De parcă am fi bântuiți de un virus anal,
Ni s-a făcut plocon ca leac un decret marțial:
„Important nu e să stai în casă.
Important e să nu ieși afară”.
Și eu tocmai mă pregăteam să ies,
Împins de un mare interes,
Fiindcă de trei zile-ncoace,
Computerul nu-mi mai tace.
Ce ai?, l-am întrebat.
Ori iarba nu-ți pace,
Ori ești bolnăvioară,
Drăguță mioară?
Computerul meu a luat-o razna,
Orice-i făceam, orice-i dădeam,
El mi-era cazna.
Macrosoft mă-nnebunea din cod în cod,
Mai ceva decât ciumatul Irod.
Nu tușeam eu, tușea el,
Nu eram sufocat eu, ci mioara mea.
Dar simțeam că nu ea, ci eu mi-s bolnav.
Încurcam programele, mă chinuiau sudalmele.
E clar, a intrat un virus în casa mea,
Dar nu în mine, ci în mândruța mea.
Mioara mi s-a virusat,
S-o dreg, nu-s specializat.
Trebuia să ies, să mă duc la IT service,
Dincolo de abis.
Dar cum să-ncalc decretul marțial?
Mă și vedeam pe rug, la tebonal.
Mă codeam, să stau, pardon, să nu ies?
Păi dacă nu ies înseamnă că nu stau,
Să nu stau și să nu ies.
Însă bolnavul mi-a dat ghes.
Și-am luat-o pâș-pâș, pe după uluci,
M-am ferit de polițai și de haiduci,
Drum lung, întortocheat, mistagogic,
Până am ajuns la Clover Logic.
Acolo un meșter mi l-a depanat,
Iar mioara mea a început din nou să grăiască,
Limba păsărească,
Pe care eu o înțeleg și când sunt beteg.
O, de s-ar putea repara așa și omul!
Cum scoți un virus din computer?
Așa îl scoți și dintr-un om, ca dintr-un pom.
Găsește Leacul, și-i vii de hac și lui Dracul!
Acum sunt liniștit,
Mi-am rezolvat problema,
M-am ales cu dilema,
Fiindcă la un nou hop nu știu ce să fac,
Să stau în casă sau să nu ies afară?
Viața e ca un ogar într-o gară,
Unde te duci și vii
În voiaj de pandemii.
Cum scot capul pe ușă,
Văd Stafia morții ca o păpușă,
Zâmbitoare, nevoie-mare,
Mă așteaptă după colt,
Să-mi tragă un glonț.
Afară e finitul,
Înăuntru infinitul,
Sau invers,
Oricum, în parc zburdă mieii,
În prag stă Corona cu decrețeii.
Suntem ca pe vremea lui Bampiru’
În arest la domiciliu.
Și-acum vine de Paște
Și Domnul nu ne mai cunoaște.
Abia aștept, după această lungă pedeapsă,
Să stau mai mult afară, fără să ies din casă.
Fiindcă acum, mă simt nebun,
În orice ungher, văd gângania cum stă la pândă
Să intre-n mine, să facă haț,
Să mă transforme-n oaie blândă.
Stăpâne, stăpâne,
Îți cheamă și-un câine,
Că l-apus de soare,
Vor să mi te-omoare…
Grid Modorcea
(3 aprilie 2020)
