Începe greul pentru devalizatorii F.T.M.B.

0
297

 

Foștii oficiali ai Fundației pentru Tineret din cadrul PMB vor fi judecați după ce Curtea de Apel București a validat, marți, definitiv ancheta de mare corupție a DNA prin care patru persoane au fost deferite justiției pentru un prejudiciu de peste 15 milioane de lei în dauna societății de stat.

Printre inculpați se află și psd-istul Paul Ionescu, fost director al cancelariei lui Liviu Dragnea pe când acesta deținea președinția Camerei Deputaților.

Concret judecătorii CAB au respins toate solicitările apărătorilor celor patru prin care se dorea fie restituriea dosarului fie anularea unor probe și a stabilit că ancheta DNA este validă din punct de vedere al întocmirii actului de inculpare și de obținere a probelor din dosar.

Astfel Tribunalul București poate începe judecata efectivă prin readministrarea tuturor probelor DNA dar și a altora noi propuse de către cei judecați.

„În temeiul art.347 din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierilor din camera de consiliu de la data de 26 iunie 2023 şi 13 octombrie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală în Dosarul nr.33118/3/2022/a1. Desfiinţează, în parte, încheierea din data de 26 iunie 2023 şi, în întregime, încheierea din data de 13 octombrie 2023 şi, rejudecând: Constată regularitatea actului de sesizare – rechizitoriul din data de 23 noiembrie 2022, emis în dosarul de urmărire penală nr.413/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum a fost remediat de către procuror prin ordonanţa din data de 10 iulie 2023, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor PLĂCINTĂ TICU, MĂRGINEANU VALENTIN, IONESCU FLORIN-PAUL şi PLĂCINTĂ LAURENŢIU-BOGDAN. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii din data de 26 iunie 2023. În temeiul art.346 alin.2, 4 din Codul de procedură penală, dispune începerea judecăţii cu privire la inculpaţii PLĂCINTĂ TICU, MĂRGINEANU VALENTIN, IONESCU FLORIN-PAUL şi PLĂCINTĂ LAURENŢIU-BOGDAN, pe baza rechizitoriului din data de 23 noiembrie 2022, emis în dosarul de urmărire penală nr.413/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum a fost remediat de către procuror prin ordonanţa din data de 10 iulie 2023. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea contestaţiei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2024.”, se arată în minuta deciziei CAB.

Fișă de dosar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

Ticu Plăcintă, la data faptei președinte al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și președinte al Consiliului de conducere al aceleiași fundații, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

Valentin Mărgineanu, la data faptei membru în Consiliul de conducere al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

Paul Florin Ionescu, la data faptei membru al comisiei de Relații Economice, din cadrul Fundației pentru Tineret a Municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

Bogdan Laurențiu Plăcintă, manager al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

Lecție de devalizare a unei enclave comuniste

Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret.

În perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, inculpatul Plăcintă Ticu, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legislației primare și beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei.

Căpușarea „cooperativei„

Concret, demersurile inculpatului Plăcintă Ticu și ale complicilor săi ar fi constat, printre altele, în:

– înființarea SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale F.T.M.B. Ulterior, după înființarea SC Tin Management Grup SA, în scopul menționat mai sus, ar fi fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții vădit dezavantajoase pentru organizația de tineret, ce aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA;

– cooptarea în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan ca asociat cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 lei. În acest mod, F.T.M.B. a rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului F.M.T.B. deținând 60,846% din acțiuni;

– încheierea unor acte adiționale prin care s-a modificat metoda de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine F.T.M.B. și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA;

Prejudiciu uriaș

Prejudiciul menționat mai sus, de 15.725.392 lei, reprezintă venituri nerealizate de către F.T.M.B. și în același timp foloase necuvenite, obținute de SC Tin Management Grup SA.

Acțiunile menționate mai sus au făcut ca numai sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului F.T.M.B. să fie utilizate pentru programe de și pentru tineri. Așadar, pe lângă prejudicierea patrimoniului F.T.M.B., ar fi fost afectate și lezate în mod grav și interesele legitime ale organizației de tineret, respectiv cele de realizare a scopului și a obiectivelor pentru care a fost înființată prin lege și cele ale tinerilor, în particular.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PLĂCINTĂ TICU, la data faptei președinte al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și președinte al Consiliului de conducere al aceleiași fundații, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

MĂRGINEANU VALENTIN, la data faptei membru în Consiliul de conducere al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

IONESCU FLORIN PAUL, la data faptei membru al comisiei de Relații Economice, din cadrul Fundației pentru Tineret a Municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

PLĂCINTĂ LAURENȚIU BOGDAN, manager al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret.
În perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, inculpatul Plăcintă Ticu, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legislației primare și beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei.
Concret, demersurile inculpatului Plăcintă Ticu și ale complicilor săi ar fi constat, printre altele, în:
– înființarea SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale F.T.M.B. Ulterior, după înființarea SC Tin Management Grup SA, în scopul menționat mai sus, ar fi fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții vădit dezavantajoase pentru organizația de tineret, ce aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA;
– cooptarea în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan ca asociat cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 lei. În acest mod, F.T.M.B. a rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului F.M.T.B. deținând 60,846% din acțiuni;
– încheierea unor acte adiționale prin care s-a modificat metoda de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine F.T.M.B. și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA;
Prejudiciul menționat mai sus, de 15.725.392 lei, reprezintă venituri nerealizate de către F.T.M.B. și în același timp foloase necuvenite, obținute de SC Tin Management Grup SA.
Acțiunile menționate mai sus au făcut ca numai sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului F.T.M.B. să fie utilizate pentru programe de și pentru tineri. Așadar, pe lângă prejudicierea patrimoniului F.T.M.B., ar fi fost afectate și lezate în mod grav și interesele legitime ale organizației de tineret, respectiv cele de realizare a scopului și a obiectivelor pentru care a fost înființată prin lege și cele ale tinerilor, în particular.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” – se menționează pe site-ul instituției.

 

 

 

 

 

 

@stiripesurse; B1tv