Orban vrea sa se lase de fumat!

0
603

Premierul Ludovic Orban spune că fumatul în birou – așa cum a fost surprins în fotografia intens dezbătută în spațiul public în ultimele zile – a fost o greșeală pe care și-o asumă și de care îi pare rău, în primul rând pentru că știe că ar fi un exemplu negativ pentru tinerele generații. El a promis că va încerca să se lase de fumat, fiind conștient de efectele nocive asupra sănătății, cu atât mai mult cu cât fumează de 40 de ani.

Suntem oameni, mai greşim. Eu sunt fumător de 40 de ani. Regret ce s-a întâmplat, mi-am cerut şi scuze„, a susținut, luni seară, într-o emisiune de televiziune, premierul Ludovic Orban.

Am greșit, am plătit, sunt dispus să plătesc pentru orice greșeală”, a afirmat premierul, care a explicat că are o muncă istovitoare, de câte 15-16 ore pe zi și pentru un fumător înrăit este greu să nu aibă la îndemână un loc special amenajat.

Reflectez la o soluție să mă las de fumat, am fumat destul 40 de ani, cred că cel mai mult s-ar bucura familia mea”.