Comunicat de presă
ENESCU va fi omagiat la OPERĂ NAȚIONALĂ DIN TIMIȘOARA, CLUJ ȘI IAȘI prin primul film artistic dedicat lui și prin vocile unor soprane renumite
La 70 de ani de la trecerea sa în eternitate, GEORGE ENESCU va fi omagiat în locații emblematice din țară – Ateneul Român(25 februarie), Opera Națională din Timișoara (19 martie),Opera Națională din Cluj (31 martie) și Opera Națională din Iași (5 mai), printr-un eveniment remarcabil. În deschidere vom asculta vocile unor soprane de renume mondial ca Elena Moșuc, Antonela Barnat, Diana Țugui și Veronica Anușcă, acompaniate de virtuozi ai pianului precum Leonard Bonea, Gergő Nagy, Adina Alupei și Alexandru Burcă.

Aceste proiecții speciale, organizate de producătorii executivi ai filmului Martha Maria Mocanu și Elena Enache, sunt un omagiu adus lui George Enescu și o oportunitate unică de a redescoperi viața și opera sa prin intermediul unui film cu 40 de premii internaționale și singura producție românească premiatăinternațional la categorii precum cel mai bun film, regie, scenografie, costume, coloană sonoră, muzică originală, actori în rol principal, actori în rol secundar, imagine, producator, premiul publicului, premiul special al juriului, premiul pentru realizări remarcabile în cinematografie.

Regizorul Toma Enache: „Este o onoare să ai șansa să faci primul film artistic dedicat unui astfel de om. Am intuit că Enescu poate, și cu povestea lui de viață, pe lângă muzica lui, să dea o stare de spirit românilor. Le mulțumesc spectatorilor din întreaga țară că vin să vadă filmul dedicate lui Enescu. Mă bucur că au înțeles demersul regizoral și rostul acestui film. Le mulțumesc pentru aprecieri și mesaje. Au demonstrat că arta cinematografică are cu adevărat puterea de a emoționa și de a uni sufletele care vibrează pe aceleași note. Așa cum spunea Enescu, «în artă trebuie să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze. » Cred că am reușit acest lucru.”
Acest film nu este doar o creație cinematografică, ci un arc peste timp, o reîntâlnire a trecutului cu prezentul, o celebrare a geniului universal George Enescu, la care vă invităm să participați.
Biletele se gasesc pe IaBilet, Ticketstore si happycinema.ro

Revista Culturală LEVIATHAN, Marina Roman (critic de film): „Este un film care face paradigmă aparte de majoritatea producției românești. Regizorul Toma Enache l-a dedicat, într-un gest recuperator, îndelung așteptat – mai bine de jumătate de secol – geniului muzicii românești. Un film cu ramificații profunde („Nadir latent! Poetul ridică însumarea / De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi…”), viscontian elegant, cu o excepțională știință a compoziției cadrului, o distribuție fără cusur și cu respect firesc pentru istorie, pe care se cade să îl apreciem tocmai pentru că rar îl mai întâlnim practicat în vreun demers cultural. (…) Enescu, jupuit de viu ar fi un film biografic, de n-ar fi cu mult mai mult, un edificiu cinematografic alcătuit din planuri întrepătrunse, revelatoare psihologic, social, artistic… Enescu, jupuit de viu ar fi un film biografic, de n-ar fi o adevărată călătorie inițiatică. Cu baghetă de magician, nu doar cu bagheta dirijorului, Enescu „trezește muzica sufletelor noastre” – așa cum spunea Regina Maria – nu doar muzica în sufletele noastre. Pentru că a trăit incandescent spre a crea strălucitor. ”
PALMA FILM FESTIVAL: „(…) o poveste de dragoste tumultuoasă și pasională, desfășurată pe fundalul procesului de creație, cu accent pe capodopera lui Enescu – opera Oedipe. Filmul e o sărbătoare pentru simțuri, încântând spectatorii cu costume superbe, decoruri care captează privirea și o coloană sonoră pe măsură.”

REVISTA FILM, Dana Duma (critic de film): „Un biopic îndelung așteptat.(…) Ca şi în cazul alegerii interpretei pentru rolul Marucăi, pentru Enescu, regizorul a ales un actor cunoscut mai degrabă pentru rolurile sale de pe scenă, Mircea Dragoman, „titular” la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti. El a preluat sugestia majoră transmisă de regizor, aceea a bunătăţii fără margini a personajului şi a mizat mult pe limbajul microfizionomic şi corporal (privirea de un verde intens şi silueta înaltă). Desigur, fanii muzicii lui Enescu se vor simţi răsplătiți să asculte multe fragmente din creaţia simfonică a compozitorului, dar și din opera sa Oedipe. Mai ales că muzica este interpretată, la un nivel înalt (…).”
FARO Concurso de Cinema Mediterrâneo e Mundial: „Juriul a fost impresionat de modul în care ‘Enescu, jupuit de viu’surprinde cu măiestrie esența începutului de secol XX în România și Franța, prin atenția deosebită acordată detaliilor de epocă și prin alcătuirea vizuală uluitoare.”
TIMES OF CINEMA, Gustavo Coletti (critic de film): „Cred că l-am înțeles în sfârșit pe George Enescu, după ce am urmărit cele două ore de film. (…) Atenția la detalii în privința costumelor și scenografiei nu trece neobservată, iar momentele cele mai intense generează un vibe eclectic între cinema și teatru, au strălucirea unor explozii, părând uneori supranaturale. Este greu de găsit în cinematografia modernă atât de mult respect pentru spiritul narațiunilor clasice. Stilul și atmosfera filmului ne amintesc de marii maeștri ai cinematografiei italiene sau germane. Toma Enache nu face compromisuri în căutarea excelenței.”
EMILIA CHEBAC : „Am văzut Enescu, jupuit de viu de două ori. La un film publicul este cel mai bun barometru. Nu contează ce se va scrie, ce se va posta ulterior pe conturile de Social Media, acolo în sală, sub anonimatul întunericului, măștile cad și se contorizează valoarea. Când oamenii nu-și pot desprinde privirile din ecran, când uită de telefoane, e semn că Enescu, jupuit de viu a învins blazarea maturității și nerăbdarea tinereții. Am văzut oameni ștergându-și pe furiș o lacrimă și tineri care i-au spus lui Toma Enache: „Nu am crezut vreodată că în România se va face un astfel de film.”
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM DE ARTĂ DE LA ATENA: „ENESCU, jupuit de viu” este un triumf nu doar ca piesă de epocă sau film biografic, ci și ca explorare filozofică a condiției umane. Abordează întrebările eterne legate de iubire, creativitate și sens cu grație, dar și cu profunzime (…) După cum a spus însuși George Enescu, «artistul dezvăluie omenirii calea către armonie, care este fericirea și pacea». Filmul lui Toma Enache face exact asta – prin frumusețea, profunzimea sa și tributul emoționant adus unui artist care a trăit și a iubit cu pasiune, ni se amintește tuturor de puterea artei de a lumina calea către armonie atât în viață, cât și în dragoste.”
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM INDEPENDENT DE LA ROMA — PRISMA: „Ca notele unei simfonii, fiecare moment din viața lui Enescu se împletește cu nuanțe, pauze și tonuri care depășesc simpla melodie. (…) Așa cum o simfonie este făcută nu numai din note, ci și din distanța care le desparte, existența lui Enescu se construiește între umbrele iubirilor sale, pierderile sale și căutarea nesfârșită a frumosului și a adevărului.”
CINEMIL, Emil Călinescu: „Enescu, jupuit de viu este mai mult decât un film ori decât un concert: este o EXPERIENȚĂ pe care trebuie să o trăiești.”
Q MAGAZINE, Floriana Jucan: „Între viața și arta lui Enescu nu a existat frontieră. Și Toma Enache surprinde exact această invizibilă (ne)graniță! De la Omul lui Dumnezeu nu am mai văzut oamenii dintr-o întreagă sală muți, la final, citind în liniște genericul de minute și minute în șir, fără ca nimeni să îndrăznească să tulbure măcar cu aplauzele cuvenite unei gale…Parcă muriserăm și noi cu Enescu, acest om jupuit de viu în viață, viu printre noi în moarte!”
Revista VESTUL DRAMATIC – Marian Apostol: „Enescu, jupuit de viu – o bijuterie cinematografică despre viață, artă și iubire. Evenimentul a reunit peste 300 de spectatori, care au aplaudat îndelung o creație ce promite să intre în galeria marilor filmelor de artă – și despre artă – cinematografică.”
Sub egida #Enescu70, vor avea loc proiecții speciale ale filmului „Enescu, jupuit de viu”, în prezența regizorului Toma Enache, în mai multe orașe din țară. Lista completă aici:https://www.facebook.com/enescufilm/

Actorii Mircea Dragoman și regretatul Constantin Codrescu (în film George Enescu și tatăl său)
Foto credit: La Steaua Film

Actrița Theodora Sandu (în film Prințesa Maria Cantacuzino)
Foto credit: La Steaua Film

Manuela Hărăbor, Theodora Sandu și Iulia Gorneanu (in film Regina Maria, Maria Cantacuzino și Cella Delavrancea)
Foto credit: La Steaua Film

Actorii Mircea Dragoman și Erica Moldovan (in film George Enescu și Valérie)
Foto credit: La Steaua Film