Miroase a incompatibilitate si la nea Nicusor Dan

0
1009

Aproape 20 de spitale are în subordine Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, iar pentru fiecare dintre acestea Consiliul General desemnează, potrivit legii, câte doi membri în consiliul de administrație. Majoritatea politică din CGMB controlează aceste numiri, așa cum se întâmplă cu toate posturile în care trebuie să desemneze reprezentanți. În cazul spitalelor, reglementările în vigoare impun ca aceștia să nu aibă funcții în vreun partid. Însă incompatibilitatea stabilită de lege este ignorată în mai multe cazuri și chiar contestată, scrie G4Media.

Astfel, Simona-Valentina Butacu, consilier local la Sectorul 6, consilier personal al Gabrielei Firea și vicepreședinte la PSD Sector 6, este și membru în CA al Maternității Giulești. Adriana Păunică, consilier local la Sectorul 3 și secretar executiv al PSD Sector 3, este și membru în CA al spitalului „Victor Babeș”, iar pentru o perioadă a fost președintele acestui organism.

Ambele au deja o tradiție în a deține posturi în diferite instituții și companii din subordinea Primăriei Capitalei, inclusiv în consiliile de administrație ale acestora, fie că este vorba despre spitale, imobiliare, administrarea domeniului public, publicitate sau agrement.

Legea sănătății stabilește că funcția de membru în consiliul de administrație al unui spital este incompatibilă cu „exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control ale unui partid politic”. Contactate de G4Media.ro, Adriana Păunică a spus că nu știa această prevedere legală, iar Simona Butacu a susținut că se aplică doar pentru funcțiile la nivel național în cadrul partidelor politice. Ea este contrazisă însă chiar de Agenția Națională de Integritate, într-un răspuns oficial către G4Media.ro.

Simona Butacu nu a răspuns apelurilor telefonice ale G4Media.ro, însă a răspuns la un mesaj pe Whatsapp. Întrebată de ce nu a ținut cont de prevederile legii sănătății privind incompatibilatea între calitatea de membru în CA al unui spital și deținerea unei funcții într-un partid politic, Simona Butacu a trimis un mesaj în care susține că incompatibilitatea nu se referă la funcțiile de la nivel local:

„Un partid este persoană juridică, astfel că organele de conducere, de administrare și control se apreciază la nivelul persoanei juridice (la nivelul central). Partidul politic are organizații teritoriale, care sunt structuri interne, fără personalitate juridică. CALITATEA DE MEMBRU AL CONDUCERII UNEI ORGANIZATII TERITORIALE (in speta PSD Sector 6) NU SE INCADREAZA IN NORMA CARE STABILESTE INCOMPATIBILITATI!!!

Organele de conducere, administrare și control ale PSD sunt următoarele: Biroul Permanent Național (organul de administrare), președintele și președintele executiv (organul de conducere executivă) și mandatarul financiar (organul de control)”

G4Media.ro a întrebat Agenția Națională de Integritate (ANI) dacă deținerea simultană a funcției de membru în consiliul de administrație al unui spital public și exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control la o organizație de nivel local sau teritorial al unui partid politic, respectiv funcția de secretar executiv sau funcția de vicepreședinte, poate genera o stare de incompatibilitate.

În răspunsul oficial al ANI remis G4Media.ro, instituția care verifică situațiile de incompatibilitate a transmis următoarele:

„Din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că deținerea simultană a funcției de membru în consiliul de administrație al unui spital public și exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control la o organizație de nivel local sau teritorial al unui partid politiceste de natură să genereze o situație de incompatibilitate dacă funcția deținută la nivelul formațiunii politice se încadrează în categoria de funcții enumerate la art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f). din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv  o  funcției de membru în organele de conducere, administrare și control.
Precizăm că prezentul răspuns reprezintă punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate raportat la situația de fapt descrisă de dumneavoastră și la dispozițiile legale incidente, nu este o interpretare generală şi obligatorie a textelor de lege și nu reprezintă rezultatul activității de evaluare efectuată în condițiile Legii nr. 176/2010.”

G4Media.ro a contactat-o telefonic și pe Adriana Păunică. Aceasta a spus inițial că nu știa că ar fi în incompatibilitate, iar despre mandatul de președinte al Consiliului de Administrație la spitalul „Victor Babeș” a spus că nu îl mai deține și că nu își amintește în ce perioadă l-a exercitat. Ea a cerut ca întrebările să îi fie transmise prin e-mail, însă nu a mai răspuns la acestea.

  • În decembrie 2019, G4Media.ro a scris despre cazul lui Alexandru Ștefan Deaconu, președintele Consiliului Național al Tineretului ALDE și secretar coordonator în Biroul Politic al ALDE Sector 1, și care era de peste 3 ani membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Oftalmologie din București, iar pentru o perioadă a fost chiar președintele acestui organism. Ulterior publicării articolului, Deaconu a transmis că a demisionat din CA al spitalului de oftalmologie. Detalii aici

Cine este Simona-Valentina Butacu. Consilier local la Sectorul 6 la al doilea mandat, aleasă pe listele PSD, Simona Butacu este și consilier personal al primarului general Gabriela Firea și vicepreședinte la PSD Sector 6.

Foto: Simona Butacu alături de Gabriela Firea / sursa: pagina de Facebook a Simonei Butacu

La momentul primei alegeri în Consiliul Local, în 2012, Simona Butacu era președintele TSD București, vicepreședinte la PSD Sector 6 și membru în Consiliul Național al PSD. În 2016, când a fost aleasă din nou, era președintele TSD București, vicepreședinte la PSD Sector 6 și președintele TSD Sector 6. De asemenea, ea era asociat unic la Shiny Production Concept SRL și asociat cu 50% la SC Eurotrust Trading filiala București. Simona Butacu deținea și funcția de director general la SC Service Ciclop SA București, după cum reiese din declarațiile de interese aflate pe portalul ANI.

În 2017, Butacu este numită director general la Compania Municipală Agrement București SA. În același an, ea era membru în Consiliul de Administrație la Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA. Dintre funcțiile politice, ea o mai deținea pe cea de vicepreședinte la PSD Sector 6. Butacu era în continuare asociat și administrator la Eurotrust Trading.

În 2018, Simona Butacu a devenit membru și în Consiliul de Administrație al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești).

În ultima declarație de interese, completată în iunie 2020, Simona Butacu, consilier local la Sectorul 6, trece următoarele funcții: membru în consiliile de administrație la Maternitatea Giulești, la Compania Municipală Publicitate și Afișaj și membru supleant în Consiliul de Administrație la Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” București. Ea este în continuare asociat și administrator la Eurotrust Trading și deține funcția politică de vicepreședinte la PSD Sector 6.

De asemenea, în declarația de avere a trecut următoarele venituri încasate în ultimul an fiscal: 12.000 lei în calitate de consilier al directorului companiei municipale Tehnologia Informației, 1.555 lei în postul de director adjunct la Rodut Plast (producător și distribuitor de lăzi din plastic pentru depozitarea și transportul produselor agroalimentare), 113.804 lei pentru postul de consilier al primarului general Gabriela Firea, 14.604 lei pentru postul de consilier local la Sectorul 6 și 37.200 lei ca membru în CA la Compania Municipală Publicitate și Afișaj.

Potrivit declarațiilor de avere, Simona Butacu are un teren intravilan și o casă în Ilfov, achiziționate printr-un credit ipotecar în 2016, după ce a câștigat al doilea mandat de consilier local. De altfel, în 2016, ea a contractat un credit de 312.144 lei la Alpha Bank, scadent în 2046. În același an, a primit o donație de la Daniela Ratz de 44.244 lei. Butacu mai are două apartamente – unul în Tecuci și unul în București.

Cine este Adriana Păunică. Consilier local la Sectorul 3, aleasă în 2016 pe listele PSD, în prezent ea deține și funcția de secretar executiv la PSD Sector 3 și, conform declarației de interese, este membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, unitate medicală care în prezent tratează pacienții cu forme medii și severe de COVID-19.

Foto: pagina personală de Facebook a Adrianei Păunică

Anterior alegerii în Consiliul Local Sector 3, potrivit portalului ANI cu declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și funcționarilor publici, Păunică deținea din ianuarie 2014 un post de membru în Consiliul de Administrație al companiei Administrarea Domeniului Public București (ADPB) S.A.

În 2015, ea a fost numită și în Consiliul de Administrație al SC Administrare Active Sector 3 SRL.

Până în anul 2016, când a fost aleasă consilier local, Adriana Păunică nu a avut nicio funcție politică, iar singurele venituri anuale declarate în iunie 2016 erau cele de membru în consiliile de administrație la ADPB și Active Sector 3 SRL, de 11.200 și respectiv 12.000 de lei.

În iunie 2017, Adriana Păunică devenise președinte organizație locală PSD Sector 3 și vicepreședinta organizației de femei social-democrate Sector 3. Ea era în continuare membru în Consiliul de Administrație al SC Administrare Active Sector 3 SRL. În același an, ea a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești).

În iunie 2018, Păunică era membru în consiliile de administrație la spitalele „Panait Sârbu” și „Victor Babeș” și la Compania Municipală Imobiliară București SA, având în continuare și funcțiile politice din cadrul PSD Sector 3.

În 2019, Adriana Păunică devine președinte al Consiliului de Administrație al spitalului „Victor Babeș” și era în continuare membru în CA la Compania Municipală Imobiliară București SA, cumulând și funcțiile politice obținute din 2017.

Conform declarației de interese completată în 10 iunie 2020 și postată pe site-ul spitalului „Victor Babeș”, Adriana Păunică este membru în Consiliului de Administrație al spitalului, fiind în același timp și secretar executiv al Organizației PSD Sector 3. Ea este în continuare și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Imobiliara.

În declarația de avere, Adriana Păunică nu a trecut niciun bun mobil sau imobil. În ultimul an fiscal încheiat, ea a încasat următoarele venituri: 37.416 lei ca membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Imobiliara București SA, 13.140 de lei în calitate de consilier local la Sectorul 3 și 43.868 lei ca șef birou la SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL.

Ce spune legea

Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății actualizată interzice ca un membru în Consiliul de Administrație al unui spital public să dețină o funcție de conducere într-un partid politic.

Legea prevede la art. 187 alin. 13: „Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. f) referitoare la incompatibilități, ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese și ale art. 178 alin. (5) se aplică în mod corespunzător și membrilor consiliului de administrație. Nerespectarea obligației de înlăturare a motivelor de incompatibilitate sau de conflict de interese apărute ca urmare a numirii în consiliul de administrație are ca efect încetarea de drept a actului administrativ de numire în funcție a respectivului membru al consiliului de administrație”.

Potrivit art. 178 alin. (1) lit. f), funcția de membru în consiliul de administrație este incompatibilă cu „exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control ale unui partid politic”.

Conform legii, în cadrul spitalului public funcționează un consiliu de administrație format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și funcționare a spitalului.

Membrii consiliului de administrație pentru spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sunt:

a) 2 reprezentanți ai Ministerului Sănătății sau ai direcțiilor de sănătate publică județene sau a municipiului București, iar în cazul spitalelor clinice un reprezentant al Ministerului Sănătății sau al direcțiilor de sănătate publică județene sau a municipiului București;
b) 2 reprezentanți numiți de consiliul județean ori consiliul local, după caz, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, din care unul să fie economist;
c) un reprezentant numit de primar sau de președintele consiliului județean, după caz;
d) un reprezentant al universității sau facultății de medicină, pentru spitalele clinice;
e) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
f) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu statut de invitat.

Atribuțiile principale ale consiliului de administrație sunt următoarele:

a) avizează bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului, precum și situațiile financiare trimestriale și anuale;
b) organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătății, al ministrului de resort sau, după caz, prin act administrativ al primarului unității administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului București sau al președintelui consiliului județean, după caz;
c) aprobă măsurile pentru dezvoltarea activității spitalului în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației;
d) avizează programul anual al achizițiilor publice întocmit în condițiile legii;
e) analizează modul de îndeplinire a obligațiilor de către membrii comitetului director și activitatea managerului și dispune măsuri pentru îmbunătățirea activității;
f) propune revocarea din funcție a managerului și a celorlalți membri ai comitetului director

 

sursa:comisaru