Partidele moarte

În România, indiferent de partid, alegerile interne urmează același tipic comunist. Singura deosebire este aceea că la unii se organizează congrese, iar la alții au loc convenții sau adunări generale. Fondul este același, doar forma este diferită. Modul aproape identic în care se desfășoară conferințele pentru alegerea șefilor și respectiv rezultatele acestora reprezintă dovada clară a provenienței răului politic românesc.

De aici începe totul!

Am fost cândva membru PNL și în calitate de delegat, am participat la o parte dintre congresele PNL. În anul 2010 l-am votat pentru funcția de președinte pe Dl. Ludovic Orban, după ce la congresul precedent din anul 2009 îl votasem pe Dl. Tăriceanu, în dauna D-lui Crin Antonescu. Îmi aduc aminte că Dl. Ludovic Orban aproape că mi-a rupt o pancartă pe care era scris numele D-lui Tăriceanu, supărat fiind că nu-l votam pe Dl. Antonescu.

Am avut motivele mele de fiecare dată despre care am să scriu cu altă ocazie, dar spre surprinderea mea fiecare congres se desfășura după același tipar. Păpușarii de ieri erau învinșii de astăzi și viceversa sau jucau împreună împotriva altora. Oamenii veniți din teritoriu cu autobuzele votau cum le dicta conștiința șefului.

Mi-l aduc aminte pe Dl. Relu Fenechiu la congresul PNL din anul 2010 strigându-le colegilor de filială:

– Vitejii mei v-am adus încă o dată la putere!

Dl. Relu a fost numit de Dl. Crin Antonescu, ministru al Transporturilor în guvernarea USL, dar a ajuns și el la închisoare. Sărmanii viteji au rămas fără lider și implicit fără ciolan. Asta înseamnă să n-ai noroc în viață, la partid!

Bun, mi-am zis, în partidul ăsta dacă nu este jupân “unchiu’” Rușanu, înseamnă că este Fenechiu. Dacă amândoi au intrat în închisoare, locul a fost luat de Dl. Vlad Moisescu și gașca de termite de la Sectorul 1, iar când aceștia au dispărut, ridicați dimineața de ofițerii DNA, cine a mai rămas?

De fapt, au rămas mulți, chiar destui. Politicieni precum Teodor Atanasiu, Marian Petrache, Bolojan fac politică de-a pururi, ce treabă or avea cu liberalismul acești politruci sincer …. nu mi-am dat seama niciodată! Doctrina și credința lor poate să fie rezumată în: trafic de influență și sifonarea banilor publici, pentru care se străduiesc să se dea jos din pat spre amiază.

Revin și spun că existența cooperativelor care stabilesc numele liderilor/președinților reprezintă sursa răului politic românesc, care se repercutează, în valuri, asupra administrației publice și implicit, asupra țării. Acest fapt se observă prin numărul de voturi sensibil egal obținut de membrii din structurile de conducere. Adică, fiecare grup/gașcă își votează o listă de favoriți, care la rândul lor le vor asigura diverse avantaje, în ziua în care vor ajunge la putere. Și de cele mai multe ori este vorba despre locuri de muncă, în diverse instituții publice.

Aceasta este una dintre formele grotești prin care șefii filialelor de partid își mențin puterea și controlul asupra oamenilor: cu promisiuni sau amenințări privind primirea sau pierderea locurilor de muncă de la stat.

Un rol important în tot acest mecanism îl joacă oamenii cu bani care sustin partidele politice în opozitie. Fiecare grup își are finanțatorul/ii, dar există un oarecare dispreț pentru cei care au ales banii în defavoarea puterii. Pe vremuri liberalii mergeau să cerșească bani, cu privirea în pământ și căciula în mâini, la “Conu” Dinu Patriciu, dar și la alți potențați postecembriști.

Într-o perioadă am fost coleg de filială cu dl Viorel Cataramă, privit de cei mai mulți dintre membrii doar ca un sac de bani. Dacă trebuia cumpărat ceva pe la partid, dictonul era:

– Hai la “fraierul” de Cataramă să mai luăm niște bani!

Până aici nimic neobișnuit, dar surprinzător pentru mine a fost să constat că până și la Congresul USR din luna mai 2017, candidații au avut un număr de voturi extrem de apropiat, ceea ce îmi confirmă teoria că primele alegeri desfășurate în acest partid au fost “fraudate” chiar de cei care le-au organizat. Faptul că au pregătit un congres cu normă de reprezentare este dovada că cineva și-a dorit să dețină controlul asupra alegerilor. Un partid nou cu cel mult câteva sute de membrii putea să aibă un mod de lucru diferit de cel al partidelor vechi, iar alegerile interne ar fi trebuit să constituie o sărbătoare a democrației, un eveniment la care să participe cât mai mulți dintre membri fără nicio restricție. A existat o cooperativă și în USR. Cine deține controlul asupra acestui partid?

În realitate proporția voturilor individuale, cinstite, care să nu țină cont de directivele primite de la șefii filialelor, este foarte mică. Lista delegaților este făcută cu strictețe de cerberii baronilor, desigur prin vot, în mod democratic. Membrii birourilor județene votează cum spune alesul: deputatul/senatorul/primarul/consilierii locali/consilierii județeni. Cu siguranță că sunt și cazuri de rebeliune, dar talibanii nu au nicio șansă în fața mașinăriei politicienilor. Decizia cu cine vor vota este luată deja de șefi, oamenii nu contează!

Membrii de bună credință, care ajung să participe la congresele partidelor, sunt o cantitate neglijabilă. Și asta pentru că sunt într-un număr mult prea mic pentru a influența rezultatul, dar aduc credibilitate și onorabilitate, în imaginea de ansamblu.

Șefii Partidului Național Liberal s-au hrănit electoral, timp de 28 de ani, din amintirea și faptele istorice ale Brătienilor. Un sfert de veac au câștigat voturi promovând ideea că reprezintă opoziția la PSD și că orice vot dat unui alt partid politic este un vot care ajunge, de fapt, tot la foștii comuniști. Acesta este singurul merit al liberalilor pentru care așteaptă să fie votați de români: că pe gecile lor galbene nu scrie ciuma roșie!

Între partidele românești nu există nicio diferență pentru că sunt organizate pe scheletul PCR, iar “know-how-ul” se transmite prin viu grai. Nimic nu se pierde, ci intră în literatura orală care pigmentează viața de partid. Așa se face că Dl. Victor Ponta, de exemplu, chiar dacă era liceean la revoluție pentru că a stat doar pe lângă comuniști inevitabil că a devenit la rândul lui un comunist. Vârsta biologică nu are nicio legătură cu felul comunist de a face politică.

În final, dacă nu vom discuta deschis despre modul în care sunt organizate alegerile interne din cadrul partidelor românești la fel de moarte ca tovarășul Nicolae Ceaușescu, democrația noastră bolnavă nu o să se mai facă bine niciodată. Poate că una dintre soluții este abrogarea legii partidelor și conceperea unei propuneri legislative care să țină cont de realitate. Dar care parlamentar are timp și voință pentru așa ceva?