Nimeni nu credea că după Marea Revoluție a Speranțelor din Decembrie, deci în doar 30 de ani, România va fi ocupată. Dar nu ocupată de armata sovietică (despre care se spunea că era eliberatoare!), nici de armata pușcașilor marini americani, nici de batalioanele pitice chineze sau austro-ungare, ci de produse alimentare, cosmetice sau de îmbrăcăminte.
Am fost deunăzi la supermarketul „Cora” și ce-am văzut? O abundență de produse cum cred că n-a văzut nici un dictator comunist în viața lui. Dar căutai cu lumânarea să găsești un produs românesc. Dintr-o sută de produse, dacă găseai unul făcut în țara noastră. România e o țară a merelor, nu? Ei, bine, nici un soi de măr românesc! Erau mere de pretudindeni, dar nu din România. Uite, mere din Africa de Sud! Ați mâncat vreodată?! Vă dați seama, ce fecicire pe venetic. Mușcă dintr-un măr și se imaginează în Africa de Sud. Dar merele românilor oare pe unde or fi? Pe unde putrezesc? Sau sunt date la porci? Vrei struguri? România e țara strugurilor, dar nu era nici un soi de strugure românesc, numai struguri din Spania, Grecia, Australia (cu precizarea „fără sâmburi”) sau Laponia! Laponia, vă dați seama?! L-am întrebat pe vânzător dacă știe unde vine Laponia? Nu știa. I-am spus eu, fiindcă am avut șansa să cunosc la o galerie de artă din New York un artist din Laponia. E la nordul Europei, întinsă pe teritoriul a patru state: Norvegia, Finlanda, Suedia, Rusia. E soră cu cercul polar. E plină de ghețari, prăpăstii, mlaștini, lacuri, munți, climă arctică, dar are și tundră, poate că pe acolo crește și vița de vie. Ca să ajungă strugurii de acolo până aici, trece o lună. Și vin congelați. Ca și merele din Africa! Dar dacă asta-i politica europeană!! Ce, nu ești fericit să mănânci struguri din Laponia? Să simți și tu cum e să fii într-un fiord arctic zbrând pe un ren călărit de Moș Crăciun! Înțeleg să fie dintr-o țară vecină sau din… Costa Rica, dar nu, din Costa Rica sunt bananele, iar ananasul din Brazilia! Dar ceapa? Uite, ceapă galbenă, în sfârșit ceva românesc! Însă când m-am uitat mai bine ce scria pe plăcuță la țara de destinație, am văzut Turcia. Na, România, țara cepei și usturoiului, adio, mamă, aici găsești usturioi din Olanda. Nu trebuie să te mai duci tu în Malaezia să mănânci rodii, vine Malaezia aici, cu toate produsele ei exotice. Un tur de orizont printr-un supermarchet te face martor la producția întregii planete.
La sectorul de îmbrăcăminte la fel. Toate canadienele, hanoracele, jachetele, încălțămintele, cămășile, bluzele și fularele, sunt de import. Orice vrei găsești, dar sunt croite în afară. Blugii sunt, ca și ieri, tot americani, dar făcuți în China! Cei mai frumoși pantofi sunt aduși de la Londra. Ce, nu este bine? Ce te deranjează? De ce să te duci tu la Londra, vine Londra aici. Da, și dacă te uiți la oameni, de ce arată așa de patibulari?
Fiindcă nu au bani cu ce să cumpere aceste produse de import. Dar sunt ieftine, atât de ieftine! Ei, aici e secretul, mi-a spus un tânar care descărca dintr-un cărucior saci cu morcovi (!) aduși din Turcia: Nu vedeți produse românești, fiindcă sunt scumpe, producătorii români le dau la prețuri dezavantajoase pentru noi. Străinii ne dau cu prețuri joase, să-și permită să cumpere și nea Gheorghe. Așa e, comparativ cu prețurile din Piața Amzei sau Piața Matache, aici, la „Cora”, e rai. Aici o fi paradisul mult visat de revoluționarii din decembrie? Dar ei visau un paradis românesc, nu străin, aici e paradisul țărilor bogate, care își varsă marfa (surplusul) pe piața noastră, devenit o generoasă piață de desfacere.
Deci ar trebui să ne bucurăm. La capitolul comerț, România este ocupată, ba chiar invadată de produsele străine. Nici nu mai au loc în tarabe, pe rafturi, au ajuns să se concureze între ele.
*
Dar mai trist e altceva, că românul care-i român se simte străin în țara lui. Amartaloii l-au băgat pe Eminescu în debara. Dar ia să-l scoatem puțin și să citim Doina lui? Ce găsim despre român?
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Citită azi, această poezie e un manifest care te înfioară! Înapoi la debara cu ea! Poetul ne avertiza de atunci, când și el se simțea străin în țara lui. Doina a fost publicată în anul 1883, în revista „Convorbiri literare”. Dar ea circula și mai înainte de acest an. Din gură în gură. Cu varianta originală, din care amartaloii au tot tăiat ce nu le convenea. Cred că are peste 140 de ani. Și adevărul ei s-a tot perpetuat. Ca și Teoria fatalismului a lui Conta. După 1989, am tras și noi semnalul: Dacă politicienii nu sunt atenți și nu fac o politică sănătoasă, adică românească, România va fi o piață de desfacere pentru produsele străine de orice fel. Va fi o altfel de dictatură, a banului! Și nu au fost atenți, dovadă că acum România este ocupată până peste cap, iar cei care îl invocă pe Ștefan, Măria Sa, să vină de la Putna, nu pot decât să aprobe laitmotivul poetului, ca un bocet: „Săraca țară, săracă”! Nu epoca noastră a inventat haosul și fatalismul. Și poate că suntem predestinați fatalității.
Strigau copiii revoluției: „Vom muri și vom fi liberi”. Da, foarte liberi. Ei nu bănuiau că vom ajunge să fim liberi de țară. Nici eu nu mi-am imaginat / și am o imaginație foarte bogată / că voi ajunge să umblu în țara mea ca un străin. Oamenii pe care îi întâlnesc și cu care vorbesc (caut mereu prilej să intru în vorbă), sunt străini de astfel de gânduri. Ei nu înțeleg ce le spui. Tac. Acceptă ca niște extratereștri situația ocupației străine și unii sunt fericiți că găsesc sandale romane sau berete franțuzești. Mai puțin străini îmi par americanii, când sunt în America, suedezii, când sunt în Suedia, germanii, când mă aflu în Germania, decât românii din Cișmigiu sau de la supermarketul „Cora”. Le spui ceva și ei se uită șui, parcă nu înțeleg limba română! Că n-or fi toți chinezi sau arabi! Dar din ce le spun, se uită la mine ca lemn-tănase. O comunicare siderată. Par asemenea navetiștilor de odinioară care au invadat orașul. Mulți însă sunt chiar străini. Dar figurile patibulare pot fi lesne recunoscute. O mare parte dintre români sunt foarte alterați. Ca veneticii. Iar dacă îi întrebi ce veți face la vot?, îți întorc spatele sau te privesc de parcă ai veni din pustie.
Aceasta este realitatea. Pe care o poate constata orice politruc dacă se dă jos din limuzină. Fantastic, România ocupată îmi aduce aminte de revolta americanilor numită „Occupy Wall Street”! O revoltă anti-corupție. Deși America este prin statut Țara Imigranților, americanii nu acceptă acolo nici o alterare! Ce paradox! Ba președintele Trump a decretat că e timpul să terminăm cu globalizarrea și să promovăm politica iubirii de țară, deci face o politică naționalistă. La fel, germanii, eneglezii, olandezii, norvegienii, iralndezii etc., etc, cine nu e naționalist azi? Românul! Românii care defilează în fruntea țării. România este o țară vândută. Cine să mai facă aici o politică națională?
Realitatea este contra acestei idei. România este ocupată nu de bombe, nu de armate, ci de ceva cu totul insignifiant, la prima vedere, dar vital, mâncarea, îmbrăcămintea, transportul și… arta. N-am luat niciodată în serios planul miliardarului Hays, de la Hollywood, supranumit Țarul filmului, care a decretat: „Acolo unde pătrunde filmul american, acolo trebuie să pătrundă și marfa americană”! Ce previziune! Filmul american a ocupat demult planeta. Iar România este demult în exclusivitate o piață de desfacere pentru filmul american. Cred că din cele peste 300 de canale TV pe care le prind, rar dacă dau peste o producție ne-americană. Filmul romînesc? Unde e? Poate prin bolgiile dantești! România este ocupată și la nivel de stomac, și la nivel mental, de produsele străine. România e străină pe pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu. O politică de înstrăinare a dus-o unde este.
*
Și în același timp de pe diferite paliere suntem bambardați cu politicale. Cei care au condus țara, au hâhâit. Nici un cap limpede. Sub drapelul atâtor partide de lași și jecmănitori s-a ajuns aici. Politicienii sunt rupți de realitate. Declarațiile lor îi condamnă. Îi condamnă, de fapt, alterarea sufletească a celor care trăiesc aici.
Există clar o prăpastie între România de pe stradă și România de la tribună. Eram la coadă la o caserie de la Mega Image. Discutam cu două tinere din fața mea, le spuneam că azi a căzut guvernul Vasilica. Nici nu le-a păsat, dădeau din umeri. Nu-i interesează pe tineri, pe cei din realitatea cozilor, ce se întâmplă în bătălia politică, e la fel ca ieri, același circ, noi ne vedem de ale noastre, au zis fetele. Cred că fără guvern ar merge mai bine țara. Am fi numai la mâna străinilor și gata!
Așadar, nu există nici un fel de punte, nici un fel de dialog între sus și jos. Se dovedește încă o dată că România este o țară neguvernabilă. Vor să ne contrazică opozanții, Orban, Johannis, Barna, care defilează cu cominterniști ca Mihai Șora, din aceași oală cu Bruckner sau Tisminețki.
Ce pot ei schimba, oameni de paie sau actorași buni, care au lăsat scena Teatrului și joacă acum prost pe scena politică, fiindcă-i mai largă? Mai pot face ceva? Nimic. Acele dezbateri înalte, de la Consiliul Europei, ONU sau din altă parte, n-au nci o legătură cu realitatea din România, nu pot schimba nimic în bine pentru poporul român, ci numai în folosul lor, al unor grupuri de interese. Dacă guvernul mondial din umbră a decis ca România să dispară ca putere economică și să devină o piață de desfacere pentru produsele lor, așa s-a întâmplat. Toate analizele conduc la această realitate de pe piața României.
Și orice cititor al acestor rânduri poatre veni cu alte exemple ale acestei ocupații foarte agresive. Oricine poate să-ți spună că industria românească este la pământ, că totul e ocupat de tehnologia străină. Ce mai este românesc? Poate sărăcia, maghernițele, căci noile clădiri poartă marca „Samsung”, „Dell”, „Capital”, „Coca-Cola”, „Intel”, „Ford”, „MacDonalds”, „Microsoft”, „Philip Morris”, „UPC”, „Xerox”, „Citibank”, „Colgate”, „Palmolive” și zeci altele (nume americane de regulă). Apar noi blocuri. Sunt românești? Nici gând, sunt străine. Poate mașinile, autobuzele? Oho, de mult cele românești au dat ortul popii. Ne lăfăim în „General Electric”. Ba s-au umplut parcurile și străzile de trotinete electrice! Și nu e militar care să nu-ți spună pe o bancă în Cișmigiu că „România nu mai are armată”. Cum, dar unde-i armata poporului? Cine ne apără? Străinii. Armatele străine, ele au tot interesul să ne apere, să nu moară detot România, fiindcă nu mai au unde să-și plaseze gogoșile. Pardon, gogoșile încă sunt produse naționale!
Va fi mai tare Miorița decât groparii ei? Va fi mai tare Luceafărul decât Mihai Șora și toate lichelele care ne fac democrația? Se cutremură vecia de atâția impostori! Sau poate credința în mântuire? Dar o anchetă a bisericii a arătat că 85 la sută dintre români nu mai cred în mântuire. De aceea, când a venit Papa de la Roma, BOR a și schimbat denumirea Catedralei Mântuirii Neamului, în Catedrala Națională, fiindcă mântuirea are și sensul peiorativ de mântuială. România este mântuită, istoria contemporană i-a mântuit (citește terminat) pe români. Românii pe români s-au terminat printr-un plan diabolic (de coloratură bolșevică) numit automântuire. Pe când partidul Automântuirea Salvării Naționale!? La noi, totul este mântuit. Nu mai contează cine e președinte, cine prim-mnistru, vicepreședinte sau comisar. Apă de ploaie. Noua Românie a mântuiților este fără Dumnezeu, fără libertate și democrație. România a ajuns o țară fără fundamente tradiționale, e ca și cum am vorbi despre o Românie fără patrie! Românii au ajuns străini în propria țară, care a atins performanța să fie un nume de istorie, devenit pretext, întucât viața ei este ocupată de o agresivă realitate multinațională, fabricată.
Grid Modorcea, Dr. în arte
