Unul dintre tinerii morţi în incendiul de la Tohani este fiul şefului Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, generalul Băiceanu, scrie presa. Însuşi generalul a fost acolo cu soţia de Crăciun, spun sursele presarilor.
Pentru mine, acest lucru nu este o mare surpriză. Am mai scris de atîtea ori despre faptul că, în opinia mea, informaţiile militare sînt cele mai puternice din România în acest moment, avînd tentacule la nivel înalt peste tot în societate, de la presă şi politic, la economie şi oengeuri. Aşa încît, faptul că regăsim familia şefului DGIA la petrecerea de Crăciun dată de un individ cu trecut infracţional, dar cu puternice conexiuni politice şi din sistem este în firescul cablaturii informale de putere din ultimul deceniu.
Chiar recent, în urmă cu două luni, MApN a scos din joben un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea DGIA, proiect pe care a trebuit să îl retragă urmare scandalului iscat de prevederile acestuia prin care DGIA se transforma din structură departamentală de informaţii într-una cu personalitate juridică proprie, cu drept de înfiinţare de firme, precum SRI, cu drept de a avea agenţi pe unde vor muşchii structurii, în ţară şi afară şi cu o grămadă de alte prevederi care soto au deranjat SRI şi SIE.
Însă actul normativ nu făcea altceva decît să consfinţească în mare parte ceea ce deja se întîmplă în realitate. Ca fapt divers, nimeni nu s-a ofuscat pînă acum de ceea ce deja scrie in Legea 346 din 2006 de organizare şi funcţionare a MApN, şi anume faptul că DGIA „asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţările interne şi externe, militare şi NONMILITARE (!!!!!), care pot afecta securitatea nationala în domeniul militar”, definiţie atribuţională care permite DGIA să culeagă informaţii cum vor şi de unde vor muşchii ei, intern şi extern.
Revenind la incendiul de la Tohani, pe toate televiziunile continuă povestea asta cu autorizaţia. Bun aşa.
Dintr-un răspuns dat de IGSU Ziarului Financiar anul trecut aflăm că: “situaţia clădirilor de la nivel naţional care funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu, conform evidenţelor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi Bucureşti-Ilfov, potrivit principalelor domenii de activitate se prezintă astfel: unităţi de comerţ – 2.353, unităţi de învăţământ – 3.678, unităţi sanitare – 511, unităţi de asistenţă socială – 672, unităţi de cultură – 239, unităţi de cult – 866, unităţi de turism – 1.574.“
De exemplu, avem un total de 7.072 unităţi de învăţămînt în toată ţara, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre acestea nu au autorizaţie de securitate la incendii. Procentul general la nivel naţional al construcţiilor cu autorizaţie şi al celor fără autorizaţie vă las să îl calculaţi singuri, avînd în vedere nu numai cifrele comunicate de IGSU, dar şi prevederile legale care exclud automat de la obţinerea autorizaţie mii şi mii de unităţi constructive.
O ţară de mimoze prefăcute şi de birocraţi idioţi, asta sîntem. Avizele cerute de IGSU presupun nişte prevederi care absolut niciodată nu vor putea fi îndeplinite de foarte multe dintre clădirile din ţara asta, din la fel de multe motive. Însuşi Palatul Parlamentului, cuibul ăla de tovarăşi care dau legi, nu are autorizaţie de securitate la incendiu, ca să nu mai vorbim de multe clădiri guvernamentale. Şi facem tamtam de cîte o astfel de autorizaţie cînd are loc vreun incendiu, însă nimeni nu vorbeşte despre absurdităţile cerute în dosarele de autorizare sau despre absurdităţile din legislaţia în vigoare privind securitatea la incendii.
Iar tot ca fapt divers, un incendiu care s-ar solda cu morţi într-o clădire care nu necesită autorizaţie cam cum l-ar aborda presa noastră justiţiară, ha?
Preluare facebook Daniela Iuliana Toba
