În 1989, ONU a adoptat Convenția internațională împotriva recrutării, folosirii, finanțării și instruirii mercenarilor, document semnat de numai 46 de state, printre care şi România. Ce nu a făcut România a fost ratificarea, adică nu s-a dus în Parlament cu actul semnat. Alte 8 state au făcut la fel, au semnat fără să ratifice. Iar SUA, Marea Britanie, Spania, Portugalia şi alte state europene nici măcar nu au semnat, ca să nu mai vorbim de state de pe celalte continente.
Culmea, Ucraina a semnat şi a şi ratificat, dar vedem cum colcăie în răzbel de contractori privaţi implicaţi activ şi direct în lupte, adică de mercenari. Conform Convenţiei, „Statele părți nu vor recruta, UTILIZA, finanța sau instrui mercenari și vor interzice astfel de activități în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.”
Înainte de Convenţie a existat doar un articol în legislaţia internaţională referitor la mercenari, în din Protocolul I din 1977 adițional la Convențiile de la Geneva din 1949, care doar defineşte ce naiba sînt aceştia.
Ambele texte, Convenţia şi Protocolul, sînt scrise însă cu şpil, permiţînd în continuare statelor să încheie contracte cu companii private care să trimită astfel persona în zone de conflict inclusiv pentru operaţiuni militare, mercenariatul avînd frumoasele denumiri de contractori privaţi sau companii de securitate sau similar.
În urmă cu cîteva zile, un nene a afirmat în studio la Realitatea că mercenarii sînt asimiliaţi teroriştilor în legislaţia internaţională, ceea ce neadevărat. Nenea ăla fie n-avea Goagăl, fie nu ştie să citească. Afirmaţia observ că este luată de bună de foarte mulţi dintre cei care comentează subiectul românilor noştri plecaţi în Congo.
Contractorii privaţi sînt companii LEGALE care, de multe ori, susţin efortul de război al statelor implicate în diverse conflicte. În 2008, de exemplu, SUA aveau 187.900 de soldați în Afganistan și Irak și 203.660 personal furnizat de contractori privaţi care nu ofereau doar suport de intelligence, consultanţă, pază transporturi şi alte asemenea, dar se implicau activ şi în răzbel, adicătălea erau, pe româneşte şi conform Protocolului, mercenari. Bunăoară, „În jur de 53 000 de contractori militari privaţi au fost în Orientul Mijlociu în ultimul an, comparativ cu 35 000 de soldaţi ai SUA, se arată într-un studiu realizat de Universităţile Brown şi Boston, relatează The Washington Post. Acelaşi studiu arată că, din 2001 până azi, aproape 8000 de contractori americani şi-au pierdut viaţa în Orientul Mijlociu, cu 1000 mai mulţi decât soldaţii armatei SUA.” G4S, un alt exemplu, exemplu, unul dintre cei mai mari contractori privaţi din lume, britanic, are peste un milion juma’ de angajaţi, parte dintre aceştia regăsindu-se în formă activă în conflicte. Blackwater (actuala Academi), DynCorp International, Triple Canopy, Aegis Defence Services, Hart Security sînt printre cei mai mari contractori privaţi din lume şi oferă nu numai servicii de consultanţă sau training, dar execută şi operaţiuni de tip militar.
Dar mă opresc aici. Găsiţi pe net căcălău de informaţii despre aceşti contractori şi biliardele anuale pe care le obţin din contractele oficiale sau mai puţin oficiale pe care le au cu o grămadă de state de pe glob, inclusiv cu SUA şi cu diverse state europene.
Pe scurt, mercenarii NU sînt în nici o legislaţie internaţională şi nicăieri pe glob consideraţi terorişti, în definiţiile din Convenţie şi Protocol neexistînd nici măcar vreo umbră de asimilare a acestora cu teroriştii. Pe de altă parte, terorismul este bine definit în această legislaţie internaţională şi nicăieri nu include mercenariatul. Dacă ar fi fost toate acestea, zecile sau sutele de companii private de securitate mai mici sau mai mari care au personal implicat activ în conflicte ar fi fost declarate teroriste şi patronii ar fi fost în puşcărie pentru terorism. Este drept, există o linie extrem de fină între a fi mercenar şi a fi doar un angajat al unei companii de securitate cu personal în zone de conflict trimis acolo să facă doar instruire sau pază, fiindcă într-o astfel de zonă lucrurile sînt tulburi şi e greu de verificat, bunăoară, dacă respectivii contractori privaţi se implică şi în misiuni efective de combat.
Şi da, mercenarii sînt un subiect spinos la nivel american, european şi numai – am băgat mai jos un link către o analiză a Consiliului UE şi una către un document al congresului american (găsiţi pe net nenumărate studii în domeniu), dar în nici un caz nu sînt consideraţi a fi terorişti.
Dacă există vreo greşeală în cele scrise mai sus, rog frumos să mă corecteze cei care ştiu bine cu ce se mănîncă acest subiect.
https://crsreports.congress.gov/product/pdf/R/R40835
https://www.consilium.europa.eu/media/66700/private-military-companies-final-31-august.pdf