Un film atipic pentru industria de film hollywodiană, departe de a fi comercial, dar având elemente de suspans SF, este Birdman: Or (The Unexpected Virtue of Ingnorance) / Omul PASĂRE sau neașteptata virtute a ignoranței (2014) realizat de regizorul mexican Alejandro González Iñárritu (n. 1963).
Filmul are o prezentare succintă pe Internet: „Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson (Michael Keaton) vede cum dispare încet-încet din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenția și de a simți, o dată în viață, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât și de publicul larg, Riggan plănuiește o piesă pe Broadway. Pentru a reuși, bărbatul trebuie să-și ignore egoul supradimensionat, mai ales dacă vrea să-și readucă aproape și familia”.
Alejandro Iñárritu, care a scris și scenariul, vede această supradimensionare a egoului ca o pasăre de basm, care îi vorbește lui Riggan, care este alter-ego-ul său și care în final îl determină să o imite, să zboare de la etajul unde se afla studioul/teatrul în care prezenta seară de seară spectracolul de pe Broadway. El zboară după un stol de păsări, sub privirile uimite ale fiicei sale.
Ca să ajungă aici, această eliberare de lume și de sine, Riggan trece prin tot complexul ratării. Iar efectul este tocmai această gonflare nefirească a eului, mai ales în coșmarurile eroului, ca și în dialogul cu pasărea nevăzut din el, dar pe care noi o vedem ca pe un personaj de operă, butaforic, mefistofelic. Fiecare artist își visează să zboare printre stele, să uimească lumea.
Ideea lui Iñárritu este valoroasă. Ea face parte intrinsecă din realitatea hollywoodiană și nu numai. Este drama comună, fără îndoială, a tuturor vedetelor de pe acest pământ, care își încheie cariera în declin, după apogeul constant din viață. Tema decăderii starului, care primește în final o lovitură negativă de imagine, poate fi asociată cu tragedia multor capete încoronate, cum ne arată în special Shakespaerare în piesele lui. Tragedia lui Richard al II-lea, când își pierde coroana, este o imagine iconică. Și istoria Hollywood-ului este plină de exemplul unor staruri care au înnebunit când au căzut de pe soclu, multe nu au rezistat și s-au sinucis. Este și drama prin care trece Riggan. Care are mai multe tentative de a se sinucide, iar finalul nu este decât o metaforă a unei altfel de sinucideri, căci omul nu poate fi pasăre. Și în cazul lui Birdman se verifică observația că nu este greu să ajungi în vârf, greu este să te menții acolo.
Riggan nu s-a menținut și vrea să demonstreze că a fost cineva, că talentul lui nu a fost apă chioară, de aceea vrea să revină în trombă. Pregătește o piesă pe care o prezintă pe Broadway. Specificul teatrului american este prezentarea a 7-8 avanpremiere până la premiera propriu-zisă. Ori aceste avanpremiere l-au preocupat pe Iñárritu, să-l vadă pe eroul-pasăre cum se descurcă, cum evoluează. Actorii cu care colaborează la piesă îl presează, acțiunea filmului nu este pe scenă, ci în culise, pe holurile teatrului, în cabine. Fiecare gest e important. Riggan se înfruntă cu el însuși, mereu monologhează, de fapt, vorbește cu pasărea care îl guvernează, este mereu un personaj dedublat, ego-ul său îl chinuie, e satanic, el devine violent, greu de suportat și de înțeles de către ceilalți, cu care intră permanent în conflict.
Evident, nu lipsește nici elementul erotic, gelozia, legată mai mult de soția și de fiica sa, pe care o vede îmbrățișată cu partenerul lui de scenă. E real totul sau imaginar? E aievea sau își închipuie? E clar sau are halucinații? Granița dintre real și fictiv se rupe deseori. Între el și acest partener care-i seduce fiica se desfășoară o adevărată luptă de prioritate scenică, terminată cu o încăierare plină de răni și consecințe. Omul-Pasăre estre disperat după dreptul de a i se recunoaște meritele și după glorie, în realitate, el aleargă după nevoia de echilibru cu sine. El vrea, de fapt, să se recupereze pe sine, să iese victorios din fiecare conflict cu cei din jur. Există și un contrast flagrant, în culise totul se desfășoară dramtic, dar în sală publicul aplaudă piesa/spectacolul, iar presa este unanim elogioasă. Fiecare articol este comentat de Riggan.
Semnificativă este secvența când la una din avanpremiere, înainte de a intrea în scenă, Riggan își prinde halatul în care era îmbrăcat într-o ușă a cabinei, de unde nu poate să-l mai scoată. Un incident minor, desigur. Dar el tocmai trebuie să intre în scenă și nu poate. E nevoit să-și scoată halatul și rămâne doar în slip. Și așa, gol, iese din teatru prin ușa din dos, trece strada și intră pe ușa principală a teatrului, apoi în sală și pe scenă. Succesul e fulminant. Spectatorii și mai ales presa cred că această apariție despuiată ține de regie, face parte din spectacol. A doua zi, fiica lui Riggan, Sam, îi aduce ziarul și-i arată pe internet imagini cu ieșirea lui în stradă. Pentru Riggan totul a fost un ghinion, o nenorocire, dar această întâmplare originală i-a adus un rating uluitor, de aproape un milion de vizitatori!
Nu piesa, nu el, nu spectaolul, ci o întâmplare, o amăgire!
Toate acestea îl împing pe Riggan la sinuciderea/evadarea finală, care este un zbor, pe care noi nu-l vedem, vedem doar ochii uimiți ai fiicei sale.
Alejandro Iñárritu ne vorbește aici despre condiția actorului, a artistului în general, prins între realitate și nevoia de glorie, între eu și non-eu. Eul lui este la un moment dat atât de supradimensionat încât se vede (îl vedem) cum zboară deasupra clădirilor și printre zgârie-nori, ca Supereman. E o secvență ironică, desigur. Actorul se visează un superman. Un om-pasăre, care stăpânește și cucerește lumea. E o mare iluzie, bineînțeles, dar pe care în final Iñárritu nu o destramă, ci îi dă altă dimensiune. Birdman nu este un Icar care se prăbușește, ci se înalță, cel puțin în ochii fiicei lui, deși noi nu vedem această înălțare, dar ne-o imaginăm, o putem crede a fi reală.
Nu este un film specific american, este o sofisticăreală în spiritul artei mexicane sau chiar spaniole, amintind ca stil, prin unghiurile de filmare neobișnuite, căutate, de Pedro Almodóvar, un alt regizor cultivat de Hollywood. Dar subtil există strecurată și această idee, venită din realitatea artei americane, ideea că omul de valoare trebuie să fie modest, valoarea se impune de la sine. Geniul, cel conștient de valoarea sa, trebuie să fie modest. Disperarea cu care caută Riggan succesul este o evadare în gol. Icar se prăbușește.
Și cu toate acestea, așa cum nu s-ar fi petrecut nicăieri în lume, Academia hollywoodiană l-a încununat pe Birdman cu Marele Premiu!!! Inclusiv premiul pentru regie, scenariu original și imagine, din 9 nominalizări la ediția a 87-a a premiilor Oscar (din anul 2015). Iñárritu avea să fie onorat de Academie în anul următor și pentru The Revenant (2015), un alt film în care lupta cu sine a omului, supraviețuirea, capătă o dimensiune legendară.
Grid Modorcea, Dr. în arte
