….îl spală pe directorul general al Administrației Domeniului Public (ADP) Sector 2, Alin Vasilică Drugău.
Am scris articolul ACESTA cu oarecare îngrijorare. Și pentru că nu mi se pare normal să lași pe mâini murdare un buget de milioane, am vrut să văd cine este responsabil pentru această numire și cine verifică activitatea domnului Vasilică. Am trimis o cerere formulată în baza prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, atât Primăriei Sectorului 2, cât și ADP Sector 2.
Răspunsurile primite mi s-au părut la fel de îngrijorătoare ca și situația în sine. Să vă explic ce am aflat:
- Funcția pe care domnul Vasilică o ocupă este una contractuală. Asta înseamnă că nu-l împiedică nimic să desfășoare și alte activități aducătoare de venituri personale, în același domeniu de activitate – poate înființa firme, poate face parte din consilii de administrație, etc. Prin firmele pe care le poate înființa se pot desfășura activități care să sece bugetul public de bani. Practic, ce poate face, este să lucreze prin ADP Sector 2 cu propriile firme.
- Primarul zice că s-a dat concurs pe post și că s-au înscris doi candidați. Celălalt candidat trebuie că a avut momițe grase, sau tone de inconștiență, sau a fost obligat să se înscrie ca să nu miroasă a rahat concursul. Sau, s-a înscris omul civilizat și apoi, după o discuție, ori nu s-a mai prezentat, ori a predat foaia goală la examen. Eu chiar îl rog, dacă vrea să-mi scrie și să-mi povestească, din perspectiva lui, cum a fost concursul la care s-a înscris. Finalul e că domnul Vasilică a promovat.
- Domnul Vasilică este subordonat primarului, Mugur Mihai Toader.
- Primarul a delegat toate atribuțiile privind coordonarea și conducerea ADP Sector 2 viceprimarului, Dan Cristian Popescu, care îi evaluează activitatea domnului Vasilică.
- Domnul Vasilică are o vechime de peste 12 ani în ADP Sector 2. Și a pornit de jos, a fost referent, acum director general.
- Domnul Vasilică și-a semnat răspunsul pe care mi l-a trimis, după ce a mai pus încă 4 persoane să-l scrie și să-l semneze. De fapt, bănuiala mea este că singura persoană care a muncit este cea care l-a întocmit. Restul sunt doar „superiori”.
În penibilul acestei situații, personal, rămân cu foarte multe întrebări:
- Dacă nu se știa dinainte că domnul Vasilică este condamnat penal, acum se știe. De ce nu se face nimic?
- Cât de importantă este semnătura acestui domn pentru unii încât să nu conteze că omul acesta a stat la închisoare pentru că a încercat să facă mânării cu bunul public dintr-o funcție pe care o ocupa în aceeași instituție pe care acum o conduce?
- Cât de credibilă este orice fel de achiziție pe care acest domn o semnează?
- Și cum să nu te întrebi dacă nu cumva în fiecare zi din viața domniei sale, pe care o petrece la birou, domnul Vasilică nu face exact ceea ce a mai făcut – adică să încerce să fure și să corupă și pe alții?
Eu vă las mai jos cererea și răspunsurile primite. Și poate îl întrebați și voi pe domnul viceprimar Dan Cristian Popescu cum îi place de oamenii pe care îi are în subordine. V-aș recomanda să-l întrebați și pe primar, dar el s-a spălat deja pe mâini… 😦
PS. Domnule Drugău Alin Vasilică, oferta dreptului la replică rămâne ca și în articolul precedent. Sunteți sau nu condamnat penal? Ați pretins și primit mită 20.000 de euro? Prin ce context de împrejurări vă considerați potrivit pentru ocuparea funcției de director general al ADP Sector 2? Aștept răspunsurile pe adresa de e-mail a blogului cetatean.insectorul2@gmail.com
sursa: cetatean2.com/