Fumatul, interzis în toate instituțiile publice, spitale și școli

0
738

Senatul României a votat o lege prin care fumatul este interzis în toate instituțiile publice, spitale și unități de invățământ, cu 86 voturi pentru, 8 abţineri și 30 împotrivă. Propunerea legislativă va merge mai departe la Camera Deputatilor.

Modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun înterzice complet fumatul în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi în unităţile sanitare fie ele de stat sau private. Asta se poate traduce în faptul că și spațiile pentru fumat existente acum vor fi desființate.