Firea a cerut actualizarea de urgenţă a regulamentului-cadru pentru taxiurile din Bucureşti

0
2396

Primarul general, Gabriela Firea, a dispus actualizarea în regim de urgenţă a regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi de pe raza Municipiului Bucureşti, a informat Primăria Capitalei, miercuri, prin intermediul unui comunicat.

‘Este imperios necesar să venim cât mai rapid cu soluţii concrete pentru ca transportul în regim de taxi să se desfăşoare la cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, în Capitală. Îmi doresc ca neîncrederea şi incertitudinile care s-au perpetuat până acum în relaţia dintre autoritatea locală şi operatorii serviciilor de taxi să fie istorie! De aceea, solicit direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei ca, în cel mult 30 de zile, să analizeze propunerile venite din partea operatorilor şi să armonizeze noile prevederi ale regulamentului cu legislaţia de specialitate actuală, astfel încât atât cetăţenii care utilizează serviciile de taxi, cât şi cei care prestează să fie mulţumiţi’, a precizat edilul, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii operatorilor şi transportatorilor.