Subsemnata Matara Mirela Marilena – șef serviciu Serviciul Registratură Relații cu Publicul în cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 2, ca urmare a publicării pe site-ul Ziarultricolorul.ro cât și pe pagina de Facebook în data de 06.06.2024 sub numele Alexandru Ștefănescu a materialului „Dragoste pe interes”, ținând cont de faptul ca folosiți numele meu într-un context personal care nu are legătură cu profesia pe care o exercit în cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 2, dar mai grav decât atât, consider materialul publicat o enumerare de afirmații extrem de jignitoare și neadevărate cu referire la fapte ce nu sunt dovedite, fapte ce mă pun în situația de a vă acționa în judecată în condițiile în care nu veți da curs următoarelor solicitări și publicării acestui DREPT LA REPLICĂ în ziarul dumneavoastră pe pagina de site și de facebook:
Articolul publicat de către dumneavoastră este denigrator, nefondat și instigator în ceea ce privește integritatea mea personală, viața privata și prestigiul profesional.
Este lipsit de profesionalism și deontologie jurnalistică metoda pe care ați înțeles să o utilizați în ceea ce privește expunerea mediatică a persoanei mele.
Consider ca ați încălcat o limită a bunul simț în ceea ce privește prestigiul profesional al calității mele de funcționar public cu o vechime de peste 25 de ani în muncă.
Ținând cont de cele precizate vă solicit următoarele:
– scoaterea de pe site a acestui material care propagă în ceea ce mă privește informații total defăimătoare și mincinoase, fără dovezi care să susțină cele afirmate, pe care l-ați publicat fără să verificați informațiile enunțate cu referire la persoana mea;
– vă solicit în mod imperios divulgarea surselor din interiorul instituției sau alte surse care v-au furnizat așa zisele probe extrem de grave la adresa integrității mele personale și a vieții mele private.
Nedivulgarea acestor surse le voi considera un afront personal și voi acționa în instanță pentru a solicita acest aspect sub imperativul protejării vieții mele private, integrității și prestigiului meu profesional, grav afectate de acuzațiile total mincinoase și denigratoare.
REVIN pe acesta cale și vă solicit în mod expres și direct să scoateți URGENT de pe site-ul Ziarultricolorul.ro cât și de pe pagina de Facebook materialul ”Dragoste pe interes” care face afirmații defăimătoare și mincinoase la adresa mea, afirmații nedovedibile prin probe, în caz contrar înțeleg să formulez mâine dimineață în prima fază plângere penală împotriva site-ului, precum și a persoanei care a scris materialul iar ulterior înțeleg să vă acționez în judecată și să solicit plata daune morale pentru prejudiciile create de aceste afirmații mincinoase și neprobate în ceea ce mă privește.
Totodată solicit să îmi comunicați datele de contact ale persoanei cu numele Alexandru Ștefănescu deoarece înțeleg să mă îndrept și împotriva sa.
Va rog sa îmi furnizați proba celor solicitate mai sus in spiritul deontologiei profesionale care trebuie să caracterizeze profesia pe care o exercitați.
Mirela Marilena Matara