„Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș”, în premieră pe 4 octombrie

0
97

„Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș”, în premieră pe 4 octombrie

 

Primăria Sectorului 3 organizează, pe 4 octombrie, „Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș”. Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul este organizat chiar de ziua de naștere a artistului.

O particularitate a acestei ediții aniversare este participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice București & Band, cu Relu Bițulescu, Lyuben Gordievski, Ciprian Pop, Virgil Popescu, Sorin Voinea, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.  Soliștii invitați ai evenimentului sunt: Zoia Alecu,  Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole Mircea Vintilă și Grupul Vocal Acapella. Alături de aceștia, pe scenă urcă și invitatul special al evenimentului, Mihai Neniță, magicianul viorii.

 

Evenimentul „Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș” de-a lungul timpului, de la ediția de debut la o adevărată tradiție concertistică

În  anul 2013, Primăria Sectorului 3 organiza, de Florii, un eveniment care a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România: „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”.

Cu acea ocazie, pe scena din parcul Titan, se reunea pentru a susține un concert extraordinar, în memoria lui Florian Pittiș, „supergrupul” Pasărea Colibri. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, membri fondatori ai formației alături de Moțu Pittiș, îi aduceau un omagiu, în semn de iubire și prețuire, celui care a fost o adevărată flacără a culturii românești.

Au urmat noi ediții, iar în timp evenimentul a devenit un reper cultural pentru Sectorul 3. An de an, emoția, muzica și poezia s-au împletit cu proiecțiile video, dând naștere unei stări de spirit unice. Cu fiecare ediție, artiști apropiați de Florian Pittiș sau cărora Moțu le-a marcat destinul artistic, s-au întâlnit pe aceeași scenă, cu același scop: acela de a-i cinsti amintirea, dar și ca o formă de a continua munca de o viață a omului care a inspirat generații întregi să citească, să asculte muzică, să trăiască frumos.

 

Florian Pittiș, „un uomo universale” al României

Conceput ca „o sărbătoare a spiritului”, evenimentul unește artiștii și publicul în prețuirea pentru un simbol unic în cultura românească, Florian Pittiș.  Moțu Pittiș le-a arătat românilor ce înseamnă dorința de libertate și cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, dată fiind moștenirea atemporală pe care ne-a lăsat-o.

Evenimentul „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș” își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.

Cea de-a X-a ediție a evenimentului se va desfășura pe 4 octombrie, începând cu ora 18.00, la scena din parcul Titan, iar accesul publicului este liber.