Premierul Viorica Dăncilă discută, luni, de la ora 10:00, cu Călin Popescu Tăriceanu dacă ALDE rămâne la guvernare. Ulterior, ALDE va decide în ședința de la ora 16:00 dacă face alianță cu Pro România, conform Mediafax.
Ședința de coaliție are loc la ora 10:00. Viorica Dăncilă a anunțat că va discuta cu Călin Popescu Tăriceanu despre soarta coaliției, în condițiile în care ALDE ia în calcul o alianță cu Pro România.
Ulterior întrevederii, ALDE se va reuni la Parlament în Biroului Politic Central şi Delegaţiei Permanente Naţionale pentru a decide dacă rămâne la guvernare alături de PSD sau începe o alianță cu Pro România.
Liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat, duminică, în Satu Mare, că nu a avut nicio discuție cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu care va vorbi, luni, într-o ședință a coaliției, în care vor fi lămurite mai multe aspecte.
Nu am luat în calcul acest lucru (o eventuală plecare a ALDE de la guvernare – n.r.), nu am fost anunțați de către partenerii noștri de coaliție că vor să iasă de la guvernare. De ce facem alt scenariu în condițiile în care suntem încă în coaliție? Astăzi (duminică – n.r.) ne bucurăm de strângerea de semnături, de încurajările oamenilor și acest lucru este foarte important. Pe mine mă interesează nu să mă lupt cu contracandidații mei, ci să fiu cât mai mult între români. Și astăzi la Racșa se întâmplă acest lucru și îmi dă toată energia pentru a merge mai departe”, a mai spus Dăncilă.
Ultima discuție dintre Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu a avut loc miercuri, însă nu au ajuns la un consens privind restructurarea Guvernului cerută de ALDE, potrivit unui comunicat transmis de partidul lui Tăriceanu imediat după întrevedere.
Și PSD a transmis un comunicat de presă după întâlnirea de miercuri dintre Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu, care a durat mai bine de două ore. PSD a precizat că în urma ședinței de coaliție s-a stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia și grațierea, în Parlament. De asemenea PSD a afirmat că săptămâna viitoare va exista o nouă întâlnire a coaliției PSD-ALDE pentru a analiza măsuri care privesc actul de guvernare și agenda publică.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Guvernul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-un Executiv „impotent”. Liderul ALDE a avut, totodată, discuții cu Pro România pentru a forma o alianță.
ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou programd e guvernare și cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge pe varianta unei remanieri.
Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să își asume responsabilitatea guvernării și să înțeleagă că un partid nu poate să fie și la putere și în Opoziție.
De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formațiuni politice, inclusiv în UDMR.
sursa: stiripesurse.ro