Ion Iliescu – cercetat penal în dosarul Mineriadei

0
614

Dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990” este oficial redeschis. Ion Iliescu este cercetat penal în dosarul Mineriadei alături de Virgil Măgureanu şi Victor Atanasie Stănculescu. Decizia procurorului general Tiberiu Niţu a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ion Iliescu, a declarat, joi, pentru Mediafax, despre redeschiderea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990, că oricine este liber să analizeze şi să comenteze evenimentele de atunci şi că nu este nicio problemă dacă cei interesaţi sau istoricii se ocupă şi de acele momente. Întrebat dacă consideră că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”. ”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu. El a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”. ”Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, a mai spus Fostul şef de stat.

În 2014, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a obligat România să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei cu privire la decesele survenite în timpul evenimentelor. Decizia CEDO semnala obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de vasta perioadă de timp de la săvârşirea acestora.