S-a dat dezlegare la locurile de joacă pentru copii. Natura toată a înviat. Pomii fructiferi își lasă roadele pe pământ. Vântul leagănă ramurile care au început să cânte. Iarba se bucură. Păsările nu-și mai opresc țopăielile. Pescărușii fac rotocoale în înaltul cerului, planează, plutesc cu aripile nemișcate, uimindu-se de ceea ce se vede jos, în parc.
Fiindcă azi, ca niciodată, parcul Cișmigiu a fost invadat de mame cu cărucioare cu copii mici. Zilnic văd căruciore cu copii mici, dar azi, în prima zi de căldură fără ploaie, erau sute, cred. Pe toate aleile defilau cărucioare, care de care mai stilate. Și cărucioare duble, pentru gemeni erau. Iar micuții erau îmbrcați cu tot ce e mai frumos pe lume. Parcă era parada pruncilor. Vă dați seama, nici unul nu purta mască. Și nici o mamă. S-a nimerit să fie și o zi divină, cald, poate prima zi sănătoasă de vară.
Și lângă banca pe care mă aștezasem eu, cu fața spre lac, pe banca vecină, deci, o mamă își hrănea pruncul de vreo 3 săptămâni cu un biberon cu lapte. Era o femeie foarte distinsă și a procedat după regulile indicate la maternitate. Și-a pus ei un sorțuleț, a ridicat pruncul din cărucior, o mogâldeață fragilă, nici nu-și ținea capul, i-a pus și lui un guleraș protector, să nu-și murdărească hăinuțele trandafirii, a verificat laptele, cu o picătură pe antebraț, să simtă cât e de cald, apoi i-a pus pruncului biberonul în guriță, el a început instinctiv să o mângâie pe braț cu degețelele lui ca niște bețișoare de cristal, semn că îi place, ce mai, o scenă a vieții, de o mare frumusețe, care contrastează total cu imginea adusă de coronavirus. Mama cu pruncul, imagine din epoca botticelliană, când încă nu se inventase masca de protecție, când Mona Lisa nu devenise Corona Lisa, deci o epocă fericită.
Ce minuat e să dai viață! Nu există nimic mai frumos! Toată opera noastră e o bagatelă față de minunea unui copil. De ce nu suntem numai cu gândul la viață, la naștere!? Și să facem să nu se mai nască în România tot mai puțini copii, fondurile să fie concentrate pe sănătate, să nu mai moară atâția prunci și mame, o adevărată epidemie!, să stopăm curba descendentă. E nevoie de viață, de nașteri cât mai multe!
Acestă imagine maternă este simbolul vieții, al capătului epidemic! Acel prunc de câteva săptămâni s-a născut în timpul pandemiei, desigur, deci mama lui a trăit cu spaimă poate nașterea lui în condițiile când spitalele erau pline de bolnavi cu coronavirus sau amenințate cu noi îmbolnăviri. Este un act de viață cu totul eroic. Să aplaudăm aceste mame, mii, care au dat naștere vieții pe timp de epidemie.
Ni se tot dau statistici cu morți, cadavre, spitale, îmbolnăviri, dezastre, glume proaste și alte emanații ale unei prese bolnave. Dar de ce nu ni se dau știri pozitive. De ce nu se face o statistică curată, să vină Themis cu Balanța dreptății: dacă pe un taler se pun morții, să se pună pe celălalt taler nașterile, să aflăm nu numai câți morți au fost în ultimele 24 de ore, ci și câte nașteri, câți prunci au văzut lumina zilei. Eu cred că balanța înclină spre viață, nu spre moarte. Chiar nașterea unui singur pui de om face cât toate morțile pandemice! Nașterea sfidează moartea, sfidează boala.
Acești prunci sunt simbolul anti-virus. În epoca dictaturii ei se numeau „decreței”, fiindcă se nășteau în urma unui decret, un alt fel de virus, care stipula că este interzis avortul.
Și acum Corona Lisa a venit ea cu un decret, decretul morții, să ucidă viața, dar iată că viața e mai puternică decât moartea. Acești copii, copiii pandemiei, sunt adevărații eroi, adevărații supraviețuitori. Ei sunt România de mâine.
E prima oară când am simțit nevoia să fac comparația Cișmigiului cu Central Park. Fiindcă și acolo există această imagine a mamelor cu copii în brațe și a cărucioarelor cu copii mici. Ai sentimentul unei permnente invazii a vieții. Acum și la NY, și aici, e fff cald. Au inceput căldurile mari. Mi-am găsit printre lucruri un tricou nou-nouț, pe care scrie „New York”. L-am adus din America și azi i-am rupt eticheta, a fost prima zi în care l-am purtat. Eram singurul cu o astfel de inscripție pe piept. Și mulți copii și tineri frumos îmbrăcați, majoritatea pe trotinete sau biciclete ultramoderne, mă salutau. Era ceva incredibil, copilăria salutând bătrânețea. Așa ceva se întâmplă numai în rai, nu?! Numai în rai tinerii nu stau jos când bătrânii stau în picioare.
Așa se îmtâmplă și în America, ești mereu salutat, cei pe lângă care treci te salută de parcă de-ar cunoaște de-o viață. Te salută, ca semn că ai trecut pe lângă ei, o întâlnire cosmică, fiindcă așa ceva nu s-a mai întâmplat și poate n-o să se mai întâmple. Fiecare venim de undeva cu povestea noastră și ne intersectăm. Așa îmi imaginez întâlnirea dintre Iisus și Om. E ceva unic, nu? Așa și în Cișmigiu, mă simțeam că sunt la New York și mă plimb prin Central Park. Pruncii, viața, leagă acum toate parcurile, toate țările din lume. Parcă ar fi cruciada pruncilor, cruciada care învinge pandemia, și anunță o nouă eră, a vieții, a frumuseții.
Vorbeam la început de învierea naturii. E incredibil acest miracol care înseamnă viață. Iar omul este cea mai aleasă dintre făpturile naturii. Mă plec în fața unui pui de om ca în fața universului. În orice naștere sau act de înviere, ca și în Învierea lui Hristos, noi trebuie să vedem acest respect pentru viață! Cruciada pruncilor aduce înviere. E o cruciadă care se petrece în conștiințe. Eu cred că și pruncii uciși de Irod în Iudeea au înviat!
Grid Modorcea
