Ministerul Culturii a semnat primele trei contracte de finanțare a investițiilor pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii

0
371

Ministerul Culturii a semnat ieri, 8 iulie 2021, primele 3 contracte de finanţare ce vizează obiectivele de investiţii pentru asigurarea infrastructurii culturale necesare desfășurării programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Finanţarea totală acordată de Ministerul Culturii prin intermediul acestor 3 contracte este de 22.503.267 lei, iar beneficiarul este Municipiul Timişoara.

„Transformarea Timișoarei în Capitala Europeană a Culturii a anului 2023 reprezintă un proces amplu, cu multe provocări, care trebuie privit ca parte importantă a modernizării orașului, a administrației, a managementului operatorilor culturali și a oricărui factor direct implicat. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii culturale au rolul de a atrage proiecte culturale, turism și chiar parteneriate de lungă durată, cu beneficii directe atât pentru timișoreni, cât și pentru operatorii culturali locali. Obiectivele de investiții care urmează a fi finanțate sunt cele care pot trece testul timpului și care asigură sustenabilitatea acțiunii europene în capitala Banatului în interesul tuturor românilor”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Obiectivele de investiții care vor fi finanțate sunt:
– Reabilitare Cinematograf Dacia Timișoara: Valoarea contractului este de 6.317.870 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanțării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiției este de 12.464.331,44 lei cu TVA inclus.
– Reabilitare Cinematograf Victoria Timișoara: Valoarea contractului este de 4.660.281 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanțării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiției este de 8.669.951,06 lei cu TVA inclus.
– Refuncţionalizare clădire din spital de dermatologie în spaţiu multicultural Timişoara: Valoarea contractului este de 11.525.116 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanțării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiției este de 21.327.879,08 lei cu TVA inclus.

Cele 3 obiective sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 42 din 12 iunie 2019 completată prin Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii. Contractele pentru investițiile finanțate multianual încheiate între Ministerul Culturii şi Municipiul Timișoara au o durată de maximum 2 ani. Contractele urmează a fi semnate și de Municipiul Timișoara.