Noi nu mâncăm decât ca să spunem o dată în plus Tatăl Nostru!”

0
415

„Noi nu mâncăm decât ca să spunem o dată în plus Tatăl Nostru!”

„Boboteaza este o readucere aminte a momentului în care Mântuitorul Iisus Hristos intră în apele Iordanului şi primeşte botezul lui Ioan, prin aceasta împlinindu-se încă o parte din proorocirile mari, care îl vizează pe Mesia. Mesia nu putea fi Mesia decât aşa, identificat ca Mielul lui Dumnezeu, certificat, dacă vreţi, de glasul Tatălui care s-a auzit deasupra apelor Iordanului. E vorba de evenimentul intrării lui Dumnezeu în istorie, un eveniment prin care El mântuieşte istoria – şi asta e foarte greu de priceput, inclusiv de către teologi.
Or, din acest realism istoric, am transformat totul într-un basm de adormit minţile şi cugetele oamenilor, uitând că Aghiasma Mare este un mijloc sacramental pus de Biserică la dispoziţie, pentru curăţire şi pentru apropierea de Dumnezeul cel Viu. Am transformat totul într-un fel de spectacol… mediatic. De exemplu, m-am uitat cu disperare, ce supărată e presa câteodată, când nu se îmbulzeşte lumea la Aghiasma Mare! Dar a fi laolaltă este sensul Aghiasmei Mari! Avea Părintele Teofil o vorbă care mie mi-a plăcut tare mult: „Noi nu mâncăm decât ca să spunem o dată în plus Tatăl Nostru!” Adică, noi facem Aghiasma Mare şi ca să ne vedem unii pe alţii, şi să re-racordăm comunitatea bisericii la Evanghelie.”

Pr. Constantin Necula