Un tânăr român de 24 de ani, Adrian Iliuţă, a reuşit să scape în urma atentatului terorist din Nisa, în care şi-au pierdut viaţa 80 de persoane, iar alte 150 au fost rănite, dintre care 42 grav.
„A fost un infern. Nu s-a ţinut cont de vârstă sau religie”, a declarat, pentru Gândul, Adrian Iliuţă.
Ieşise cu doi prieteni în oraş, la pizza, au stat să vadă focurile de artificii, apoi când au vrut să plece către casă s-a declanşat infernul.
„Am auzit un sunet foarte puternic urmat de ţipete. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi. Am rămas o secundă pe loc, iar apoi am observat un camion car rula cu viteză pe zona de trotuar călcând oameni, copii, familii. A trecut la 3-4 paşi de mine şi prietenii mei. Apoi ne-am pus pe mijlocul străzii si ne-am zis că e un act terorist. (…) Am simţit suflul camionului pe lângă mine. Se auzeau persoane lovite şi călcate de tir”, a povestit Adrian. Imediat după atac, în stare de şoc, el şi prietenii lui le-au făcut semne şoferilor care treceau prin zonă să-i ia în maşină. „Toată lumea refuza. E normal nu poţi avea încredere în nimeni în momente din acestea”, a comentat el.
Adrian a reuşit să ajungă la maşină şi apoi în siguranţă acasă. În august, are bilet de avion pentru România. Nu ştie dacă se va mai întoarce în Franţa după cele întâmplate.
sursa: stiripesurse.ro