Deunăzi, grație confratelui Liviu Antonesei, am putut vedea documentarul Goulag – Une histoire soviétique, producție franceză, realizat de Patrik Rotman, o amplă frescă a celui mai terorist (concentraționar) sistem din lume. Documentarul are trei părți, numite astfel: 1) Origines (1917-1933), 54 min.; 2) Prolifération (1934-1945), 57 min. ; 3) Apogée et agonie (1945-1957), 58 min.
Evident, despre Gulag ne-a oferit o descriere monumentală Aleksandr Soljenitîn, cu romanul Arhipelagul Gulag, în 3 volume. Numele acestui scriitor e sinonim cu ideea de gulag, a dezvăluirii crimelor gualgului sovietic. Am citit cartea lui cu sufletul la gură. Ca și Pavilionul canceroșilor, care i-a adus Premiul Nobel.
Apoi am avut șansa, în America, la Bibliotreca Barnes &Noble, să citesc cărțile Svetlanei Alexievich, care e prima femeie din fostul URSS care a obținut Premiul Nobel pentru dezvăluirile ei privind stalinismul și tragedia de la Cernobîl. Svetlana a cucerit cititorii lumii printr-un gen jurnalistic, ea a prezentat în cartea Second-Hand Time sute de interviuri luate unor categorii de oameni din toate domeniile și de toate vârstele. Totul e simplu, direct, nimic sofisticat, exact ca documentarul lui Rotman, autor pe care îl cunosc dintr-un serial despre Zidul Berlinului.
Dar filmul are un impact în plus fiindcă imaginea documentară aduce forța autenticului. Pelicula are această calitate, că înregistrează fidel realitatea și o imortalizează, cum sunt miile de portrete din serialul lui Rotman, care a scotocit arhivele istoriei și a descoperit filmări la fel de terifiante ca acelea despre Holocaust. E greu de descris acest film. Hitlerismul nu are imagini de forța acestui documentar, care îmbină teroarea muncii, stahanovismul, sclaiva omului, cu bucuria teroriștilor, în frunte cu Lenin, Stalin, Trotski, Beria și toți liderii terorii comuniste. Sunt imagini incredibil de vii cu acești torționari și cu hei-rupismul, munca de lagăr, forțată, pe care noi o știm din documentarele despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar amplificate în Rusia la dimensiuni astronomice. Este copleșitoare acestă imagine a omului care îl distruge pe om, a celor care iau puterea prin umilirea altor oameni, a milioane de oamenei. Aici nu e vorba doar despre „exploatarea omului de către om”, cum spuneau marxiștii despre burghezie, ci despre masacrarea, exterminarea omului de către om!
Și Rotman se axează în filmul său pe numeroase interviuri ale supraveițuitorilor Gulagului societic. Sunt arătate fotografiile lor de tineri, apoi interviurile din anii post-gulag. Intrerviul este un gen de un mare impact, o probă de adevăr simplă, directă, greu de concurat de alte mijloace.
Tate documentele prezentate în acest serial pun o grea pecete pe Rusia, care a scris cea mai urâtă pagină a istoriei omenirii. Altfel nici nu se explică de ce acest docmuntar este interzis azi în Rusia lui Putin. Îi este oare rușine lui Putin să vadă lumea o asemenea… istorie?! E greu să-ți imaginezi „generozitatea” stăpânilor de gulag, care îi lăsa pe scalvi în timpul liber să joace șah sau să facă baie într-un lac. Sclavia este prezentată ca o școală a educației. Toată cruzimea este făcută cu veselie, ca într-o joacă, fiindcă teroriștii se bucură de orice fac. De ce? Fiindcă ei cred că torturând oameni, îi educă, fac bine. Adică ei credeau în cauza comunistă, acesta era crezul lor. Așa sunt secvențele îngrozitoare ale prădării și dărâmării bisericilor pravoslavnice, care ne amintesc de ceea ce fac azi Al Qaeda, care distrug temple.
Elanul constructivist este însă demascat de cumplitele secvenețe în care eroii bolșevici confiscă bunuri de la țărani. Sunt arătate scene în care ei iau tot din gospodăriile oamenilor. Le intră în curți, în case, în pivnițe, în poduri și le confiscă toate bunurile, în mii de saci cu produse alimentare.
Până la urmă, acesta este scopul invaziei teroriste asupra omenilor, cuceritorii îi jecmănesc pe scalvi, pe învinși.
Pe scrut, gulag înseamnă lagăr de muncă forțată sau educația prin muncă, o teroare aplicată în special asupra prizonierilor politici. Și în România a fost gulag, peste tot unde a existat dictatură, dar Gulagul sovietic le-a întrecut pe toate, fiindcă s-a lăsat cu 40 de milioane de morți!
Și hei-rupismul la care sunt împinși milioane de oaneni, în special intelectuali (numai Stalin a ucis 3 milioane de intelectuali!), arată ca în Intoleranța lui Griffith. Numai cinematograful ne-a putut da imaginea acestui terorism al omului asupra omului.
Aceste secvențe de masă, de exterminare, mi-au amintit de cumplita cucerire romană a Daciei. Dacia din timpul lui Decebal era un model de civilizație, cu cetăți înfloritoare, cu o limbă evoluată, cu scriere, cultură, muzică, arte, ca fenomenala artă a cioplitului și olăritului, dar mai ales cu tezaul ei de aur, cu bogățiile aurifere din Munții Apuseni. Agatârșii, care au cucerit Roșia Montană, dar apoi au fost învinși și asimilați de daci, erau îmbrăcați din cap până în picioare numai în aur, harnașametele la cai erau din aur, ceaunul în care făceau ciorba era din aur, cuptorul, toate vasele de bucătărie, tot ce exista în gospodăria omului era din aur, ca în legenda regelui Minos.
Iar „cuceritorul, întemeietorul și eliberatorul” Traian nu a avut ca țel decât aceste bogății. După campaniile sale asupra Daciei, visteria finaciară a imperiului a fost salvată, carele cu aur treceau spre Roma prin Apullum (Alba Iulia), cea mai înfloritoare cetate din noua Dacia Felix. Acest jaf a fost de proporții istorice, dovadă că împăratul a cerut să fie organizate la Roma festivități sardanapalice, o paradă care au durat 123 de zile, în care au fost expuși și zeci de mii de prozonieri daci, ca să sărbătorească victoria sa asupra „barbarilor”. Ce-a făcut „eliberatorul”, a tăbărât cu 150 000 de soldați, 13-14 legiuni, asupra Daciei. În valuri de atacuri supra tehnice. Dacă „barbarii” erau atât de insignifianți, cum spun unii istorici, de ce a fost nevoie de o asemenea organizare, de 3 ani de pregătiri, de construirea podului lui Apolodor de la Drobeta, de instruirea superioară a soldațior?! Fiindcă era la mijloc jaful. Și în două războaie, Traian a ras de pe fața pământului Dacia, una dintre civilizațiile ne-romane ale lumii. Cea mai frumoasă civilizație a timpului, un focar de cultură, a fost nimicită. Sarmizegetuza Regia a fost ștearsă de pe fața pământuui. Dacii prozonieri au fost duși în gulagul roman. Această cucerire, motivată drept o răzbunare pentru păcatele dacilor, care mai atacau aliații imperiului, seamană cu un tsunami apocaliptic care s-a abătut peste plaiuri binecuvîntate de Dumnezeu.
La fel, Lenin și Stalin et co. se bucurau când prădau și dărâmau biserici, când îi biciuau pe intelectualii sclavi, când le luau cu japca aurul (sacii cu grâu și porumb) țăranilor. Victoria comunistă era obținută prin jertfirea a milioane de nevinovați. Un supraviețuitor arată cum călăii lui îi luau ochelarii și își băteau joc de el, îi puneau pe nas să vadă invers. Da, gulagul este ca o vedere a istoriei prin ochelari răsturnați. E ca și cum am vedea prin ceață realitatea, adică nu am vedea nimic, ca și cum acea realitate nu există, nu a existat.
Omenirea este o istorie a gulagurilor, sunb diferite forme, în diferitele ei perioade. Nu cunosc exemplu de „invincibili”, care au triumfat în istorie, fără să nu recurgă la gulag, la persecuții, la masacrarea oamenilor, care își vedeau de treabă sau aveau altă părere. Cum s-a făcut America? Nu cu exterminarea a milioane de băștinași? Dar creștinismul, cu torțele inchiziției sau cu lecția decapitărilor (ca în timpul lui Henric al VIII-lea)? Și ce formă perversă de gulag poate fi „educația crimei”, cu milioanele de gloanțe pe care le vedem zilnic pe sutele de ecrane ale televizoarelor sau iPad-urilor!! Dați-mi un exemplu de civilizație pașnică, umană?!
E aproape incredibil să vezi în documentarul lui Rotman cu câtă bucurie propangandistică călăii antrena prostimea bolșevică să demaște și să lupte împotriva contra-revoluționarilor! Sunt secvențe antologice, pe care parcă le-am trăit și noi prin decembrie ’89! Ca după ele să urmeze politica confiscării, intrarea într-o criză parcă fără de sfârșit. Fiindcă și corupția de la noi e o formă de gulag. Jaful la drumul mare, iată istoria făcătorilor de bine!
Grid Modorcea, Dr. în arte
