Persoanele încadrate în grad de handicap merită mai mult respect din partea administrației locale!

0
2668

 

Astăzi este ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020, perioada având drept caracteristică formularea de către cei mai mulți dintre candidații la funcțiile publice pentru care candidează, a unui număr mare de promisiuni pe care în mod cert nici măcar nu intenționează să le onoreze în situația în care vor fi aleși în respectivele funcții.

Tema pe care eu am decis să o menționez în această ultimă zi a campaniei electorale, este cea referitoare la problematica persoanelor cu dizabilități, lăsarea ei pentru această zi de încheiere a campaniei electorale fiind făcută din rațiuni de ordin tactic.

Aceste rațiuni au vizat în principal constatarea dacă această categorie de cetățeni ai Sectorului 3 și ai Municipiului București în general, este vizată și ocupă un loc potrivit în agenda preocupărilor declarate ale candidaților la funcțiile ce urmează a fi ocupate la alegerile din data de 27 septembrie 2020.

Cu această ocazie am constatat că niciunul dintre candidați nu a acordat atenția omenească meritată de către această categorie de cetățeni ai  Sectorului 3 și ai Municipiului București, așa cum nici la nivel național, ei nu beneficiază de atenția și sprijinul cuvenite, potrivit angajamentelor asumate prin Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221 din 11 noiembrie 2010 și transpusă în legislația națională prin Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*).

În mod verificabil, niciunul dintre candidați nu are în vedere măsuri serioase în scopul integrării și incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, pentru asigurarea în cazul acestora a egalizării șanselor, prevenirea și combaterea discriminării, egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, solidaritatea socială, parteneriatul.

Aceasta este o constatare de ultimă zi a campaniei electorale pentru alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020 și un motiv în plus pentru a asigura această categorie de concetățeni ai noștri că, intenția mea este aceea de a acționa în scopul de a atenua această stare negativă, deoarece într-o comunitate de felul celei pe care politicienii candidați promit de fiecare dată, o dată la patru ani, că o vor realiza, persoanele cu dizabilități au locul lor în cadrul comunității.

Eu sunt cunoscător al problemelor specifice ale acestei categorii de concetățeni ai noștri și spre deosebire de ceilalți candidați, îmi exprim intenția de a acționa în sensul aplicării legislației care îi vizează.

Deoarece cu toții avem obligația să acționăm pentru binele comunității, vă adresez îndemnul de a da votul vostru patrioților care candidează pe listele electorale ale Partidului România Mare și să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a pune capăt proastei administrări a Municipiului București.

#Trăiască_România_Mare!

 

 

 

 

LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)

Articolul 1

Prezenta lege reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora.

Articolul 2

(1) Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.

Articolul 3

Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii:

  1. a) respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului;
  2. b) prevenirea și combaterea discriminării;
  3. c) egalizarea șanselor;
  4. d) egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă;
  5. e) solidaritatea socială;
  6. f) responsabilizarea comunității;
  7. g) subsidiaritatea;
  8. h) adaptarea societății la persoana cu handicap;
  9. i) interesul persoanei cu handicap;
  10. j) abordarea integrată;
  11. k) parteneriatul;
  12. l) libertatea opțiunii, a controlului sau/și a deciziei asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de sprijin de care beneficiază;

(la 25-07-2020, Litera l) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 145 din 22 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 22 iulie 2020 )

  1. m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;
  2. n) protecție împotriva neglijării și abuzului;
  3. o) alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței necesare;
  4. p) integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale cu ale tuturor celorlalți membri ai societății, cu respectarea nevoilor specifice persoanelor cu handicap.

LEGE nr. 221 din 11 noiembrie 2010

pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007

CONVENŢIE din 26 septembrie 2007 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

dizabilitatea este un concept în evoluţie şi că acesta rezultă din interacţiunea dintre persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu ceilalţi,

fiecare stat parte se angajează să acţioneze cu toate resursele disponibile şi în cadrul cooperării internaţionale, dacă este cazul, pentru a asigura, în mod progresiv, exercitarea deplină a acestor drepturi, fără a aduce vreun prejudiciu obligaţiilor cu aplicabilitate imediată cuprinse în prezenta convenţie, în conformitate cu dreptul internaţional.

Cu deosebit respect,

Corneliu Ștefancandidatul PRM la Primăria Sectorului 3 din București