Guvernul mareste impozitele la locuinte, masini si terenuri in noul Cod Fiscal

0
869

În urma cu o lună, Guvernul în frunte cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finantelor, Darius Valcov, au prezentata proiectul noului Cod Fiscal. Se prevăd micsorari de taxe cum ar fi cea a TVA-ului la alimente, dar creşteri ale impozitului pentru locuinte,  pe maşini şi pe terenuri.

Astaz, Ponta, citat de adevarul.ro, a oferit o completare prin care susţine că descentralizează decizia către autorităţii locale: „Nu au apărut modificări majore, nu s-a mărit nicio taxă faţă de ceea ce s-a spus iniţial. Este vorba despre taxele locale, care rămân. De fapt, se face o marjă mai mare, pot să fie mai mici decât azi sau mai mari, în funcţie de decizia consiliilor locale. De altfel, toate propunerile pe care le facem beneficiază de faptul că vor fi discutate, dezbătute şi, dacă este cazul îmbunătăţite, nu este nicio supărare, atât în Senat, în aprilie, cât şi în Camera Deputaţilor, în mai şi iunie, şi dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă cu siguranţă Parlamentul”.