Scandalul de la Liceul Teoretic Lucian Blaga ia amploare. Profesorul acuzat că ar avea o relație cu o elevă a fost arestat pentru 30 de zile. Atât dascălul, cât și eleva au recunoscut relația, care ar fi început în perioada în care fata era minoră.
Profesorul de 62 de ani a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta ar fi recunoscut în fața oamenilor legii că are o relație cu eleva. Idila dintre cei doi ar fi început în urmă cu patru luni. Dascălul și eleva s-ar fi apropiat în timpul unei excursii, cu toate că aceasta avea doar 17 ani.
Mai mult, colegii adolescentei ar fi știut de mult de această situație. Scandalul a izbucnit după ce o filmare în care apar cei doi protagoniști. Imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.
Directorul liceului din Sectorul 2 al Capitalei i-a anunțat pe oamenii legii legat de caz. Acesta le-a spus polițiștilor că eleva de 18 ani apare în imagini alături de un cadru didactic în vârstă de 62 de ani.
„În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate. De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi professor ar fi început o relatie nepotrivită din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani”, au transmis polițiștii.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a demarat o anchetă internă în cadrul unității școlare. De asemenea, reprezentanții instituției spun că directorul liceului a purtat deja discuți cu părinții și elevii.
„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani.”, se arată în comunicatul transmis de Direcția Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Conform unor surse, profesorul in cauza- Adrian C. nu este la prima „dragoste”, acesta practica ‘agatatul” in cadrul institutiei de invatamant inca din perioada anilor 2000, cand sub adapostul taberelor si a postului de radio al liceului isi consuma idilele cu diverse eleve.
Asteptam un drept la replica al celui mentionat sau orice alte detalii pe care le cunosteti si doriti sa le impartasiti cu noi, pe adresa redactiei.