Timp de o luna de zile, mai exact, in perioada 10 iulie – 10 august, a avut loc, in vastul complex al artei Lincoln Center, un adevarat Templu al Muzicii si Artei, cu o retea de sali nemaipomenite, Festivalul Mozart, numit “Mostly Mozart Festival”, care se petrece in fiecare vara. Este cel mai original, cel mai ales (“mostly”) festival de muzica si arta al lumii, care include forte artistice mondiale, dar este si un model pentru ceea ce insemana calitatea organizatorica, implicit spectaculara. Este un festival al tuturor artelor, creat sa se manifeste plenar in acest Templu al Culturii, in care muzica lui Mozart este ferment pentru creativitatea artistilor de toate felurile.
Ai prilejul sa vezi o sinteza de Muzica, Dans, Teatru, Film, Arta Plastica. Sali ca David Geffen Hall, Gerald W. Lynch Theater, David H. Koch Theater, Frederick P. Rose Hall, Alice Tully Hall, Star Theater, Adrienne Arsht Stage, Merkin Concert Hall, David Rubinstein Atrium, Bruno Walter Auditorium, Walter Reade Theater sau Stanley H. Kaplan Penthouse permit desfasurarea celor mai indraznete forme spectaculare. Nu mai vorbesc de MET Opera, regina lui Lincoln Center, care se pregateste acum pentru “Summer HD Festival”, un Festival special de Opere filmate, ce se va desfasoara free in piata din fata operei, square-ul generos dintre MET, sala Filarmonicii si sala de Balet, adica in jurul popularei fantani arteziene. Sigur, se afla in plina facere indraznetul repertoriu din 2020, din care nu lipsesc premiere absolute. Dar Lincoln Center mai are o sala unde se canta jazz in fiecare seara, Dizzy’s Club (nume care il onoreaza pe celebrul jazzman Dizzy Gillespie), cel mai elegant loc posibil, iar in Campus-ul lui, mai exact, in Damrosch Park, langa MET, are loc programul “Out of Doors”, unde se petrec, tot in fiecare seara, evenimente culturale muzicale de toate soiurile, cum ar fi Okay Africa: Gold&Soul sau Roots of American Music, cu Patty Griffin, David Crosby, Anaïs Mitchell si britanica Yola, un fenomen. E o parada a starurilor din zona entertainment-ului. O adevarata efervescenta creatoare. Timp sa ai, ca sa fii prezent la unele din aceste evenimente.
Festivalul Mozart include numai virtuozi de mare clasa, creatori de opere nemaivazute, caci si noutatea, in special experimentul, implicit cel cinematografic, isi au casa buna la acest festival. S-a proiectat pentru prima oara filmul lui Peter Bogdanovich despre Buster Keaton, ca si doua productii chinezesti, Farewell, My Concubine, de Chen Kaige, incununat cu Palme d’Or la Cannes, si Crouching Tiger, Hidden Dragon, al lui Ang Lee, incununat cu 4 premii Oscar.
Spiritual ingenios si universalist al artistilor s-a vazut in special in montarea operei Flautul fermecat, in regia faimosului artist australian Barrie Kosky, in care a evoluat si orchestra festivalului, caci festivalul are o orchestra proprie, Mostly Mozart Festival Orchestra, dirijor principal Louis Langrée. Pentru a reliefa comicul operei feerice a lui Mozart, Kosky a avut ideea sa faca un spectacol calideoscopic, apeland la filmul mut al anilor ’20. Apoi la Weimar Cabaret, cu o distributie de la Opera Comica din Berlin, specialista in clovnerii. Mi s-a parut evident faptul ca Barrie Kosky cunostea papusile si caracterele comice ale lui Paul Klee, care a fost un mare musician (violonist, a cantat intr-un cvartet) si a pictat pentru scena. Sunt faimoase ideile sale plastice in legatura cu operele lui Mozart. De pilda, Singer of the Comic Opera (1923), tablou aflat la Guggenheim Museum, aminteste de personajul Fiordiligi din opera Cosi fan tutte, iar lucrarea Aria of the Tenor Buffo, are legatura directa cu Leporelo din Don Giovanni. Buffo cam seamana cu Omuletul lui Gopo. Din creatia pentru scena a lui Paul Klee, ne dam seama ca artistul german (nascut si decedat in Elvetia) este pionier absolut, anticipand cubismul, expresionismul si surrealismul. Oricum, el i-a influentat semnificativ pe Picasso, Miró si Dali.
In aceasta sfera culturala ne-a introdus montarea lui Kosky. Ca si cum toate acestea nu erau suficiente, el a folosit si proiectii animate, combinand jocul actorilor cu fantezia desenului animat. Si acest colosal mecanism a fost pus in slujba muzicii mozartiene, care este un omagiu adus dragostei, puterii de a iubi. Asocierea dintre inceputurile cinematografului si geniul feeric al lui Mozart a dat nastere la o adeziune publica neasteptata.
S-au oferit 4 reprezentatii, tot atatea cate au oferit si trupele de dans, precum “Dance Group” al lui Mark Morris, expert in dans pe muzica de Mozart. Trupa lui Mark Morris, favorita festivalului, a avut alaturi un cvartet de coarde si un pian, apeland si la celebra piesa Sport a lui Eric Satie, dar si la Cvintetul cu pian al lui Schumann. Iesita din comun a fost si trupa artistului de culoare Davóne Tines, care a adaptat musical si coregrafic poemul The Black Clown al lui Langston Hughes, realizand o fuziune intre poezie, vodevil, gospel, opera, jazz si muzica spirituals. Realizatori, forte de mare clasa in dansul si muzica americana, la concurenta cu originala trupa engleza “Boy Blue”, care a prezentat spectacolul Blak Whyte Gray, un joc electrizant de dans si teatru, o coregrafie in stil hip-hop si o teribila virtuozitate, cu accente politice, dupa cum o arata si titlul (“blak” in loc de black si “whyte” in loc de white).
Dar un mare regal a fost spectacolul Under Siege, al trupei “Yang Liping Contemporary Dance”, spectacol cu care s-a incheiat festivalul. Yang Liping este cel mai valoros coregraf al Chinei si in acest spectacol, pornind de la un conflict armat petrecut cu doua secole inainte de Hristos, desfasoara evenimente din cursul istoric al Chinei. Artele martiale fuzioneaza cu folk dance, gimnastica, hip-hop si cu propunerile fanteziste ale lui Tim Yip, cunoscute din filmele cu dragoni. Under Siege, bazat pe fapte istorice imprumutate din nominalizatul la Oscar Farewell, My Concubine, imbina muzica si plastica traditionala cu sensibilitatea moderna, explorand teme delicate, ca puterea si razboiul. Este semnificativ si faptul ca titlul spectacolului aminteste de piesa Stare de asediu a lui Albert Camus.
Vom reveni cu prezentarea unor concerte simfonice, cu totul si cu totul neobisnuite, pentru a vedea pana unde a ajuns nivelul experimentelor muzicale. Recent, am vazut un film despre NASA si am ramas uimit la ce performante tehnice a ajuns omul. Arta nu poate ramane in urma. Cucerirea spatiului cosmic este o realitate fabuloasa, pe care nu o poate ilustra decat muzica. La acest lucru ma gandeam cand ascultam unele concerte pe care le voi prezenta intr-un articol viitor.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
