Cea mai bună jucătoare de tenis a României, Simona Halep (23 de ani), preferă să îşi ţină departe viaţa de familie de ochii presei. Prezenţă discretă la evenimentele mondene şi doar atunci când timpul îi permite, constănţeanca îşi împarte timpul între antrenamente şi turneele din circuitul WTA. Deşi refuză să vorbească în interviuri despre viaţa ei personală, jurnaliştii de la Spynews susţin că au aflat cine este iubitul pe care Simona Halep îl ţine ascuns
Conform acestora, Halep ar avea o relaţie cu Costa Sponte, fiul lui Teia Sponte, care este asociatul şi cel mai bun prieten al lui Gigi Becali. Surse din anturajul jucătoarei spun că acesta ar însoţi-o şi la cele mai importante turnee, iar Simona nu ratează nici o ocazie pentru a-i mulţumi pentru susţinere.
Costa Sponte nu este un nume prea cunoscut în lumea mondenă, însă a avut o scurtă relaţie cu Mădălina Pamfile, de care a fost părăsit după primele întâlniri pe motiv că este prea timid. Ultima lui cucerire a fost prezentatoarea TV Alexandra Tararache, de care s-a despărţit când a cunoscut-o pe Simona.
Teia Sponte este încântat de relaţia dintre cei doi, cunoscută fiind dorinţa acestuia ca fiul lui să aibă iubită o machidoancă. Mai mult şi tatăl Simonei, Stere Halep încurajează relaţia lor. Teia Sponte este un prieten apropiat de-al lui Stere Halep, acesta fiind văzut în loja familiei la meciurile pe care Simona le-a disputat la turneul BRD Open de la Bucureşti. Sponte seniori a stat alături de Stere şi la Galaţi, la meciul de FedCup dintre România şi Spania.