Autoritățile au anunțat că pe timpul pandemiei, România a avut cea mai mare creștere la producție din UE, de 2, 3 la sută! Nu mă miră, fiindcă în timpul pandemiei românii s-au arătat a fi extrem de disciplinați, aproape un model de conduită, de aplicare a măsurilor și restricțiilor impuse de oficiali, după modelul țărilor avansate, după indicațiile OMS. Nu s-a mai pomenit atâta disciplină și supunere de pe vremea comunismului.
Și cu toate acestea, țara noastră nu se află pe lista cu risc redus de pandemie, în grila Marii Britanii suntem sub linie. Altfel spus, țările de rang I se feresc de noi, suntem ținuți la distanță, România are o soartă izolaționistă în UE. Cum e posibil? Înseamnă că e ceva putred în Danemarca. Înseamnă că la mijloc se află o cacealma, practica raportărilor de cifre false. Înseamnă că deciziile luate în starea de urgență nu au fost bune, iar disciplina românilor, o mascaradă! Încă nu am înțeles că suntem pe cont propriu și că așa-zisele alianțe sunt de conjunctură, că nu ne putem sprijini decât pe noi înșine?!
Megalomania puterii se dovedește din nou catastrofală. Am arătat nu o dată unde văd eu slăbiciunile, în faptul că nu avem un stat puternic și funcțional.
Ce funcționează? Acum, cu liberalizara restricțiilor, cădem iar în haos.
Îmi venea să aplaud conduita românilor fața de restricții și să observ că la români controlul asupra „libertății” a fost benefic. Dar m-am înșelat. Mult timp n-am înțeles acest gând al lui Liviu Rebreanu: „Libertatea e cea mai mare nenorocire pentru poporul care nu-i copt s-o aibă”.
Acest lucru s-a văzut la români după revoluția / evenimentele din decembrie 1989, când, cu prețul multor morți (1166), s-a obținut libertatea mult visată. Dar după felul cum s-au folosit românii de libertate, s-a ajuns să se spună, după 30 de ani, că mai bine era pe vremea dictaturii, când oamenii aveau asigurate condițiile de bază, o slujbă și un acoperiș. Și analiștii au constatat că românii au fost mai harnici în timpul dictaturii decât în libertate.
De ce această decădere? Fiindcă oamenii au sărit din lac în puț, din dictatură în haos. Lipsa de respect a legilor demosului nu înseamnă libertate, ci anarhie. „Libertatea e înțelegerea necesității”, spunea Spinoza.
Libertatea este un lux. Nu-i pentru oricine. Toți filosofii lumii sunt de părere că nu există libertate fără dreptate. „Fără dreptate, nici o libertate”, spune un proverb latin. Și fără supunere în fața legii. Am constatat acest adevăr în America. Acolo trăiesc oameni de pe întreg pământul, fiecare vine cu obiceiul lui de acasă, cu libertățile pe care le-a moștenit, toți vin să se bucure de o libertate și mai mare, vin să câștige mai mult decât acasă. Da, dar aceste lucruri nu sunt posibile fără respectarea legii. Toate popoarele care alcătuiesc America se supun legilor americane. Acolo există o dictatură a legii nemiloasă, care, încălcată, se lasă cu amenzi, închisoarea sau moartea. „A face acte nesancționabile, spunea Mircea Eliade, nu înseamnă a fi liber”. Iar un proverb românesc îl întregește: „Ca să ne bucurăm de libertarte, trebuie să știm să ne supunem legilor”.
Istoria omenirii nu e dreaptă, omenirea încă nu și-a găsit forma de existență care să-i ducă pe oameni în paradis, să-i facă să trăiască ca în EL Dorado, ca în Țara Făgăduinței, unde să curgă pentru toți numai lapte și miere. Fericirea este încă un ideal greu de atins.
În aceste condiții, numai legea sau dictatura legii (dura lex, sed lex) disciplinează omul, poate să-l ducă la o comportare cu rezultate benefice. Și tot latinii spueau; „Libertatea înseamnă să poți face ceea ce îți permite legea”. Nu poți fi liber decât pe baza unui cod moral. Libertatea nu înseamnă haos, descurcăreală ca la români, care au ajuns să spună „legea e făcută ca să fie încălcată”, nici dictatura eului (cultul personalității), înseamnă să respecți libertatea celorlalți.
În fond, libertatea este o problemă de educație. Oamenii liberi cu adevărat sunt cei bine educați, care au o educație interioară sau, cum spunea Nietzsche: „Libertatea înseamnă să fim responsabili pentru noi înșine”.
Așadar, liberatea nu este o bagatelă, dimpotrivă, este un lucru greu, foarte greu, o mare povară pentru om, un efort suprem de a trăi fără lanțuri, dacă vream să fim liberi, să ne desprindem de imaginea pe care ne-a lăsat-o Rousseau în vorba: „Omul s-a născut liber și este pretutindeni în lanțuri”.
Sigur, nu trebuie să vină o epidemie ca să întelegem toate aceste lucruri. Dovadă că o dată cu relaxările, numărul de cazuri Covid-19 e mai mare ca în momentele de vârf tragic ale pandemiei. Și cred că sporul productiv, de care vorbeam la început, s-a produs la români nu atât din respectul restricțiilor, cât al fricii de moarte. Moartea i-a făcut cuminți, să stea la locul lor. Dictatura morții este și asta o soluție pentru dobitoci și pentru starea de haos.
Educația ne face să fim liberi. Un om aflat într-o peșteră, cum i-am văzut pe eremiți la Athos, sunt mai liberi ca orice voiajor care străbate lumea-n lung și lat. Pasul cel mai înalt spre libertate este înțelepciunea, iar înțelepcinea se atinge cu credința. Libertatea religioasă este suprema condiție a libertății. Dar nu toți oamenii religioși sunt liberi. Majoritatea sunt sclavii dogmelor și se chinuie, sunt robii unor precepte absurde.
Eu am ales calea apofatică și am dedus că e singura care îmi dă libertatea adevărată. Iar acest fapt mi-a fost confirmat de o cugetare latină, care spune așa: „Unde este îndoială, acolo este libertate”. E un apofatism avant la lettre. De aceea, cred că teologul cel mai liber a fost Sf. Augustin, filosoful și scriitorul care a adus înțelepciunea antică în creștinism.
Grid Modorcea, Dr. în arte
