Apăsați de o soartă grea, românii și-au găsit, deocamdată, defularea în Festivalul „Enescu”. Dau năvală ca turcii, deși n-am văzut să se cânte nici un concert turcesc, cu toate că au și ei simfoniști. Dar se cântă marșuri, șlagăre simfonice, iar uneori și muzică de cabaret (Doamne, iartă-mă!), am vrut să zic Broadway, fiindcă în recitalul oferit de baritonul englez Bryn Terfel, uns Sir chiar de regina Elizabeth II, am avut parte de câteva piese din musicalul american, pe care Sir Bryn le-a cântat carnavalesc, cu gesturi de vodevil hollywoodian. Are un farmec extraordinar, păi dacă a curerit-o și pe regina Angliei!
Așadar, pe români i-a cucerit cu „șlagăre de musical-uri triumfătoare pe Broadway și pe marele ecran”, cum scrie în caietul-program. E vorba de musicaluri scrise de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, cu cântecul Some enchanted evening / O seară fermecată, Frederick Loewe și Alan Jay Lerner, cu musicalul „Camelot”, din care Sir Terfel a cântat partitura regelui Arthur How to handle a woman / Cum să te descurci cu o femeie? Răspunsul e simplu: „Iubește-o, doar iubește-o, pur și simplu iubește-o!”. Sau cântecul lui Tevye-lăptarul If I were a rich man / Dacă aș fi un om bogat, din musicalul Scripcarul pe acoperiș, după Shalom Aleichem, cu un succes pe Broadway neîntrerupt.
Dar a mai existat un moment și mai atractiv: aria din opera Mefistofele de Arrigo Boito, în care Sir Bryn bagă degetele în gură și fluieră, fluieră ca în Texas! O arie cu fluerături, nimic mai potrivit pentru cupola Ateneului, unde melomacimea filma în draci, parcă era în prăvălia lui Trinitas. Cine e Trinitas? No importa. Dar Sir Terfel nu s-a oprit aici, a văzut înfocarea românașilor și i-a îndemnat la co-participare, adică să fluiere. Fluiera el pe scenă, trebuia să fluiere și sala, să-l susțină. O, atât a așteptat galeria din sala Ateneului, că s-a desfășurat un dialog de fluierături de nu s-a auzit în nici un teatru de pe Broadway, în nici o gală la Premiile Grammy. Da, performanță de intrat în Cartea Recordurilor, cea care se face chiar la Londra, acolo de unde a venit Sir Bryn Terfel!
Sunt bolnavi, îmi spunea o doamnă tăcută, liniștită, care nu aplauda deloc! Ei, nici chiar așa! Dați și dvs puțin din palme, doamnă, doar nu vă cad mâinile! Trebuie să-l onorăm pe Sir pentru felul cum sărută fetele noastre care îi dau flori. Dar eu îl aplaud pentru cum a cântat Wagner. Când a interpretat rolul cizmarului Hans Sachs din Maeștrii cântăreți din Nürnberg, și-a scos un pantof și bătea cu pumnul în talpa lui, precum cizmarul cu ciocanul în atelier când repara ghete! Să nu te îndrăgostești de un asemenea om, care găsește soluții spectaculare și chiar năstrușnuce la ariile de concert pe care le cântă?!
Și ce mai pozari și pozări! Ce faci cu imaginile ăstea, dragă?, l-a întrebat unul pe un pozar de lângă mine, care nici o clipă nu a lăsat mobilul închis, tot timpul l-a funcționat. Când i-am spus să mai lase scula și să fie atent la ce se cântă, mi-a spus: „Dar nu e interzis! Fac ce vreau!”. Un bătrân organizator mi-a spus că se anunță la fiecare concert că „folosirea aparatelor de filmat și fotografiat este strict interzisă”, dar nimeni nu ține seama de asta, filmează ca nebunii. Ce bine era înainte de a se inventa aceste prostioare, zicea el, era liniște în sală, lumea venea pentru muzică. Dar și dacă ai aceste aparate, zic, poți să vii la festival pentru muzică. Am și eu mobil, dar nu l-am luat niciodată cu mine la concerte. Eu respect muzica și pe ceilalți spectatori. Nu vreau să deranjez pe nimeni! Ei, da, zice, fiindcă aveți bun simț, dar acum cine mai are bun simț? Adio cu morala! A murit când l-au împușcat pe Ceaușescu!
Vă spun, multe ai de învățat la Festivalul „Enescu”, e un mare prilej să cunoști diferiți oameni și să le afli părerile. Poți face fără nici un efort sondaje de opinie, ceea ce pe alții îi costă mult afacerea asta.
Dar eu nu dau vina pe spectatori. Ei sunt dornici de spectacol. Vina o poartă profesorii lor sau lipsa de profesori, fiindcă, așa cum mi-a spus o supraveghetoare de bilete, cine să ne învețe? Observ că atunci când le spui lucruri interesante despre un concert, despre o personalitate sau alta, oamenii, mai ales tinerii, sunt foarte interesați, foarte deschiși. Nu există tânăr cu care am intrat în discuție să nu vrea să știe cum a scăpat Rahmaninov de deprasie, de pildă. Sau aspecte legate de monarhie din viața lui Enescu. Iar la sfârșit oftează, ce păcat că nu e nimeni care să ne spună așa ceva. La școală nu se face serios muzică. La televizor, numai politică și bășcălie. Unde să învățăm carte?
Cine să le spună acestor oameni, masa uriașă de melomaci care invadează Sala Palatului, unde de regulă se cântă șlagăre simfonice, mai puțin la sala Radio sau la Auditorium, ce însemană să fii civilizat într-o sală de concert, ce însemană, de fapt, să fii meloman adevărat?!
Așa, festivalul trece și ei nu se aleg cu nimic, fiindcă și la festival văd aceeași lipsă de educație. Oamenii se defulează, ca pe stadion. Dar ca Ateneul plin de fluierături, nu am văzut pe nici o arenă de tenis. Moartea regelui, bucuria nebunilor, prostituarea muzicii, defularea românilor!
Grid Modorcea, Dr. în arte
