Este inflație de suveranism pe scena politică din România, dar despre unicul partid care se încăpățânează să existe și să crească, cei care ar trebui să ofere o informare obiectivă românilor „refuză” să scrie și să vorbească.
Mișcarea România Suverană, pentru că despre acest partid este vorba, produce teamă fanarioților de la putere și stăpânilor acestora.
Sâmbătă, 25.11.2023, a avut loc la Palatul Parlamentului, primul congres al acestui partid, în ciuda piedicilor puse.
Ordinul de zi pe unitate continuă să fie executat, întocmai și la timp ! Nimeni…nimic.. Cu exceptia a două trei voci cu adevărat independente.
Președintele acestui partid, doamna Carmen Daniela Dan a fost aleasă democratic și în unanimitate nu doar să conducă un partid, ci să redea suveranitatea României și demnitatea românilor.
Se cheltuie resurse însemnate, bani care vin din taxele și impozitele plătite de către români, pentru ca singurul partid care are soluții pentru ridicarea din genunchi a acestui popor să nu ajungă să guverneze pentru contribuabili și pentru România.
Dar românii adevărați au înțeles și se îndreaptă în număr tot mai mare către singurul partid dispus să îi ajute să trăiască în bunăstare și cu demnitate la ei acasă.
Da, românii au înțeles că cei ajunși în fruntea statului au călcat în picioare legea fundamentală a Țării și că au jurat strâmb (a câta oară ! ) doar pentru a-i mai păcăli încă o dată.
Au înțeles că drepturile lor nu au o anumită culoare politică și sunt determinați să lupte alături de cei care vor să combată pentru păstrarea suveranității României și pentru bunăstarea celor care iubesc această glie.
Românii trăiesc în cincinalul dărâmării României și văd cum de patru ani coaliția trădării naționale slujește interesele străinilor, ale băncilor, ale multinaționalelor și ale clientelei de partid.
În ciuda piedicilor puse de către cei care s-au făcut stăpâni pe țară, românii de acasă și din străinătate au renunțat la resemnare și se alătura singurului partid autentic dispus să dea bătălia finală.
De ce ?
Pentru că sunt în al douăsprezecelea ceas și pentru că:
ROMÂNIA ori va fi SUVERANĂ, ORI NU VA MAI FI DELOC !
Sergiu Andrei