deja rezultatele finale: Karlo Margetic, în vârstă de 33 de ani, din Noua Zeelandă, este câștigătorul Secțiunii de Compoziție a Concursului „George Enescu”, ediția 2020, categoria Muzică Simfonică, cu lucrarea intitulată An Axe for the Frozen Sea, iar Youngjae Cho (30 ani) din Coreea de Sud a fost desemnată câștigătoare la categoria Muzică de Cameră, cu lucrarea „Shattered Surfaces”. La secțiunea Compoziție s-a introdus un premiu nou, pentru Originalitate, în valoare de 5.000 euro. Acesta a fost câștigat de Marc Migó Cortés din Spania, în vârstă de 27 de ani, cu lucrarea 4 SONGS IN RED.
De menționat că etapa semifinalelor și finalelor se va derula în perioada 13-23 mai 2021, la Ateneul Român, prevăzută să fie cu public. Atunci va intra ca suport și Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Îi vom urmări.
Important pentru tinerii muzicieni este să ia aminte la aceste sfaturi ale lui George Enescu aflate în Amintiri:
„Fii tu însuți. Nu trăi cu teama că eşti mai bun sau mai puțin bun decât vecinul tău. Dacă ai ceva de spus, fă-o în felul tău şi va fi bine. Dacă nu ai nimic de spus, taci, şi nici aşa nu va fi rău.
Nu fi obsedat de noțiunea de progres artistic. În materie de artă nu progresezi decât cu condiția să înaintezi foarte încet.
Nu căuta un limbaj nou: caută un limbaj al tău, adică mijlocul de a exprima exact ce este în tine. Originalitatea se naşte în cel ce nu o caută.
Scrie muzică – nu scrie despre muzică. Nu fi în acelaşi timp creator şi teoretician. În afară de Wagner, nimeni nu a reuşit să dețină simultan cele două meşteşuguri”.
Grid Modorcea, Dr. în arte
