Președintele CNAS, Andrei Baciu, și-a dat ‘demisia de onoare’ după ce i-a apărut numele în Dosarul Vaccinurilor

0
303

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu (PNL), a anunțat luni că a demisionat din funcție, după ce numele său a fost invocat în Dosarul Vaccinurilor în care sunt urmăriți penal fostul premier PNL Florin Cîțu și foștii miniștri USR ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Șeful CNAS și-a explicat decizia luni dimineață într-o postare pe contul său de Facebook, spunând că are „credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității”.

  • „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”, a precizat Andrei Baciu.

El a adăugat că pe parcursul pandemiei a acționat „cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni”. „Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala”, a conchis Andrei Baciu.

Surse politice speculează că demisia lui Baciu vine pe fondul unei eventuale citări a acestuia la DNA și că demnitarul s-ar putea prezenta cât de curând în fața unui procuror. Ulterior publicării acestei știri, Baciu a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Andrei Baciu a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în perioada pandemiei, ulterior fiind numit șeful CNCAV.

De asemenea, CNAS traversează o perioadă tulbure, cu medici care de la 18 decembrie nu vor mai face programări, vor asigura doar consultaţii contra-cost în afara programului, iar consultaţiile online sau telefonice nu vor mai fi funcţionale. Medicii sunt nemulţumiţi, printre altele, că au fost întârzieri de plată a serviciilor acordate în luna octombrie şi că sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcţionează în mare parte a timpului. Reprezentanții organizațiilor profesionale acuză Casele Județene de Asigurări de Sănătate că au achitat deconturile doar parțial.

 

 

 

 

@stiripesurse