Rusia a evacuat peste 75000 de oameni din zona Kursk

0
94

Peste 76.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele aflate în regiunea rusă Kursk la frontiera cu Ucraina, după ce forţele ucrainene au făcut o incursiune în această săptămână, a anunţat Ministerul local pentru situaţii de urgenţă, citat de agenţia de presă rusă TASS, informează Reuters, citată de Agerpres.

Rusia duce lupte intense contra a mii de soldaţi ucraineni la circa 20 de kilometri în interiorul regiunii Kursk, după ce marţi forţe ucrainene au efectuat o ofensivă ce a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată în zonă.

„Instituţiile statului iau măsuri suplimentare pentru a garanta securitatea cetăţenilor, menţinerea ordinii publice şi consolidarea apărării antiteroriste a instalaţiilor”, a menţionat guvernul rus.

Luptele în numeroase puncte din regiunea Kursk continuă sâmbătă pentru a cincea zi consecutiv după ce armata ucraineană a lansat o ofensivă mecanizată peste graniţă, dar relatările despre situaţia de pe teren sunt contradictorii şi nu oferă multe detalii.

Armata rusă continuă să trimită astfel de întăriri şi unităţi de armament greu, tancuri, blindate, artilerie şi lansatoare de rachete, dar pare încă reticentă să deplaseze în Kursk unităţi experimentate de pe frontul din interiorul Ucrainei. În opinia unor comentatori, dislocarea acestor unităţi ar fi scopul urmărit de Ucraina prin incursiunea surpriză în Kursk pentru a opri înaintarea trupelor ruse ce continuă pe frontul din estul Ucrainei şi ameninţă oraşe-cheie.

De partea sa, armata ucraineană recurge la bombardamente intense asupra trupelor ruse trimise ca întăriri, folosind artileria şi dronele. Potrivit Moscovei, fragmente dintr-o dronă ucraineană doborâtă au căzut în perimetrul centralei nucleare Kursk, situată la circa 60 de kilometri de graniţă şi în direcţia căreia atacă trupele ucrainene.