Am avut surpriza să primesc un amplu mesaj de la un cititor matur, avizat, care mi-a citit romanul MESIA NE BATE LA UȘĂ și consideră că nu e un roman, ci o cronică sau un jurnal politic. „Nu este literatură, ci divagare de la literatură. Nu înțeleg acest stil. Nu se poate citi. Înțelege-mă, vreau să te ajut, îți vreau binele”.
Nu am nevoie de nici un ajutor, i-am răspuns. Reacția ta e firească. Tui zici „asta nu e litaratură”, iar eu zic „acesta nu e cititorul meu”. În fond, ce este literatura? Un sistem de convenții, nu? Trebuie să înțelegi limbajul în care e scrisă o carte. Nu există o literatură numai de un anumit fel. Nu există o rețetă universală. Sigur, cea mai comună metodă este cea pe bază de poveste coerentă. Am mai primit astfel de observații, că ce fac eu nu e literatură. Dar ce fel de literatură?
Te învăț de bine, mi-a răspuns prietenul meu. Ești un scriitor talentat și e păcat. Începi bine pe un fir, apoi faci divagări și nu îl lași pe D-zeu să scrie prin tine. Egoul e mai puternic decât firul divin. Vreau să te ajut. Dacă nu vrei să îmi iei sfatul, e ok, dar ți-l dau pentru că nu trebuie să demonstrezi cât de deștept ești tu și cât de „păcătoși” sunt alții, ci să ajungă omului la suflet. Să reiasă. Nu să le dai cu ciocanul în cap.
Foarte bine ai observant, zic. Dar așa vezi tu literatura. Fiindcă așa fac majoritatea cititorilor buni, raportează literatura la ce s-a scris, un roman trebuie sa semene neapărat cu ce a scris Charlotte Brontë sau Dostoievski. Dar eu cred că nu numai viața și civilizația, ci și literatura trebuie sa evolueze. Ultimele mele cărți, de la ARMAGHEDON REVELAT încoace, sunt cărți pentru cititorul din viitor. Plus că eu, când scriu o carte, nu am un model, să zicem Sadoveanu sau Cehov, nu am nici un fel de model, modelul e în mine, sunt trăirile mele, iar MESIA NE BARE LA UȘĂ este chiar trăirea lui Hristos. El a lucrat în mine. Această carte scrisă dintr-un suflu nu este o cronică politică, este o cronică religioasă și chiar mistică. este cumplita constatare a lui Iisus că oamenii nu mai cred în El și ofer revelația soluției salvatoare, că fiecare om trebuie să aibă conștiința că el este Iisus.
Da, zice prietrenul meu, am înțeles asta, dar după părerrea mea acest roman nu este despre IISUS, ci despre tine, un jurnal cu ceea ce ai observat în legătură cu romnânismul, cu ce se întămplă în România. Nu înțeleg nimic din el. Este ca o salată.
O, ce bună e salata, dacă e bune făcută! Ca și ghiveciul. Nu m-ar deranja dacă ai spune că romanul meu e un ghiveci. Dar nu e, deși are toate legumele proaspete în structura lui. Dar, spune-mi, câte pagini ai citit din el?
Începutul, cam 20 de pagini, începe bine, firul e bun, dar apoi… ai luată-o razna. Și știi de ce? Fiindcă nu ai răbdare să îți faci o structură a unui roman cu o poveste! De ce te grăbești? Tu ești foarte talentat, dar nu ai răbdare să îți faci o structură. ASTA NU E LITERATURĂ, după părarea mea, E jurnal fără poveste solidă.
Bine ai precizat, „după părerea mea”. Am cunoscut și cititori care au spuns că romanul este o revelație, că se adresează sufletului, că este un reportaj de viață care crește și duce la o revelație mistică și te convoinge că e timpul ca fiecare să-l cdescopere pe Iisus din lăuntrul său. Da, dar acești cititori au avut răbdare să citească tot romanul. Nu poți să judeci un roman de 400 de pagini doar după 20 de pagini! Nu eu mă grăbesc, ci tu, cititorule bun, te grăbești!
Nu înțeleg ce vrei să faci, a continuat prietenul meu pe același ton, fără să ia seama la ce i-am scris antrerior. Încetează să mai mixezi și să faci aceasta judecată din perspectiva ta!
Să le pui pe toate împreunaă, să fie acolo. Și despre copiii tăi, și depre Bubulina, și despre Mona Lisa…. Nu înțeleg acest stil. Nu pot să citesc. Mă doare capul. E o avalanșă de informație. Problema ta e că nu ai răbdare să îți construiești romanele. Te-au păcalit numerele, să fii cel mai prolific, și critica, fără poveste solidă. Nu e bine. Vreau să te ajut.
Schimbă-ți orientarea. Așa ceva nu poate fi citit.
Poate de tine, dar nu-i subestima pe alții. Ce-am scris nu este pentru un cititor ca tine, sensibil la literatura romantică. Ce-am scris e mai mult decât literatură. Eu fac o proză eseistică, în stilul lui Borges, să spunem, nu al lui Coelho, asta ca să-ți dau un reper. Literatura nu e pentru proști. Nebunia cu succesul, cu gloria, a dus de râpă literatura. Oamenii nu mai citesc. Trăim o epocă în care internetul a ucis literatura. Asta a pronosticat Bill Gattes. Dovadă tirajele la cărți, tiraje de buzunar. Și falimentul masiv al editurilor. Și cititorii – semianalfabeți cu interent. Care nu înțeleg nimic.
Avea dreptate Alvin Toffler când spunea: „Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci acela care nu știe să înțeleagă”.
Scriitorul de azi trebuie să devină altceva. Literatura viitorulului este pentru elită. Scriem pentru Civitas Innocentiae, o cetate la care puțini au acces. Eu scriu pentru cititori ca Platon, Shopenhauer, Eminescu….. care n-au fost înțeleși. Platon a dat afară din cetatea ideală arta și literatura care se făceau pe vremea lui, care se fac și după 2000 de ani. De ce? Pentru că este o marfă vulgară, coboară ideile, nu urcă cititorul la idee, corupe tineretul, lumea. El o apropia de prostituție. O porno-literatură. Da, afară cu ea din cetatea ideală!… Nu mai continui. Am mai discutat aceste idei. Romanul meu mesianic trebuie trăit. Trebuie să ai revelații ca să percepi noul. Un Mel Gibson ar înțelege. Eu sunt deja călit cu cititori ca tine. Pe această direcție insuccesul e garantat. Nu vreți să primiți nimic de la mine, fiindcă și eu sunt vinovat că mai fac concesii. Dar n-ar trebui să mai scriu un rând pentru cititorii proști. Nici Dumnezeu nu mai înțelge.
Sigur, sigur, îmi răspunde grăbit prietenul meu, și pe mine tot ce mă intereseză e calea sufletului, a înălțării.
Da, te inteleg, dar pe ce cale? Tu mergi pe calea catafatică, iar eu pe calea apofatică. Aici e cheia. Și nu mă mai judeca pe bucățele, trebuie să ajungi până la capătul lecturii. Visul meu, al oricărui scriitor, cred, este să aibă un nucleu de cititori, să alcătuiască o familie, nu mare, dar care să știe să colaboreze, noi între noi, să găsim soluții în cadrul familiei noastre, nu să aruncăm mărgăritarele porcilor! Cel puțin la noi, în România, unde educația este la pământ, nu văd ce mai poate face literatura pentru mase. De aceea pledez pentru o literatură elitistă, înțeleasă doar de cei inițiați.
Ei, vezi, zice, aici nu ne înțegem, eu zic că tocmai literatura accesibilă poate face mai mult decât școala și politica. Sigur, răul vine din societate, din faptul că oamenii nu mai au timp pentru suflet, trebuie să se ocupe de existență, să câștige, să trăiască, să supraviețuiască. Nici nu se pune problema să se ocupe de o literatură a viitorului, cum spui tu.
Declari că vrei să mă ajuți pe mine, dar eu cred că trebuie să te ajuți mai întâi pe tine. Ca să mă înțelegi, trebuie să uiți de tine, fiindcă în tot ce-mi spui, tu vrei să fac ca tine. Dar eu vreau să fac ca mine. Eu îți dau o carte și tu vrei alta sau îmi vorbești despre alta. Nu-ți place, fă tu una mai bună. Eu am publicat acest roman despre Mesia ca să testez cititorii, dacă mai era nevoie de așa ceva. Fiindcă sunt lămurit. Dar l-am tipărit cu copertă legată, să arate extrem de frumos, și chiar șocant, fiindcă pe o copertă este imaginea lui Iisus așa cum se crede că ar fi fost în realitate, iar pe cealaltă copertă, a IV-a, este SALVATOR MUNDI al lui Leonardo. Deci o imagine consacrată, la care toți se închină, cu o imagine ne-populară, ciudată, dar reală. E ca literatura idealizată sau edulcorată față de literatura viitorului, cum o văd eu.
Înțeleg că romanul tău, reia prietenul meu dezbaterea, este o meditație despre credință. Dar mi se pare o blasfemie, să-l cobori pe Iisus în cocină…
Ei, aici greșești. Sau nu crezi. nu crezi în inspirația mea divină. Nu crezi că Iisus mi-a cerut să-l călăuzesc, ca Dante pe Vergiliu, în infernal lumii de azi, să vadă dacă oamenii mai cred în EL, dacă mai au nevoie de El. L-am dus peste tot, de la chiolhanul din postul Crăciunului, din Pața Constituției, la Paștele din Times Square. Prin toate bisericile și locurule americane cunoscute de mine, prin toate experiențele trăite de mine. Și El a constatat cu uimire că lumea nu mai are nevoie de El, ca s-a alterat credința, că păcatul este prea mare, dacă oamenii nici nu realizează că fac chefuri în postul Crăciunului. Ideea este foarte profundă. Oamenii nu-L mai văd pe Iisus. De ce? Fiindcă nu mai cred în El. Îl vede numai cine crede în El.
Da, mi-a plăcut ideea. Călătoria ta cu El in America estre copleșitoare.
Scopul este ca la sfârșit să existe revelația, soluția salvatoare, ca fiecare om să îl simtă în el pe Iisus, să poată spune „Eu sunt Iisus”! Ideea mea este această revelație: Iisus, după ce a fost răstignit, nu a plecat din lume, nu s-a înălțat la cer, ci a rămas pe pământ și a intrat în oameni, în fiecare. Dar fiecare trebuie să-l reveleze pe Iisus din el. Iisus revelat în om. Aceasta este ideea, aceasta este povestea, simplă. Este o călătorie, o călătorie a lui Iisus prin lume, să vadă lumea, să înțeleagă de ce oamenii nu mai cred în El. Și să afle care ar fi soluția.
Așa ceva nu poate să înțeleagă biserica și bisericoșii. Dacă ai fi preot, te-ar caterisi. O astfel de idee ar accepta-o numai Sf. Augustin.
Păcatele lumii sunt prea mari. Gândește-te numai ce se întâmplă acum în America, pandemie plus revolte segregaționiste! Mă gândesc mereu la prietenii mei americani, la familia mea de acolo, să fie puternici, sănătoși, să iasă cu bine din aceste mari încercări!
De ce nu încerci să faci un film, mi-a spus prietenul meu, după MESIA NE BATE LA UȘĂ? Te pricepi la așa ceva, ești singurul creator de docudrama.
O, cât privește să fac un asemenea film aici, în România, e nevoie de încă o viață.
Lumea fimului se comportă de parcă ar fi moartă. Am scris un scenariu special pentru un mare actor, i l-am dat, dar nu mai răspunde. La fel, scenariul despre Eliade și Blaga la Lisabona. L-am dat unui producător. Și nici el nu răspunde. Se comportă ca madam Andronescu la proiectul față de reforma învățământului. Aici, dacă vrei să faci ceva, nimeni nu răspunde, fiindcă domină mediocritățile. Nu mai există valori, nici oameni de caracter. Doar le dăruiesc. Nu le cer nimic. Și nu răspund. Mă obosesc foarte mult aceste căutări. Ele ne îngroapă, nu virusul. E mai ușor să scrii o carte decât să o vinzi! De aceea, am decis să fac o literatură elitisă, să-i exclud pe proști din cetatea mea. De fapt, ei se autoexclud. Pledez pentru romanul de idei, asta e literatura viitorului, o literatură de idei, în care personaj principal este scandalul de idei, așa cum l-a practicat Iisus!
Dar de ce te cobori atunci la mahala, la piața de aici?
Păi ca să ridici lumea la idee, trebuie să te cobori în piață, să intri în lupanare.. vorba lui Caragiale: „Voiești să cunoști lucrurile? Privește-le de aproape. Vrei să-ți placă? Privești-le de departe”.
Cu scuzele de rigoare, vreau să te ajut. Nu e bine. Trebuie sa mergi pe un fir, pe o poveste, fără divagații de mahala. Nu e un stil care se poate citi, crede-mă. Schimbă stilul de mahala cu o poveste adevărată.
Dar povestea lui Iisus nu e adevărată? E cea mai adevărată.
NU acesta este drumul, zic eu. Nu este un stil care să îți ajungă la suflet. E o țigăneală. Ceva de Piața Matache.
Ha, ha, ha, bine ai zis. Dar nimeni din Piața Matache nu ar înțelege o asemenea carte. Ar trebui să existe țărani ca Brecht, care spune că cititorul bun este cel care asimilează critica.
Tu îi tragi la răspundere pe oamenii care cred într-un mod care nu este de clasă! Lasă numărul de cărți…
Nici nu-mi pasă de el. Este un efect, nu o cauză. O revărsare, fiindcă izvorul e continuu și puternic.
Lucrează la structura poveștii, repet, care să nu fie din perspectiva autorului mic, ci din perspectiva autorului MARE, divin. Fă abstracție de țigăneală. Îmi pare rău că îți scriu asta, dar vreau să te ajut. Nu e un stil clasic, e o mahala totală.
Dă-mi voie să-mi fac o cruce, înainte de a continua! Unde există așa ceva în cartea mea?! Doamne, ferește, ce, am înnebunit!? Poate tu îl confunzi cu alt roman, cu MAHALAUA.
Unde e romanul acela măreț care să îmi atingă sufletul cu o poveste fantastică? Un fir? Urmărește structura unui film american. Fă-l cum trebuie. Ia-ți timpul. Tu îl invoci pe Iisus, dar El apare ca să intrați în critica ta. Fii classy. Te respect, dar asta nu e calea care trebuie.
Clasicii au scris așa de frumos, de perfect, încât este o aberație să-i concurezi. Să mă apuc eu acum să scriu ca Flaubert sau ca Tolstoi!? Mă simt mai atașat de avangardism. Sunt tare curios dacă ai citi ULISSES, ce-ai spune? Sau cărțile lui Proust. Nu cunoști scriitori ca T.S.Eliot sau Kundera. Îmi pare rău că-ți spun, dar pregătirea ta estetică se reduce la literatura bulevardieră, la foiletoanele de succes. Tu spui ca asta, ce fac eu, nu e litaratură, iar eu spun ca ăsta nu e cititorul meu. Nu mă interesează să fac ce s-a mai făcut. Fac suficient remake americanii. Dar eu nu fac comerț, nu-mi prostituez talentul. Nu vreau să mai bat apa în piuă. Am publicat pentru un cititor necunoscut, din umbră, pe care îl simt că există acolo, e undeva, se naște, e cititorul din viitor, pentru a da expresie unui cuvânt nou. Dar văd că sunt tot mai presat să nu mai public nimic. Am să scriu doar pentru mine însumi. Sunt cel mai bun cititor al meu. De altfel, năzuiesc la un ideal: se spune că fericit este cel care are carte, dar și mai fericit cel care nu mai are nevoie de carte.
Adică să fii în Nirvana? Eu n-aș vrea să trăiesc în Nirvana, unde tot ce mișcă, nu se mișcă!
Știi, voiam să public o carte despre pandemie. Dar o retrag. Mă opresc. Te îmbrățisez cu mult elan și te asigur că tocmai opiniile contrare, punctele de vedere diferite, ne unesc.
Grid Modorcea, Dr. în arte
