„Dacă Bulgaria şi România sunt în Schengen, cele mai mari porturi europene din Europa vor deveni Constanţa, Varna şi Burgas, Pireu şi Salonic”

0
376

Europarlamentarul bulgar Anghel Djambazki (VMRO/Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din Parlamentul European) spune că întârzierea admiterii Bulgariei în Schengen se datorează intereselor Germaniei şi, într-o oarecare măsură, ale Ţărilor de Jos.

Potrivit acestuia, Germania nu doreşte să-şi impună dreptul de veto, însă găseşte alte ţări care să o facă. „Este un vechi truc politic, celebru în relaţiile internaţionale. Când ai un rol principal undeva, cum este cazul Germaniei, nu este bine să fii tipul rău, aşa că găseşti pe altcineva care să o facă în locul tău. Este exact cazul Austriei. Austria are o problemă cu migraţia, însă principala problemă a Austriei legată de migraţie este Germania, nu Bulgaria”, a explicat Djambazki, citat de Novini și preluat de Agenția de presă Rador.

Potrivit europarlamentarului bulgar, Germania nu s-a descurcat cu migranţii, aşa cum declarase anterior. „Inundarea Europei cu migranţi care susţin Palestina împotriva Israelului în acest moment, ceea ce este o problemă uriaşă şi un şoc imens pentru ei, se datorează comportamentului german şi nu are nimic de-a face cu Bulgaria”, a adăugat Djambazki, precizând că migranţii ilegali care intră în Austria nu au trecut prin Bulgaria. „Un număr mic dintre aceştia s-a deplasat prin Ungaria pe ruta Balcanilor de Vest, care este finanţată de organizaţii neguvernamentale care plătesc traficanţii.

Menţinând Bulgaria şi România în afara Spaţiului Schengen, calea mărfurilor este întârziată din cauza aşteptării la graniţele de intrare-ieşire ale ambelor ţări. Aceasta costă Bulgaria 100 de milioane de euro pe an daune directe numai pentru transporturi, fără a lua în calcul celelalte afaceri conexe. Iată explicaţia cea mai simplă şi absolut adevărată”, a subliniat Anghel Djambazki.