Astăzi, 1 iunie, am început pentru a treia oară în șapte luni de zile, greva foamei pentru Alina Irina Apostol, românca întemnițată în China comunistă din anul 2017.Ultimul demers, cel din aprilie, l-am suspendat după 10 zile. Am primit un telefon de la Ministerul Justiției în care mi se promitea că se va rezolva situația ei. A fost o capcană. Nu s-a rezolvat nimic. Suntem în exact aceeași situație în care eram în urmă cu două luni.
Ministerul Justiției așteaptă din China, în dolce far niente, un număr de cont în care părinții să vireze amenda Alinei și astfel să fie îndeplinite toate condițiile impuse de partea chineză pentru transfer. Părinții i-au vândut apartamentul fetei, au banii. Ministerul Justiției trebuie doar să facă rost de numărul de cont.
De luni de zile, nu s-a sinchisit nimeni să pună mâna pe telefon, să sune în China și în 2 minute să facă rost de acel număr de cont. Între timp Alinei, ajunsă un sac de oase după șase ani de inaniție, i-au căzut chiar și dinții din gură. Viața îi atârnă de un fir de ață.
Am trecut și eu prin temnițele comuniste din China. Nu pot să rămân indiferent la durerea și la suferința ei. Nu pot. Dacă aș face acest lucru, dacă aș trece pe lângă ea ca o bestie rece căreia nu îi pasă, ar însemna că nu am învățat nimic în cei opt ani de chin.
Nu o cunosc. Nu știu cine e. Am aflat de ea în urmă cu doi ani, după ce m-am întors acasă. Nu contest decizia tribunalului chinez, 13 ani și jumătate de închisoare. Nu cer ca ea să fie eliberată, doar să fie transferată în România, pentru ca să își
continue aici restul de pedepasă. Acasă. Printre ai ei.
Nu reprezent în acest demers al meu niciun
interes al nimănui, în afară de interesul Alinei Apostol. Nu am în spate nicio organizație. Nu am în spate nicio asociație. Nu am în spate vreun partid sau grup de interese. Sunt doar un om. Mă numesc Marius Balo. Sunt singurul om din această țară care poate simți o parte din suferința Alinei. Am fost ajutat și eu în suferința
mea. Vreau să ajut și eu la rândul meu.
Dezinteresul instituțiilor statului român față de acest caz cutremurător este inacceptabil. L-am informat pe Dl Prim-Ministru, pe Dl Președinte al Senatului și pe Dna Ministru al Justiției de hotărârea mea. Le-am scris fiecăruia în parte mesaje pe WhatsApp. Nu am primit încă niciun
răspuns.
Sunt hotărât să continuu aceast demers până se va rezolva situația cu numărul de cont. De această dată nu mă voi mai lăsa atras în capcana promisiunilor. Am fost ieri la spital și mi-am făcut analizele de sânge, pe care le voi repeta o dată la 7 zile, atât timp cât va fi necesar. Ori trăim ori murim amândoi.
În acest al treilea demers nu doresc să mai atac pe nimeni. Doresc să fie un demers al sufletelor, al rugăciunii și al jertfei. În noiembrie și apoi în aprilie mi-am vărsat de multe ori frustrarea și amărăciunea pe Dna Ministru și pe ceilalți oficiali în măsură să o ajute pe Alina. Nu înțelegeam de ce nu acționează. De această dată trebuie să rămână doar rugăciunea și nădejdea în puterea ei.
Este imposibil ca Dumnezeu să nu atingă
sufletele celor care sunt în măsură să o ajute să se întoarcă acasă! Este imposibil! Vă rog să spuneți și Dvs o rugăciune pentru Alina și pentru cei în mâinile cărora stă acest lucru! Cei care nu obișnuiți să vă rugați, vă rog să îi trimiteți un gând bun!
Pentru ca să punem început bun, doresc să
împărtășesc cu Dvs conținutul unei scrisori pe care Alina a trimis-o acasă și de care am aflat de curând. Este o minune în sine faptul că a reușit să o trimită. Asemenea multor scrisori trimise de mine din interiorul acelui iad, și scrisorii ei i-a luat multă vreme pentru a ajunge la destinație.
Iată pasajele principale din scrisoarea Alinei
(traducerea îmi aparține):
„Dragii mei părinți, îmi lipsiți atât de mult și în fiecare zi mă gândesc doar la ziua în care vă voi lua din nou în brațe. Mă simt complet izolată deoarece nu am vești de la nimeni.
Draga mea mamă, mă gândesc la tine în fiecare secundă. Te iubesc, îmi lipsești și îți promit că îți voi scrie în fiecare lună. Te rog să îl duci pe Lucky la veterinar pentru ca să primească injecția împotriva puricilor. Îmi este dor de îmbrățișarea ta și de mâncarea pe care o gătești!
Iubiții mei părinți, țărișoara noastră mică și
frumoasă are oameni buni la suflet care pot
face minuni. În fiecare zi mă gândesc că niciun rău nu este permanent și că voi vedea ziua când vă voi îmbrățișa, vă voi săruta și voi fi din nou cu voi.
Mi-ar plăcea să am o carte în engleză pe care să o citesc dar nu am niciuna și văd că este imposibil să pot primi. Aș citi o întreagă bibliotecă dacă aș putea! Îmi amintesc că Albert Einstein spunea că Dumnezeu nu joacă zaruri. Acesta este un alt mod de a spune că totul se întâmplă cu un motiv.
Mamă, te rog să dai de pomană la biserică
câteva pungi cu mâncare. De asemenea te rog să îmi dai și hainele din dormitor. Sper ca în acest fel să se milostivească Dumnezeu și de noi și să ne aducă din nou împreună.
Tată drag, te rog să fii puternic și să te îngrijești de sănătate. PLEASE GET OUR COUNTRY TO SUPPORT YOU IN THIS SUFFERING! Simt că nu ești singur și Dumnezeu este cu tine. El va face o minune pentru noi! Te iubesc tăticule!
Dumnezeu este mare și bun! Te iubesc atât de mult!
Îmi este dor de toți cei de acasă! Îmi este dor de limba română. Aștept vești! Irina”
